CESAR 2017. ”Bacalaureat” și ”Toni Erdmann”, nominalizate la categoria ”Cel mai bun film străin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cesar-2017-bacalaureat-si-toni-erdmann-nominalizate-la-categoria-cel-mai-bun-film-strain/

Filmele ”Bacalaureat” al regizorului român Cristian Mungiu şi ”Toni Erdmann”, cu participare românească, al regizoarei germane Maren Ade se numără printre nominalizările la premiile franceze Cesar, la categoria ”Cel mai bun film străin”. ”Elle” de Paul Verhoeven şi ”Frantz” de François Ozon domină nominalizările la „Oscaruri franceze” – câte 11 fiecare -, inclusiv la categoriile ”Cel mai bun film” şi ”Cel mai bun regizor”.

Un articol de Petre Ivan|26 ianuarie 2017

”Elle”, un thriller psihologic despre o femeie violată care își caută agresorul, și drama romantică “Frantz”, a cărei acțiune se petrece imediat după Primul Război Mondial, au fost cele mai selectate filme pentru gala premiilor Cesar 2017, din 24 februarie.

Acestea două devansează filmul de comedie ”Ma Loute” al regizorului Bruno Dumont, cu nouă nominalizări, și drama ”Mal de pierres” semnată de Evil Nicole Garcia, nominalizată la opt categorii. Pelicula “Divines”, regizată de Houda Benyamina, a obținut șapte nominalizări, inclusiv la categoriile ”Cel mai bun film” și ”Cel mai bun film de debut”.

Isabelle Huppert, de treisprezece ori selectată pentru premiul Cesar ca cea mai bună actriță, figurează anul acesta printre favoritele acestei categorii pentru rolul din filmul ”Elle”. Ea își dispută premiul cu protagonista din ”Mal de pierres”, Marion Cotillard.

Lupta pentru premiul César categoria ”Cel mai bun actor” se dă între Gaspard Ulliel, nominalizat pentru rolul din ”Juste la fin du monde” al canadianului Xavier Dolan, și Pierre Niney, din “Frantz”.

Foto: CESAR 2017 – academie-cinema.org

30
/07
/19

S-a stins din viață, la vârsta de 76 de ani. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

28
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbește atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reușește regizorul francez Olivier Assayas în „Vieți duble” (2018).

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

26
/07
/19

De astăzi până duminică (26-28 iulie),  trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic. Domeniul Mogoșoaia devine o vacanță cu hamace și filme, frisbee și standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic și cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu în competița Festivalului de la Cannes în 2018, „Lazzaro felice” („Lazzaro cel fericit”), scris și regizat de italianca Alice Rohrwacher, ajunge în sfârșit și în cinematografele de la noi. Un film de o tandrețe și de o inventivitate dezarmante.

24
/07
/19

Filmul documentar „Muzica Rănilor de război”, care tratează perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori și Asociaţia pentru Educație și Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

23
/07
/19

Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.