„Certitudinea probabilităţilor”. Înapoi la arhive
https://www.ziarulmetropolis.ro/certitudinea-probabilitatilor-inapoi-la-arhive/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul One World Romania, documentarul „Certitudinea probabilităţilor” (2021), primul film realizat de Raluca Durbacă, încearcă să deconstruiască discursul oficial al regimului socialist din anul 1968 aşa cum fusese el reflectat prin materialele audiovizuale ale studioului de cinema documentar „Alexandru Sahia”.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 iunie 2021

Interesul tot mai mare al cineaştilor români pentru filmul documentar se ramifică în direcţii surprinzătoare. Dacă în urmă cu câţiva ani folosirea imaginilor de arhivă, o sursă mereu bogată pentru diverse explorări, era o raritate şi o acţiune la care se încumetau doar unii regizori cu experienţă (reperul rămâne „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, capodopera din 2010 a lui Andrei Ujică), acum acest proces e tot mai răspândit.

Explicaţiile ar necesita o analiză separată. Însă merită spus aici că un rol îl joacă schimbarea de generaţii, care vine la pachet cu o privire mai detaşată, mai puţin pătimaşă, faţă de trecut, şi accesul mai uşor la tehnologie şi arhive, motivat de o curiozitate nouă.

Asta duce inclusiv la filme nişate, aşa cum este şi „Certitudinea probabilităţilor” (2021), debutul Ralucăi Durbacă, absolventă de studii de cinema la UNATC şi fost critic. Cineasta îşi restrânge aria de interes doar la anul 1968, considerat a fi unul important în istoria comunismului românesc (inclusiv datorită discursului lui Nicolae Ceauşescu de condamnare a invaziei sovietice de la Praga) şi pe care îl analizează prin prisma retoricii ideologice construite de materialele audiovizuale (documentare, reportaje, jurnale de actualităţi) realizate de celebrul studio „Alexandru Sahia”.

Potrivit propriilor mărturisiri, Raluca Durbacă a văzut toată arhiva Sahia disponibilă pentru 1968, din care a extras şi montat 90 de minute (împreună cu monteuza Letiţia Ştefănescu).

Demersul are un evident resort teoretic, sprijinit şi de background-ul autoarei – de la titlul preţios şi cele câteva inserturi auctoriale de text, de tip definiţie, despre concepte precum ideologie sau limbaj, la structura însăşi a filmului, împărţit în capitole informale care acoperă diverse spaţii şi domenii (de exemplu, urban, rural, agricultură, industrie, cultură, publicitate, vizite şi evenimente oficiale care îl au în centru pe Ceauşescu).

Documentarul ridică unele întrebări esenţiale. Cum ne raportăm acum la aceste fragmente de arhivă al căror scop, clar sau camuflat, era unul propagandistic, de răspândire şi de impunere a ideologiei oficiale? Ce ne spun ele despre perioada în care au fost făcute? Cum le deconstruim? Câtă valoare cinematografică au? Câtă realitate poate fi întrezărită sub ambalajul lor când spectaculos, când greu digerabil? Ce contradicţii ascund?

Din această perspectivă, „Certitudinea probabilităţilor” poate fi privit şi ca un eseu video, al cărui motor este încercarea de a descompune şi de a înţelege, prin instrumentele puse la dispoziţie de montaj şi de intervenţiile în coloana sonoră (dar fără voice-over), mecanismele prin care puterea din primii ani ai lui Ceauşescu dorea să fie văzută, imaginea pe care dorea să o proiecteze.

Aventura plonjării în arhivele audiovizuale ale unui regim ca cel comunist vine cu obstacole şi riscuri, pe care Raluca Durbacă nu le evită de fiecare dată. Iar alegerea unui an ca 1968, apogeul scurtei şi relativei perioade de liberalizare din a doua jumătate a deceniului respectiv, aduce complicaţii suplimentare. Sigur, e un an al contradicţiilor, al contrastelor (uşoara deschidere spre stilul de viaţă occidental se suprapunea cu tendinţe vizibile spre un cult al personalităţii tot mai pronunţat şi un comunism naţional, în afară de cadrul general al dictaturii), iar dispozitivul cineastei reuşeşte să reflecte bine asta.

Însă filmul stă pe nisipuri mişcătoare. Degajă deseori senzaţia de nesiguranţă – o nehotărâre între fascinaţia pentru unele dintre arhivele găsite şi obligaţia de a contracara mesajul ideologic al altora. Iar asta se simte şi la nivelul ritmului pe care îl are filmul – când sare sprinten de la o secvenţă la alta, când ne ţine minute bune, aproape până la plictiseală şi fără reflex critic, printre oamenii dintr-un CAP sau, în final, printre foşti muncitori de pe şantierul Bumbeşti-Livezeni.

În unele momente, succesiunea cadrelor îşi lasă cu greu ghicită motivaţia – e ca şi cum, atrasă de caracterul spectacular al unor filmări, regizoarea le amestecă în speranţa că îşi vor găsi autonom un sens. Câteodată, pariul funcţionează – atunci când bucăţile de arhivă (de exemplu, reclamele) sunt lăsate să îşi devoaleze singure falsitatea sau caraghioslâcul.

În alte părţi, deciziile de montaj sunt stridente, la prima mână – în special când se apelează la reluarea aceloraşi cadre sau a unora asemănătoare pentru a se evidenţia fie ridicolul şi absurdul unor situaţii, fie gargara oficială. Iar ţinta cea mai uşoară şi previzibilă a caricaturizării este, bineînţeles, Ceauşescu însuşi.

Mai stimulant e atunci când contrastul se dezvoltă cu răbdare între două secvenţe – după ce un reportaj ne arată ţărani săraci şi prost plătiţi muncind la culesul cartofilor sau adunatul fânului, urmează un fragment dintr-un film triumfalist despre bogăţia recoltei şi în care Ceauşescu dansează pe muzică populară cu oamenii, în plină sărbătoare.

Filmul va mai putea fi văzut în cadrul selecţiei online a Festivalului One World Romania, în perioada 21-27 iunie.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.