Cervantes şi muzica – concert la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/cervantes-si-muzica-concert-la-ateneul-roman/

Cu prilejul sărbătoririi celui de-al IV-lea Centenar de la publicarea părţii a doua a romanului “Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes y Saavedra (1615-2015), Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Filarmonicii “George Enescu”, organizează marţi, 21 aprilie, ora 19.00, la Sala Mare a Atenelui Român, recitalul de muzică veche “Cervantes şi muzica. Donde hay música no puede haber cosa mala / Unde-i muzică, nu poate fi nimica rău”, în interpretarea grupului ZARABANDA (Spania).

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2015

“Unde-i muzică, nu poate fi nimica rău” – titlul recitalului nu este nimic altceva decât celebra frază pe care Cervantes o rosteşte prin gura lui Sancho Panza, în capitolul XXXIV din Don Quijote de la Mancha, partea a doua. Această frază nu e nici pe departe singura pe care Don Miguel de Cervantes o dedică artei sunetelor, dar, este poate, cea mai semnificativă şi mai cunoscută.

Muzicienii Alvaro Marías, conducătorul formaţiei – flauto dolce, Alejandro Marías – viola da gamba, Gerardo Arriaga- vihuela şi Jordan Fumadó- clavecín, vor prezenta un program cu lucrări din secolele XVI-XVII semnate de compozitori precum Antonio de Cabezón, Diego Ortiz, Bartolomé de Selma y Salaverde, Luis de Narváez.

Evenimentul se înscrie în Săptămâna Cervantes (20-24 aprilie), o serie de activităţi organizate de Instituto Cervantes din Bucureşti în jurul Zilei Cervantes – Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, 23 aprilie.

Bilete se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Ateneului Român, Str. Franklin, nr.1 şi se pot rezerva online de pe site-ul Filarmonicii “George Enescu” (http://www.fge.org.ro)

ZARABANDA

În 1985, muzicianul spaniol Álvaro Marías reuneşte sub numele “Zarabanda” un grup de muzicieni cu o bogată experienţă în interpretarea repertoriul baroc de muzică de cameră, aducând astfel una dintre cele mai importante contribuţii spaniole la muzica europeană. Atât prin studierea partiturilor din epocă, cât şi prin studiile muzicologice publicate, membrii grupului “Zarabanda” şi-au propus să ofere publicului o interpretare cât mai fidelă, în stilul şi spiritul muzicii, având convingerea că doar aşa pot ajunge la rezultate sonore vii, proaspete cu şanse reale de a fi acceptate de publicul contemporan. Muzicienii folosesc instrumente originale sau a copii fidele ale unor instrumentelor vechi.

Repertoriul grupului “Zarabanda” cuprinde lucrări începând cu perioada renascentistă şi până la clasicism, dar se axează cu precădere pe repertoriul baroc. Configuraţia grupului este variabilă în funcţie de repertoriul ales. Foarte frecvente sunt colaborările cu artişti invitaţi, printre aceştia Teresa Berganza, James Bowman, Charles Brett, Paul Esswood, Michael Chance, Jennifer Smith sau Amaryllis Consort.

“Zarabanda” a concertat în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Italia, Portugalia, Finlanda, Norvegia, Polonia, Grecia, S.U.A, Mexic, Columbia, Costa Rica, Corea şi Japonia, în cadrul festivalurilor de Muzică Veche de la Varsovia, Bratislava, Europalia (Belgia), la Palais des Beaux-Arts din Bruxelles, la Festivalul de Muzică Veche al Fundaţiei Gulbenkian şi Centrul Cultural Belém, ambele din Lisabona, în cadrul Bienalei de la Veneţia sau Incontri Barocchi de la Napoli, la Centro di Musica Antica Fondazione Pietà de’ Turchini din Napoli, Festivalul Casals din Puerto Rico, Festivalul Internaţional Cervantes din Guanajuato -Mexic, la Nan Tucker McEnvoy Auditorium din Washington, la Auditorium Bibliotecii Publice din Boston, la Hoam Art Hall si Arts Center Recital Hall din Seul, Congresul Internaţional de Muzicologie “Spania şi muzica Occidentului”, Festivalul de Muzică Barocă şi Rococó de la Escorial, Festivalul Mozart al revistei spaniole “Scherzo”, etc.

