CESAR 2017. ”Bacalaureat” și ”Toni Erdmann”, nominalizate la categoria ”Cel mai bun film străin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cesar-2017-bacalaureat-si-toni-erdmann-nominalizate-la-categoria-cel-mai-bun-film-strain/

Filmele ”Bacalaureat” al regizorului român Cristian Mungiu şi ”Toni Erdmann”, cu participare românească, al regizoarei germane Maren Ade se numără printre nominalizările la premiile franceze Cesar, la categoria ”Cel mai bun film străin”. ”Elle” de Paul Verhoeven şi ”Frantz” de François Ozon domină nominalizările la „Oscaruri franceze” – câte 11 fiecare -, inclusiv la categoriile ”Cel mai bun film” şi ”Cel mai bun regizor”.

Un articol de Petre Ivan|26 ianuarie 2017

”Elle”, un thriller psihologic despre o femeie violată care își caută agresorul, și drama romantică “Frantz”, a cărei acțiune se petrece imediat după Primul Război Mondial, au fost cele mai selectate filme pentru gala premiilor Cesar 2017, din 24 februarie.

Acestea două devansează filmul de comedie ”Ma Loute” al regizorului Bruno Dumont, cu nouă nominalizări, și drama ”Mal de pierres” semnată de Evil Nicole Garcia, nominalizată la opt categorii. Pelicula “Divines”, regizată de Houda Benyamina, a obținut șapte nominalizări, inclusiv la categoriile ”Cel mai bun film” și ”Cel mai bun film de debut”.

Isabelle Huppert, de treisprezece ori selectată pentru premiul Cesar ca cea mai bună actriță, figurează anul acesta printre favoritele acestei categorii pentru rolul din filmul ”Elle”. Ea își dispută premiul cu protagonista din ”Mal de pierres”, Marion Cotillard.

Lupta pentru premiul César categoria ”Cel mai bun actor” se dă între Gaspard Ulliel, nominalizat pentru rolul din ”Juste la fin du monde” al canadianului Xavier Dolan, și Pierre Niney, din “Frantz”.

Foto: CESAR 2017 – academie-cinema.org

19
/06
/13

A-l judeca şi expedia pe Steven Spielberg din perpectiva unui cinefil dependent de filmele de festival ar bloca orice încercare de a-i înţelege corect opera. La fel de greşit ar fi ca producţiile să-i fie aşezate pe acelaşi raft al mărfurilor hollywoodiene servite pe bandă rulantă.

17
/06
/13

Personalităţi precum Marcel Iureş, Alex Rotaru, Dorotheea Petre, Ada Condeescu sau Călin Netzer reprezintă pentru tânăra generaţie modele demne de urmat, reprezintă adevăratele criterii de valoare la care tânăra generaţie trebuie să se alinieze şi să le depăşescă, reprezintă surse de inspiraţie şi de motivaţie pentru atingerea performanţei de a reprezenta România peste tot în lume.

17
/06
/13

Actorul Gérard Depardieu mărturiseşte, într-un interviu publicat în ediţia de duminică a ziarului Le Figaro, că a ales să plece din Franţa şi să ceară cetăţenie rusă chiar din cauza politicii ţării sale natale, adăugând că vrea să obţină şi un paşaport algerian.