CENUȘĂREASA – primul musical pentru copii produs de o companie de teatru particulară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenusareasa-primul-musical-pentru-copii-produs-de-o-companie-de-teatru-particulara/

O fată tânără trăieşte o situaţie nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră îşi pierde acum tatăl – plecat la război – şi rămâne, la vârsta adolescenţei, în grija unei mame vitrege, o femeie rea şi apucătoare, preocupată doar de viitorul ei şi al fetelor sale, Odette şi Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-aşa, într-o zi şi-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă şi o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2017

Pusă în scenă de regizorul Bogdan Tudor Pelerin, pe muzica originală a compozitorului Zeno Apostolache Kiss și în scenografia Danei Brătășanu, Cenușăreasa este povestea copilului crescut în familii vitrege, necăjit continuu de frați, neglijat, tratat cu severitate ori pedepsit pe nedrept de părinți. Ea este, în același timp, istoria unei fete tinere care, trăind în lipsuri și prinsă în rutina cenușie a vieții de zi cu zi, îndrăznește să viseze și, în felul acesta, își schimbă destinul. O rază de soare și o notă de neastâmpăr aduc în poveste Melinda și Jager, doi șoricei simpatici, prietenoși și de maaaare ajutor, care ne ghidează oarecum pe firul narațiunii. Spectacolul – inspirat de celebrul basm consacrat în Europa Occidentală de Charles Perrault și Frații Grimm – combină jocul actorilor și interpretarea muzicală live cu proiecția video și jocul păpușilor, oferind o versiune cu totul nouă și captivantă a basmului de la care pleacă, și este primul musical pentru copii realizat de Compania Pelerin, în parteneriat cu Timpul cireșelor – revistă online de teatru, film și carte pentru copii și adolescenți.

Cenusareasa_facebook-cover_general

Primele două reprezentații vor avea loc pe 21 și pe 28 mai, de la ora 11.00, în sala de teatru a Clubului La Scena, de pe Calea Călărașilor 55, la doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului. Un al treilea spectacol se va juca pe 2 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”Arlechino – Caravana poveștilor” de la Brașov.

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin - Compania Pelerin

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin – Compania Pelerin

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Georgeta Nedelcu, Georgiana Rusu / Cristina Pleșa, Alina Dumitrelea, Oana Oancea, Iulia Antonie, Costin Gavază și Tess – Teodora Sântean, o tânără solistă din Tg. Mureș care îi împrumută vocea unuia dintre personajele feminine. Hai la teatru! Hai la Cenușăreasa!

16
/08
/23

CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.