Chiellini, salahorul anonim
https://www.ziarulmetropolis.ro/chiellini-salahorul-anonim/

Buffon. Barzagli-Bonucci-Chiellini. Stop. La Chiellini voiam să ajung. Trec rapid peste locul comun că tustrei, plus Buffon, care e vârful de lance al acestui supertrident defensiv, alcătuiesc cea mai solidă apărare de la Euro 2016. Aş zice că e şi cea mai carismatică, în ciuda reputaţiei dubioase pe care o au practicanţii dogmei Herrera. Adică e suficient să-l vezi pe Chiellini bătând cuba ca boxerii, cu Buffon, după nişte duble parade in extremis, pentru a tranşa partea asta…

Un articol de Cinesseur|14 Iunie 2016

Chiellini, deci. De fiecare dată când îl regăsesc în teren, dându-şi sufletul şi lăsându-şi cartilajele în iarbă, îmi tresaltă inima de bucurie. Mă bucur că-l văd acolo şi că nu-i pe stradă, călărind o Vespa şi executând ordinele unor mafioţi siniştri. Fiindcă, aşa cum a spus-o chiar el, dacă nu ar fi fost fotbalul, acolo ar fi sfârşit. În lumea din care vine el, povestită rece şi frust de Saviano şi Garrone în Gomorrah, nu sunt multe opţiuni. E aproape ca-n legiunea străină: mărşăluieşti sau mori. Şi, evident, taci.

În ciuda inegalităţii de şanse, Chiellini a evitat matrixul infracţional ce abia aştepta să-l înghită. Cu figura sa hieratică şi crudă de schivnic ce populează icoanele slavone, omul e imaginea eşecului politicilor sociale, capitol la care Italia deţine titlul mondial în rândul ţărilor care se pretind civilizate (Franţa vine puternic din urmă). De fapt, contra-imaginea, pentru că el este excepţia, una (t)ivită exclusiv din forţe proprii. Când îl văd pe Chiellini, îl văd pe Stoner, excepţionalul personaj al romanului omonim scris de John Williams, tânăr plecat dintr-o familie săracă de fermieri din Midwest să se facă agricultor cu studii superioare şi ajuns profesor de literatură engleză la Missouri University. Anticlişeu al reuşitei în viaţă.

La fel şi Chiellini. În loc să pună mâna pe lupara, a pus piciorul pe minge. Şi nu l-a mai ridicat. S-a făcut fundaş. Nu ştim precis de ce. Poate erau ocupate celelalte posturi, poate nu avea vocaţie pentru ele, cert e că acum îl vedem la galere, trudind, năduşind, alergând ca apucatul dintr-o parte în alta (blocul defensiv al Italiei ştie ambele faze spre deosebire de alte trupe de mingicari), sacrificându-se fără prea multe comentarii, cum s-a întâmplat şi aseară când a luat galben pentru un fault cinic pe un contraatac belgian generat de o eroare a unui coleg. Ce denotă abordarea asta în jocul lui Chiellini şi al Italiei, în fond?

Chiellini

Un lucru simplu, dar esenţial pentru microcomunităţi de 11 oameni care fugăresc o minge: spirit de echipă. Sună banal, ştiu, şi îmi cer scuze că nu pot veni cu o concluzie mai scânteietoare de-atât: Italia e o echipă, n-are vedete galactice dar are obiective comune, în vreme ce Belgia e o adunătură simpatică şi exotică de Witsel-uşi fără stăpân. Toţi cu agende proprii. Lucru de neimaginat la italieni, unde Antonio Conte, un zbir denunţat pentru exigenţa de plutonier-major inclusiv de fostul „amiral” Pirlo, a confecţionat din marfa nu foarte ofertantă existentă pe piaţa peninsulară un lot disciplinat comportamental şi tactic care trage la acelaşi jug. În fond, de-aici vine şi diferenţa dintre cele două ţări la fotbal: una are tradiţie şi produce Chiellinirezultate inclusiv când subperformează (nu e cazul cu Italia lui Conte), cealaltă are doar generaţii care sclipesc efemer (vezi locul 4 obţinut de promoţia Ceulemans în ’86, la Mondialul mexican).

Aşa se face că mirobolanta „naţională” a Belgiei, oricum crispată de cotele bookmaker-ilor şi de propriul narcisism, a încasat două boabe: una de la cel mai scund jucător al italienilor (Giaccherini) şi alta de la un atacant ce nu rupe norii la Southampton, Graziano Pellè (14 goluri în 37 de apariţii în sezonul recent încheiat)Pellè, da? Aţi notat? Cu dublu l, ca-n imitaţiile acelea venite din Orient, dar cu o rezonanţă ce mă trimite din nou la Brazilia şi la al său rege incompetent în pronosticuri. Dacă sud-americanii ar fi fost la Euro, sunt sigur că originalul, Edson Arantes do Nascimento pe numele din buletin, o mai comitea o dată, vâzând Belgia campioană europeană. Dar nu e timpul pierdut. Poate peste 4 ani. Sau poate peste 8. De Brazilia la Euro, zic, fireşte.

Foto: Europeanul Metropolis – juventus.com, Gomorrah (regia. Matteo garrone/2009)

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123