Ceva vechi, ceva nou
https://www.ziarulmetropolis.ro/ceva-vechi-ceva-nou/

Nu, nu am de gând să vorbesc despre mirese şi nunţi, ci despre două discuri în aparenţă antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiţi, cu o experienţă foarte diferită. Totuşi, un lucru le uneşte: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniştii sunt violonistul Ithzak Perlman şi compozitorul Max Richter.

Un articol de Cristina Comandaşu|16 octombrie 2015

Itzhak Perlman, o legendă în viaţă

Da, cam aşa ar putea fi descris unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi violonişti americani: o legendă în viaţă. Pe 31 august 2015 a împlinit 70 ani; are însă în spate o carieră de 57 ani, pentru că Itzhak Perlman a apărut în lumina reflectoarelor de la vârsta de doar 13 ani. Ar fi putut să fie doar o flacără care se stinge foarte repede: la debut, presa l-a promovat foarte mult din cauza situaţiei sale speciale – în urma unei poliomelite, a rămas infirm, se deplasează numai cu ajutorul cârjelor sau al scaunului cu rotile şi cântă doar aşezat pe scaun.

Însă Itzhak Perlman nu a căzut în derizoriul tabloidelor, el şi-a construit în timp o carieră foarte serioasă cu care oricine se poate mândri. De altfel, nu oricine a reuşit să primească, precum Itzhak Perlman, 16 premii Grammy…

Itzhak-Perlman-violin-Ema-007

Ajuns la 70 ani, Itzhak Perlman şi-a făcut un cadou: este discul pe care vi-l aduc în atenţie, apărut pe 28 august 2015 la casa Deutsche Grammophon. Pe el, regăsim două sonate – una de Gabriel Fauré, alta de Richard Strauss, înregistrate alături de prietenul său de o viaţă, pianistul Emanuel Ax, şi el, multipremiat la Grammy în calitate de partener de muzică de cameră al violoncelistului Yo Yo Ma. Acest disc este în mai multe sensuri o premieră pentru Perlman: primul disc nou în ultimii 16 ani, când s-a retras treptat pentru a se dedica mai mult profesoratului, primul disc înregistrat alături de Emanuel Ax, primul disc pe care apar înregistrate aceste sonate pe care le-a cântat deseori în recitaluri live, dar pe care nu le-a gravat niciodată pe disc anterior.

În plus, acest disc este dovada vie că un mare artist rămâne la fel de bun indiferent de vârstă: rafinamentul din interpretarea celor doi muzicieni – Itzhak Perlman şi Emanuel Ax -, este atributul unor oameni care au trăit prin muzică întreaga viaţă, care au dobândit o înţelegere a muzicii rezervată unei elite restrânse. O muzică foarte frumoasă, pe tiparul romantic, în aceste două sonate foarte rar de întâlnit astăzi pe discuri noi, companion perfect pentru o seară de toamnă târzie cu un pahar de vin bun şi vechi: de neratat.

Discul poate fi ascultat luni, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical şi este inclus în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2015“.

Max Richter – “Sleep”

Slow food, slow life: două concepte care încep să aibă din ce în ce mai mulţi adepţi într-o societate saturată de viteză, stres, lipsa timpului pentru micile plăceri ale vieţii. În mijlocul iureşului, unii se opresc şi se gândesc: “Are sens drumul pe care merg? Eu cine sunt: doar omul care aleargă între nenumăratele obligaţii zilnice?”

Cred că aceleaşi întrebări şi le-a pus şi compozitorul britanic Max Richter înainte de a apărea cu noul său proiect intitulat “Sleep”, pe care el însuşi îl descrie astfel: „Este un cântec de leagăn de 8 ore, o lucrare gândită pentru pian, coarde, mediu electronic şi voci, dar fără cuvinte. Este cântecul meu personal de leagăn pentru o lume frenetică, un manifest pentru un ritm al vieţii mai lent”. “Sleep” înseamnă o piesă muzicală de 8 ore, gândită să acompanieze durata normală de 8 ore a somnului unui adult.

Iar în noaptea de 3 spre 4 septembrie, lucrarea a fost difuzată online în întreaga lume, stârnind reacţii entuziaste: „Sunete sublime… am ascultat cu lacrimi în ochi, uimitor şi frumos…”. “Sleep” a fost difuzată în integralitate şi de posturile BBC3 din Marea Britanie şi ABC din Australia. Există de asemenea şi o versiune de o oră a lucrării, dar şi editări pentru radio ale unor teme din lucrare – acestea din urmă au fost difuzate luni, 5 octombrie, şi la Radio România Muzical şi pot fi reascultate aici.

Cred că audiţia acestei lucrări trebuie încercată măcar o dată: un alt fel de muzică clasică contemporană decât cea foarte tensionată cunoscută de majoritatea dintre noi, o muzică clasică contemporană care vorbeşte şi despre partea frumoasă a umanităţii de astăzi.

Foto: Mike Terry

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.