Ceramica de Horezu, inclusa de UNESCO in Patrimoniul Cultural Imaterial
https://www.ziarulmetropolis.ro/ceramica-de-horezu-inclusa-de-unesco-in-patrimoniul-cultural-imaterial/

UNESCO a decis, în cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care se desfăşoară la Paris, în perioada 3 – 7 decembrie, înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului cultural imaterial.   Potrivit site-ului UNESCO, confecţionarea ceramicii de Horezu este  „un meşteşug tradiţional unic” , practicat atât de bărbaţi, cât […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

UNESCO a decis, în cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care se desfăşoară la Paris, în perioada 3 – 7 decembrie, înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului cultural imaterial.

 

Potrivit site-ului UNESCO, confecţionarea ceramicii de Horezu este  „un meşteşug tradiţional unic” , practicat atât de bărbaţi, cât şi de femei din partea de nord a judeţului Vâlcea, procesul de fabricaţie fiind divizat. Astfel, potrivit descrierii prezentate de UNESCO, „bărbaţii sunt cei care se ocupă cu extragerea lutului, care este, ulterior, curăţat, porţionat şi udat, frământat, tescuit şi amestecat, devenind astfel materia primă cleioasă din care sunt confecţionate celebrele vase roşiatice de Horezu. (…) Femeile sunt acelea care decorează obiectele folosind tehnici şi instrumente specifice, cu care desenează modele tradiţionale. Îndemânarea şi talentul de a combina formele şi culorile definesc personalitatea şi unicitatea acestui tip de ceramică. Culorile sunt vii şi variază de la maro închis, roşu, verde şi albastru până la celebrul ivoriu de Horezu”.

În urma discuţiilor de joi, reprezentanţii Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO au decis că ceramica de Horezu întruneşte calităţile pentru a fi inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial.

Astfel, potrivit UNESCO, „tehnicile, arta şi cunoştinţele asociate ceramicii de Horezu sunt markeri simbolici pentru identitatea comunităţii din Horezu şi Olari; înscrierea meşteşugului ceramicii de Horezu în lista reprezentativă a UNESCO ar putea contribui la cooperarea cu alţi meşteşugari din alte zone în scopul promovării respectului pentru diversitate culturală şi creativitate umană; măsurile propuse pentru creşterea promovării, cercetării şi transmiterii meşteşugului demonstrează angajamentul diferitelor asociaţii de meşteşugari şi autorităţi locale pentru păstrarea acestei competenţe; olarii din Horezu şi autorităţile locale participante la procesul de nominalizare şi-au dat acordul pentru o informare gratuită, prioritară şi completă în vederea înscrierii acestui element în patrimoniul UNESCO; meşteşugul ceramicii de Horezu este inclus în moştenirea culturală intangibilă a României, aflată sub autoritatea Comisiei Naţionale pentru Patrimoniul Cultural Imaterial, iar cei ce îl promovează şi îl practică au oferit informaţii pe toată durata pregătirilor”.

Cea de-a şaptea sesiune a Comitetului UNESCO pentru protejarea patrimoniului imaterial al umanităţii a debutat luni şi se va încheia vineri, la Paris. Pentru această sesiune au fost primite 8 candidaturi pentru înscrierea pe lista patrimoniului imaterial în pericol şi 36 de candidaturi pentru lista patrimoniului imaterial.

Anul acesta au mai fost înscrise în lista patrimoniului imaterial UNESCO, printre altele, ritualurile şi meşteşugurile asociate nunţii tradiţionale a populaţiei Tlemcen din Algeria, Schemenlaufen, carnavalul din Imst, Austria, meşteşugurile şi arta de a cânta la instrumentul muzical Tar, din Azerbaidjan, Ichapekene Piesta, festivalul din San Ignacio de Moxos (Bolivia), Frevo, formă de divertisment specifică unui carnaval din Recife, ritualurile Qālišuyān din Mašhad-e Ardehāl din Kāšān (Iran), festivalul cireşelor din Sefrou (Maroc).

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003.

Lista numără în prezent peste 170 de opere din peste 75 de ţări.  Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natura şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

 România mai apare în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ritualul căluşului, inclus în 2008 (după ce fusese propus în 2005), şi cu doina, inclusă în 2009.

România a trimis în primăvara acestui an alte trei dosare, spre a fi analizate de comitetul UNESCO de specialitate anul viitor, în care sunt documentate, în vederea înscrierii în Lista patrimoniului imaterial,Colindatul în ceată bărbătească (propunere comună cu Republica Moldova) şi pelerinajele de la Mănăstirea Moisei (Maramureş) şi Şumuleu Ciuc (Harghita).

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat pentru MEDIAFAX, în iunie, că s-a început lucrul la dosarul pentru propunerea jocului tradiţional românesc oină, care ar urma să fie trimis până la sfârşitul lunii martie anul viitor la UNESCO şi ar putea fi luată în considerare la sesiunea Comitetului pentru salvgardarea patrimoniului imaterial din 2014. România participă şi la alcătuirea unui alt dosar, tot pentru 2014, al cărui titular este Turcia, despre sărbătorile Sfântului Gheorghe (23 aprilie) şi Hıdırellez (sărbătoare musulmană din lumea turcică ce are loc pe 6 mai sau, pe stil vechi, 23 aprilie). Alte ţări care vor face documentare pentru această propunere sunt Bulgaria, Grecia, Serbia, Republica Moldova şi Libanul.

 

Sursa: Mediafax

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.