CENUȘĂREASA – primul musical pentru copii produs de o companie de teatru particulară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenusareasa-primul-musical-pentru-copii-produs-de-o-companie-de-teatru-particulara/

O fată tânără trăieşte o situaţie nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră îşi pierde acum tatăl – plecat la război – şi rămâne, la vârsta adolescenţei, în grija unei mame vitrege, o femeie rea şi apucătoare, preocupată doar de viitorul ei şi al fetelor sale, Odette şi Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-aşa, într-o zi şi-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă şi o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2017

Pusă în scenă de regizorul Bogdan Tudor Pelerin, pe muzica originală a compozitorului Zeno Apostolache Kiss și în scenografia Danei Brătășanu, Cenușăreasa este povestea copilului crescut în familii vitrege, necăjit continuu de frați, neglijat, tratat cu severitate ori pedepsit pe nedrept de părinți. Ea este, în același timp, istoria unei fete tinere care, trăind în lipsuri și prinsă în rutina cenușie a vieții de zi cu zi, îndrăznește să viseze și, în felul acesta, își schimbă destinul. O rază de soare și o notă de neastâmpăr aduc în poveste Melinda și Jager, doi șoricei simpatici, prietenoși și de maaaare ajutor, care ne ghidează oarecum pe firul narațiunii. Spectacolul – inspirat de celebrul basm consacrat în Europa Occidentală de Charles Perrault și Frații Grimm – combină jocul actorilor și interpretarea muzicală live cu proiecția video și jocul păpușilor, oferind o versiune cu totul nouă și captivantă a basmului de la care pleacă, și este primul musical pentru copii realizat de Compania Pelerin, în parteneriat cu Timpul cireșelor – revistă online de teatru, film și carte pentru copii și adolescenți.

Cenusareasa_facebook-cover_general

Primele două reprezentații vor avea loc pe 21 și pe 28 mai, de la ora 11.00, în sala de teatru a Clubului La Scena, de pe Calea Călărașilor 55, la doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului. Un al treilea spectacol se va juca pe 2 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”Arlechino – Caravana poveștilor” de la Brașov.

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin - Compania Pelerin

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin – Compania Pelerin

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Georgeta Nedelcu, Georgiana Rusu / Cristina Pleșa, Alina Dumitrelea, Oana Oancea, Iulia Antonie, Costin Gavază și Tess – Teodora Sântean, o tânără solistă din Tg. Mureș care îi împrumută vocea unuia dintre personajele feminine. Hai la teatru! Hai la Cenușăreasa!

11
/12
/12

Pianistul “fenomen” Martino Tirimo este invitat special în concertul extraordinar dedicat Preşedinţiei Ciprului la Consiliul Uniunii Europene (1 iulie – 31 decembrie 2012) susţinut de Orchestra Naţională Radio. În cadrul evenimentului, pe scena Sălii Radio va urca şi Corul Academic Radio (dirijor Dan Mihai Goia), la pupitrul orchestrei aflându-se dirijorul grec Nikos Christodoulou, care a […]

11
/12
/12

Regizorul Paul Cozighian va susţine pe 16 decembrie la Sala Mică a Naţionalului bucureştean conferinţa cu tema “Faţa nevăzută a zilelor Revoluţiei române”, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional. Prin intermediul camerei de filmat, Paul Cozighian, pe atunci student la regie de film, a fost unul dintre martorii privilegiaţi ai primelor ore ale Revoluţiei. În […]

10
/12
/12

Sâmbătă, 8 decembrie  15:10 Băiatul cu bicicleta/Le gamin au velo de Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, 2011, 87 min, Belgia/Franța, Dramă. Cu Thomas Doret, Cécile De France. Marele premiu al juriului – Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne Cannes 2011 17:00 O afacere regală/A Royal Affair de Nikolaj Arcel, 2012, 128 min, Danemarca/Suedia, Dramă/Istoric/Romantic. Cu Alicia Vikander, Mads […]

10
/12
/12

Premiul Henkel Art Award, ediția 2012, acordat de Henkel Central Eastern European, a fost câștigat anul acesta de artista Marge Monko din Estonia. Anca Benera & Arnold Estefan, câștigătorii preselecției locale din România, s-au numărat printre finaliștii de anul acesta de la Mumok, Viena.   Am profitat de ocazie pentru a discuta cu ei despre […]

