CENUȘĂREASA – primul musical pentru copii produs de o companie de teatru particulară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenusareasa-primul-musical-pentru-copii-produs-de-o-companie-de-teatru-particulara/

O fată tânără trăieşte o situaţie nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră îşi pierde acum tatăl – plecat la război – şi rămâne, la vârsta adolescenţei, în grija unei mame vitrege, o femeie rea şi apucătoare, preocupată doar de viitorul ei şi al fetelor sale, Odette şi Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-aşa, într-o zi şi-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă şi o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2017

Pusă în scenă de regizorul Bogdan Tudor Pelerin, pe muzica originală a compozitorului Zeno Apostolache Kiss și în scenografia Danei Brătășanu, Cenușăreasa este povestea copilului crescut în familii vitrege, necăjit continuu de frați, neglijat, tratat cu severitate ori pedepsit pe nedrept de părinți. Ea este, în același timp, istoria unei fete tinere care, trăind în lipsuri și prinsă în rutina cenușie a vieții de zi cu zi, îndrăznește să viseze și, în felul acesta, își schimbă destinul. O rază de soare și o notă de neastâmpăr aduc în poveste Melinda și Jager, doi șoricei simpatici, prietenoși și de maaaare ajutor, care ne ghidează oarecum pe firul narațiunii. Spectacolul – inspirat de celebrul basm consacrat în Europa Occidentală de Charles Perrault și Frații Grimm – combină jocul actorilor și interpretarea muzicală live cu proiecția video și jocul păpușilor, oferind o versiune cu totul nouă și captivantă a basmului de la care pleacă, și este primul musical pentru copii realizat de Compania Pelerin, în parteneriat cu Timpul cireșelor – revistă online de teatru, film și carte pentru copii și adolescenți.

Cenusareasa_facebook-cover_general

Primele două reprezentații vor avea loc pe 21 și pe 28 mai, de la ora 11.00, în sala de teatru a Clubului La Scena, de pe Calea Călărașilor 55, la doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului. Un al treilea spectacol se va juca pe 2 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”Arlechino – Caravana poveștilor” de la Brașov.

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin - Compania Pelerin

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin – Compania Pelerin

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Georgeta Nedelcu, Georgiana Rusu / Cristina Pleșa, Alina Dumitrelea, Oana Oancea, Iulia Antonie, Costin Gavază și Tess – Teodora Sântean, o tânără solistă din Tg. Mureș care îi împrumută vocea unuia dintre personajele feminine. Hai la teatru! Hai la Cenușăreasa!

11
/05
/23

Ediția a XXIX-a a Festivalului Bacău Fest Monodrame s-a încheiat miercuri și a reunit câteva mii de spectatori, în cele șase zile de spectacole, conferințe, lecturi și dezbateri.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

La Sibiu a avut loc cea de-a doua conferință de presă prilejuită de Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), la cea de-a treizecea ediție. Evenimentul a fost susținut de Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS. Acesta a anunțat principalele sezoane din cadrul #FITS30 și a prezentat principalii parteneri.

11
/05
/23

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera piesei Casa curată de Sarah Ruhl, un spectacol de Felix Alexa în care actorii Irina Movilă, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Sandra Ducuţă, Lamia Beligan întruchipează personajele cunoscutei autoare americane. Scenografia este semnată de Ştefan Caragiu.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

11
/05
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu reia seria atelierelor de vorbire în public și de gestionare a emoțiilor. Aceste module dedicate în mod special adolescenților din anii terminali sunt coordonate de pedagogul teatral Ana Mujat.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

10
/05
/23

Teatrul Nottara va participa anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, eveniment cultural ajuns la cea de 13-a ediție, ce va avea loc pe 13 mai 2023. Cei care aleg să viziteze teatrul de pe Bd. Magheru sâmbătă noaptea vor avea parte de tururi ghidate, un spectacol de teatru și un concert, toate cu intrare gratuită.