Chimonoul întâlnește ia
https://www.ziarulmetropolis.ro/chimonoul-intalneste-ia/

Vernisată de Ziua Internaţională a Iei la ARCUB, expoziţia „Chimonoul întâlneşte ia” curatoriată de Iulia Gorneanu prezintă în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii autohtone şi marchează 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2021

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie 2021 la ARCUB, în sălile Gabroveni şi Lipscani şi este organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB.

La evenimentul de lansare de joi, 24 iunie, de la ora 17:00, vor participa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, Excelența sa Domnul Hiroshi Ueda, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București, precum şi membre ale comunității Domnițe cu Altițe, îmbrăcate în costume tradiționale românești și japoneze.

Obiectele expuse sunt chimonouri şi ii de colecţie create de Iulia Gorneanu şi Mihaela Bădin Chilian prezentate într-un discurs vizual atemporal, creat cu ajutorul artistei japoneze Ayako Funatsu.

„Chimonoul este cunoscut ca una dintre cele mai apreciate piese vestimentare din lume. Designerii contemporani reactualizează modelele și integrează elemente tradiționale în ținute confortabile, ușor de purtat, în acord cu viața noastră de zi cu zi. În această expoziție puteți admira 20 de chimonouri din a doua jumătate a secolului XX, parte a colecției Iuliei Gorneanu” – Ayako Funatsu, consultant al expoziției.

„Simboluri ale culturilor tradiționale ce le-au creat, chimonoul japonez și ia românească au devenit piese vestimentare iconice, influențând moda ultimului secol într-un mod covârșitor. Pattern-urile, rafinamentul cromatic, modul simbolic de expresie și transpunere pe textile a unor informații încifrate continuă să fascineze designeri, case de modă, branduri. Atât ia cât și chimonoul (atunci când sunt piese autentice) vorbesc despre starea statutară, vârsta, prestigiul în comunitate și personalitatea femeii care le poartă. Există ii și chimonouri de sărbătoare și de zi cu zi, ceremoniale, de nuntă, de doliu. Rafinamentul acestor veșminte le aduce împreună în expoziția CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA, pentru a spune o poveste despre conectarea cu valorile identitare, într-un an centenar ce unește două culturi îndepărtate, construite pe un strat străvechi cu valențe comune”, spune drd. Iulia Gorneanu, curatorul expoziției.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 24 iunie – 22 iulie, zilnic, între orele 14:00 – 20:00, la ARCUB, Sălile Lipscani şi Gabroveni de la etajul 1. Accesul publicului este liber.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.