10
/12
/12

La Astra Film Festival, între 14 şi 16 decembrie, Moş Crãciun vine mai devreme cu tolba plinã de filme bune. Proiecṭiile vor avea loc la Studioul Horea Bernea de la Muzeul Naṭional al Ţãranului Român.   Din listã fac parte : PHNOM PEN H LULLABY Pawel Kloc | Poland | 2011 | 98′ HE THINKS HE’S […]

10
/12
/12

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va promova Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu”, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei din 2013 a evenimentului.   Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un protocol de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru promovarea ediţiei din […]

10
/12
/12

Peste 3.000 de spectatori au participat la ediţia din acest an a Festivalului “Making Waves: New Romanian Cinema”, de la New York, la care au fost prezentate filme româneşti precum “După dealuri” de Cristian Mungiu şi “Despre oameni şi melci” de Tudor Giurgiu.   “Making Waves: New Romanian Cinema” a fost organizat la New York […]

10
/12
/12

Programul principalelor instituţii de teatru din Bucureşti în perioada 10 – 16 decembrie:   Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare: luni, 10 decembrie, ora 19:30 – concert susţinut de ansamblul Magic Gospel Pearls; sâmbătă, 15 decembrie, ora 19:30 – “Idolul şi Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar; duminică, 16 decembrie, ora 19:30 – “Egoistul” […]

10
/12
/12

Google şi-a modificat, luni, logoul, pentru a sărbători 197 de ani de la naşterea Adei Lovelace, matematiciană şi scriitoare engleză, considerată primul programator din lume.   Noul logo o prezintă pe Ada Lovelace stând aşezată pe un scaun şi scriind cu o pană pe un papirus care “se revarsă” de pe masa din faţa sa, […]

10
/12
/12

Festivalul Cinemaiubit şi-a desemnat câştigãtorii. Dupã o serie de filme bune, pline de suspans şi momente memorabile, juriul a decis care sunt filmele de top.   Marele premiu pentru Cel mai bun film: BARBAKAN (PWSFTviF – POLAND), regizat de cãtre: BARTOLOMIEJ ZMUDA Premiul special al juriului: ARBUZ (PWSFTviF – POLAND), regizat de cãtre: TATO KOTELKOTEMSHVILI […]

10
/12
/12

Danaartgallery şi Galeria Odeon vă invită să vizitaţi în perioada 5 – 22 decembrie 2012 ultima expoziţie din acest an – Graphic Poetry (fotografie, grafică şi pictură). Timp de un an şi jumătate, proiectul Conexiuni prin artă a fost prezentat publicului prin mai mult de 30 de expoziţii, organizate în diverse locaţii din Bucureşti. Începând cu luna octombrie a anului trecut, […]

07
/12
/12

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului “George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.   “Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor […]

07
/12
/12

Duminicã, 9 decembrie, micul prinṭ poposeşte pe scena teatrului Odeon pentru a aduce frumosul şi simbolicul în faṭa tuturor. Având regia semnatã de cãtre  Carmen Lidia Vidu şi scenografia de cãtre Constantin Ciubotariu, peisa promite  sã îi încânte pânã şi pe cei mai exigenṭi spectatori.     Un spectacol frumos, încãrcat de momente cheie şi […]

07
/12
/12

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de “bunăvoinţa” Guvernului francez. “Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru […]

07
/12
/12

Cercetătorul etnolog Doina Işfănoni apreciază că înscrierea tehnicii ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO reprezintă o onoare, o mândrie şi o datorie şi atestă faptul că în România se găsesc elemente demne de a fi în acest nomenclator al valorilor universale. “Ne-am integrat într-un sistem de valori unanim recunoscute, de reprezentativitate […]

07
/12
/12

Spectacolul ceh „O zi nebună sau nunta lui Figaro” se va juca la Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE 2012 „Dialog între voci”, ce va avea loc în perioada 27 noimebrie – 9 decembrie 2012.   Această comedie clasică franceză nu are vârstă. În ziua nunții sale, servitorul Figaro își apără iubita Susanna […]

07
/12
/12

O expoziţie cu tema “Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri” va fi găzduită, din 7 decembrie până în 17 februarie, de Galeria Galateca, situată la parterul Bibliotecii Centrale Universitare.   Potrivit sursei citate, 14 artişti reprezentativi îşi vor expune lucrările, unele dintre ele prezentate pentru prima dată publicului, ce acoperă o perioadă de 90 de […]