“Zarabanda” a realizat înregistrări pentru case discografice precum Philips, Erato şi Warner. Prima înregistrare realizată de grup, o monografie a muzicii lui Bartolomé de Selma y Salaverde, unul dintre cei mai importanţi compozitori spanioli ai Secolului de Aur, a fost un mare succes de critică. Interesul grupului pentru recuperarea şi redarea către public a patrimoniul muzical spaniol a condus la înregistrări importante precum este şi monografia dedicată muzicii vocale a compozitorului de secol XVIII, Joaquín García.

31
/05
/18

Seria de concerte SoNoRo Conac ajunge la finalul lunii (31 mai), în Republica Moldova, la Castelul Mimi, un important monument arhitectonic și centru viticol, înființat de Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, până la Unirea din 1918, şi apoi director al Băncii Naţionale Române.

30
/05
/18

Opera Națională București dedică ziua de vineri, 1 iunie, copiilor. Ziua va începe cu un spectacol în foaier, de la ora 11:00, „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Andei Tabacaru și va conntinua de la ora 17:00, pe scena mare a Operei Naționale București, cu reprezentația „Albă ca zăpada si cei șapte pitici”, pe muzica lui Cornel Trăilescu.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

28
/05
/18

“Nostalgia este dorul de vremurile trecute, în care nu era nimic de râs” - Charles Aznavour. Artistul celor 1.300 de cântece devenite şlagăre a împlinit, zilele trecute, 94 de ani. Adesea supranumit Frank Sinatra al Franței, toate piesele lui Aznavour sunt cântece de dragoste.

28
/05
/18

În 2016, dirijorul britanic LEO  HUSSAIN debuta pe prestigioasa scenă a Operei Regale din Londra (Royal Opera House - Covent Garden) cu Oedipe de George Enescu, conducerea sa muzicală primind aprecierea unanimă a publicului și a criticii.  Vineri, 1 iunie (de la ora 19.00),dirijorul britanic va aduce în fața publicului bucureștean Simfonia în mi bemol major, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

28
/05
/18

Între 31 mai și 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediția a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul - și încă singurul - festival de club din România.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

24
/05
/18

Vineri, 1 iunie (de la ora 11.00), de Ziua Internaţională a Copilului, părinții melomani sunt așteptați împreună cu cei mici la Sala Radio, la un concert educativ. Copiii se vor putea bucura de un repertoriu antrenant și accesibil, de la Mica serenadă a lui Mozart sau fragmente din Anotimpurile lui Vivaldi, până la partituri din musical-uri celebre ca Mary Poppins, Sunetul Muzicii sau Veronica.

16
/05
/18

Ați visat să dansați prin Paris precum Gene Kelly în pelicula ”Un american la Paris” sau să vă pierdeți printre zgârie norii din New York în timp vă răsună în urechi ”Rhapsody in Blue”, ambele compuse de Gershwin? Sau poate v-ați amuzat cu scamatoriile ucenicului vrăjitor interpretat de celebrul personaj Mickey Mouse în desenul animat ”Fantasia” (1940), realizat de Walt Disney? Dacă vă surâde oricare dintre aceste trei propuneri, grăbiți-vă să vă asigurați un loc la concertul programat vineri, 18 mai (de la ora 19.00), la Sala Radio.

13
/05
/18

La cea de-a 48-a ediție a Sibiu Jazz Festival, vom întâlni artiști din toate colțurile lumii ce vor trezi la viață jazz-ul! Timp de 4 zile Piața Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil.

Page 30 of 145« First...1020...2829303132...405060...Last »