Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluţiei comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum şi de ce?
Un articol de Andrei Crăciun|10 octombrie 2019
Creație a propagandei comuniste, mitul acesta pare să fi supraviețuit comunismului însuși. Che Guevara a devenit una dintre cele mai cunoscute figuri din secolul XX, chipul său fiind sinonim cu lupta în numele celor umiliți și obidiți. Pe de altă parte, anticomuniștii văd (pe bună dreptate) în medicul argentitian (i se contestă inclusiv terminarea studiilor de medicină) nu un erou, ci un criminal care a ucis fără milă în numele unei ideologii nefaste. Pentru a înțelege mai bine nuanțele din portretul lui Guevara, ne-am întors la o lucrare clasică în guevarologie – Che Ghevara sau mistificarea istoriei, de Jacobo Machover, tradusă și în română (din limba franceză de către Cristina Livia Vasilescu) și publicată la PRO Editură și Tipografie, în anul 2008. Cine a fost, așadar, Che Guevara?
Che în filmele de cinema
La sfârșitul filmului „Jurnal de călătorie”, o superproducție hollywoodiană produsă de Robert Redford și realizată de brazilianul Walter Salles în anul 2004, într-o adaptare liberă după notele de călătorie scrise de Guevara în timpul primului periplu prin America Latină, tânărul Ernesto (interpretat de Gael Garcia Bernal) se aruncă în apă, într-un sat pierdut din Amazonia peruviană, pentru a traversa înot fluviul care desparte spitalul de leprozerie. O secvență interminabilă, dar simbolică, în care fostul student la medicină se dedică trup și suflet, cu riscul propriei vieți și într-un efort supraomenesc, celor mai săraci oameni. Acest gest poate fi privit ca o victorie asupra lui însuși, asupra astmului de care suferă, prefigurând privațiunile din Sierra Maestra și aventurile din Congo și Bolivia, victorie obținută grație unui ideal mult mai puternic decât dificultățile fizice. Acesta pare să fie punctul culminant al unui parcurs inițiatic, al unei conștientizări politice și sociale care începe în momentul când Ernesto se lansează, între anii 1951 și 1952, în descoperirea subconstinentului latino-american, cocoțat pe o motocicletă numită La Poderosa, marca Norton 500, și avându-l ca partener de drum pe prietenul său, doctorul Alberto Granado.
Che și ceasul primului om pe care l-a ucis
Primul om executat de Guevara a fost Eutimio Guerra, un țăran devenit ghid al armatei rebele, care primise din partea militarilor aflați sub ordinele lui Batista (n.r. – dictator cubanez răsturnat de trupele de gherilă conduse de Fidel Castro și Che Guevara) misiunea de a-l asasina pe Fidel Castro în timp ce acesta dormea. Există două versiuni ale acestei execuții, ambele redactate de Che Guevara. Una a fost publicată în „Amintiri din războiul revoluționar”, o culegere de texte apărută în Cuba în 1963, cealaltă fiind editată abia în anul 1997, la treizeci de ani după moartea lui și prezentată de jurnalistul american Jon Lee Anderson, în lucrarea „Che Guevara. A Revolutionary Life”, după consultarea primului jurnal de gherilă al lui Guevara, cel din Sierra Maestra.
În cartea sa, în capitolul intitulat „Sfârșitul unui trădător”, Guevara descrie moartea acestui om, săvârșită la ordinul lui Castro de către un simulacru de tribunal improvizat în cadrul gherilei: „În acel moment, s-a dezlănțuit o furtună violentă și ne-am cufundat în întuneric. În mijlocul unor formidabile trombe de apă, sub un cer brăzdat de fulgere, în vacarmul tunetelor, în timp ce un fulger însoțit de tunetul lui lumina împrejurimile, s-a încheiat viața lui Eutimio Guerra, fără ca vreunul din tovarășii săi, nici măcar cei mai apropiați, să fi putut auzi zgomotul produs de armă”.
Guevara nu-l menționează în relatarea sa pe autorul execuției: el însuși. dar o face într-o altă expunere scrisă, căci a ținut mai multe jurnale pe parcursul aventurilor prin lume. Cel referitor la întâmplările de la Sierra Maestra nu a fost publicat niciodată. Însuși Fidel Castro trebuie să fi considerat că unele adnotări sunt prea crude și nu pot fi divulgate publicului. Jurnalul a rămas în mâinile Aleidei March, cea de-a doua soție a lui Guevara. Aceasta i l-a citit lui Jon Lee Anderson. Che își demonstra acolo cunoștințele de anatomie, dar nu pentru a salva o viață, ci pentru a o curma: „Situația era neplăcută pentru toată lumea și pentru Eutimio însuși. Am rezolvat problema trăgându-i un glonț în emisfera dreaptă a creierului cu un pistol calibru 32. Glonțul i-a ieșit prin tâmpla stângă. A gemut câteva clipe, apoi a murit. Înainte de asta, când făceam inventarul lucrurilor care-i aparțineau, nu mi-am putut lua ochii de la ceasul pe care-l purta la gât, atârnat de un lanț. Mi-a spus cu o voce foarte calmă, care răzbătea de dincolo de frică: Ia-l , băiete, la ce mi-ar mai putea fi de folos acum... Ceea ce am și făcut (…)”.
Che și execuțiile
„În diferite ocazii, Che venea pe neașteptate să asiste. Se urca pe zid. Nu era greu de urcat pentru că exista o scară. Se culca pe spate, fumând un trabuc, și privea execuțiile. Toată soldățimea din La Cabana comenta acest lucru. Soldații mei îmi spuneau: Când eram trimiși să facem parte din plutonul de execuție, îl vedeam pe Che stând acolo sus, pe zid, fumând un trabuc. Era o susținere pentru cei ce urmau să tragă. Pentru acești oameni, care nu-l mai văzuseră niciodată pe Che, era ceva important. Prezența lui le dădea curaj.”
