Centenarul Marii Uniri: Pe urmele lui Eminescu – reuniune culturală la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/centenarul-marii-uniri-pe-urmele-lui-eminescu-reuniune-culturala-la-berlin/

În această seară (15 ianuarie), în cadrul manifestărilor dedicate celebrării a unui veac de modernitate a statului român, are loc la Berlin o reuniune culturală de referinţă, dedicată personalităţii lui Mihai Eminescu.

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2018

Ambasadorul Emil Hurezeanu deschide cu acest eveniment cultural seria de acțiuni culturale ale acestui an din capitala Germaniei, prezentând în fața publicului german și a membrilor diasporei române, personalitatea multivalentă a lui Mihai Eminescu, inclusiv în ipostaza student audiant al Universității Humboldt din Berlin, cât și de secretar personal al lui Theodor Rosetti, în cadrul Legației de la Berlin, între 1873-1874.

Ion Caramitru și muzicianul Aurelian Octav Popa, in recitalul Dor de Eminescu

Seara culturală va fi deschisă cu o conferință despre Eminescu și spiritul german în cultura română, susținută de Academicianul Eugen Simion, care a girat facsimilarea manuscriselor eminesciene, realizând un proiect inițiat de Constantin Noica. Dimensiunea artistică a verbului eminescian va fi revelată publicului berlinez de către actorul Ion Caramitru și muzicianul Aurelian Octav Popa, care vor prezenta recitalul Dor de Eminescu, în care rostirea literară se îngemănează cu muzica lui Jean Sibelius, Edvard Grieg, Charles Gounod, Maurice Ravel ș.a.

La acest eveniment cultural vor participa universitari, cercetători și academicieni români și germani, reprezentanți ai mediilor instituționale și culturale din capitala Germaniei, reprezentanți ai mass-media și reputate personalități profesionale ale comunității românești. Participarea într-un număr foarte mare a publicului din Berlin, reflectă interesul unei mari capitale culturale europene pentru valorile patrimoniului cultural român și un dialogul intercultural susținut de reprezentanți de primă mărime ai culturii române, în anul în care România va fi țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Leipzig (15-18 martie a.c.)

Evenimentul este organizat de Ambasada României și ICR Berlin.

Foto: Universitatea Imperială Humboldt, din Berlin, unde a studiat Eminescu în perioada 1872-1874

 

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.