Această mărturie îi aparține lui Daniel Alarcon Ramirez, zis „Benigno”, unul dintre cei mai vechi și mai fideli camarazi de arme ai lui Che și unul dintre supraviețuitorii gherilei din Bolivia, exilat politic în Franța în 1996.
Che și apologia crimelor comise în numele revoluției comuniste la sediul Națiunilor Unite
Guevara a devenit purtătorul internațional de cuvânt al guvernului castrist, îmbrăcat în aceeași uniformă kaki și va declara de la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite, la New York, pe 11 decembrie 1964, ca răspuns la criticile adresate Cubei de către mai mulți reprezentanți ai guvernelor latino-americane și ale Statelor Unite: „Am împușcat; împușcăm și vom continua să împușcăm atâta timp cât va fi nevoie. Lupta noastră e crâncenă. Știm care va fi rezultatul unei bătălii pierdute și contrarevoluționarii trebuie și ei să știe care este rezultatul unei bătălii pierdute în fața Cubei, astăzi”.
Che și admirația față de Stalin
În 1953, anul morții lui Stalin, când se afla în Costa Rica, Ernesto Guevara îi scria mătușii sale Beatriz, cu puțin timp înainte de a ajunge în Guatemala, unde avea să fie antrenat în convulsiile provocate de lovitura de stat organizată împotriva colonelului Jacobo Arbenz: „Am jurat, în fața unui portret al vechiului și regretatului nostru tovarăș Stalin, că nu voi avea tihnă până când nu-i voi vedea exterminați pe acești capitaliști hrăpăreți.”
Che cântat postum
În timpul vieții, Guevara stârnea un amestec de respect și de teamă. Odată mort (n.r. – la 39 de ani), numele și imaginea lui au devenit sacre. (…) în memoria colectivă a rămas un mic refren al bătrânului trubadur Carlos Puebla, propagandist oficial al revoluției, care în 1965, în momentul plecării lui Che din Cuba, a compus următoarele versuri: Aqui se queda la clara/ la entranable transparencia/ de tu querida presencia/ Comandante Che Guevara. (…) Cântecul a făcut înconjurul lumii, fiind reluat de nenumărați interpreți. El este o odă închinată lui Fidel Castro (…), și totodată lui Che Guevara, dar care sună precum o premoniție implacabilă, un cântec funebru anticipat.
Cum ajunsese Che conducătorul Băncii Naționale a Cubei
Ernesto Che Guevara a fost urmărit de o anecdotă foarte răspândită în perioada în care se afla la putere în Cuba. El însuși o povestea cu plăcere făcând haz de ea. Într-o zi, în cursul unei reuniuni destinate înlocuirii din fruntea Băncii Naționale a Cubei a economistului Felipe Pazos, unul dintre conducătorii cei mai importanți ai rezistenței civice contra dictaturii lui Batista, dar care nu împărtășea orientarea regimului către comunism, Fidel Castro a întrebat: „Există vreun economist în sală?”. Che a ridicat mâna. Imediat, a fost numit președinte al organizației. La scurt timp după aceea, Che povestea: „Înțelesesem că Fidel întrebase: Există vreun comunist în sală?”.
Cum uciderea lui Che a contribuit la consolidarea mitului
Condițiile sordide în care a fost ucis Ernesto Che Guevara vor face ca imaginea lui să devină și mai puternică; nu va fi imaginea unui om ucis în luptă, ci cea a unui martir dezarmat, asasinat cu sânge rece. Mai mult chiar: cea a unui om mutilat.
Curiosul caz al lui Camilo Cienfuegos
Pentru Fidel Castro, Che valora mai mult mort decât viu (…). Castro procedase la fel cu opt ani în urmă, chiar la începutul revoluției, în octombrie 1959, cu Camilo Cienfuegos, dispărut într-un accident de avion survenit în circumstanțe cel puțin suspecte. Camilo, gherilerul cu zâmbet legendar, a devenit un simbol sărbătorit în fiecare an, pe 28 septembrie, atunci când școlarii din toată țara aruncă flori în mare, pentru a-i celebra memoria. (…) Elogiul funebru adus lui Camilo Cienfuegos este o premoniție stranie a aceluia rostit mai târziu de Fidel Castro chiar pentru Che. (…) Ernesto Guevara, la rândul său, și-a asumat destinul pe care i-l trasase Fidel Castro. Va deveni brațul înarmat al revoluției cubaneze în străinătate, ceea ce Castro, înveșmântat într-o putere eternă în interiorul insulei sale, nu putea fi. Era mai bine pentru el să moară ca un luptător decât să fie ucis într-un accident (…).
Che și Fidel
Che Guevara și Fidel Castro sunt cele două fețe ale aceleași monede: aceea a unei sângeroase utopii. Puterea lor de seducție nu ține decât de o nemăsurată capacitate de orbire a numeroșilor lor simpatizanți care n-au vrut niciodată să se aplece prea mult asupra cadavrelor abandonate pe drum de acești revoluționari implacabili.
Condițiile sordide în care a fost ucis Ernesto Che Guevara vor face ca imaginea lui să devină și mai puternică; nu va fi imaginea unui om ucis în luptă, ci cea a unui martir dezarmat, asasinat cu sânge rece. Mai mult chiar: cea a unui om mutilat. („Che Ghevara sau mistificarea istoriei”, de Jacobo Machover)
