Chip de foc. Răzbunarea
https://www.ziarulmetropolis.ro/chip-de-foc-razbunarea/

Festivalul Naţional de Teatru “Toma Caragiu” a propus într-o marţi, la Ploieşti, evitând cu eleganţă cele trei ceasuri rele prevestite de mai de mult, premiera spectacolului “Chip de foc” (“Fireface”), după un text absolut nebun al dramaturgului german Marius von Mayenburg (42 de ani).

Un articol de Andrei Crăciun|19 Iunie 2014

Știam în mare despre ce fel de spectacol vorbim – unul în care doi adolescenți, piromani, incendiază lumea, mergând până la uciderea părinților personali cu strașnice lovituri de ciocan în moalele capetelor.

Am făcut, chiar în atare condiții, imprudența să merg însoțit de mama mea. N-a fost poate cea mai reușită invitație, mai ales că la un moment determinat, pe scenă pătrunde un bărbat cu pantalonii în vine (un motociclist cam tăntălău, de care se râde îndelung) care anunță, candid, că ar cam vrea să „călărească“ ceva.

Chip de foc

Ionuţ Vişan, într-o scenă din spectacolul „Chip de foc“

Chiar și așa, mama, în înțelepciunea cu care de mult m-a obișnuit, n-a disprețuit modernitatea, jocul tineretului, ba chiar a apreciat efortul actorilor Ionut Vișan, Florentina Năstase (pe care o remarcasem, nu de mult, în “Elevator”, la Mignon, în București), Delia Nartea, Ioan Coman, Cristian Popa.

A admis, totodată, că n-a înțeles în întregime mesajul piesei și, deși profesoară de matematici, nicidecum de limbă și literatură română, m-a întrebat inevitabilul “ce a vrut să spună autorul?”. Am tăcut, cerând răgazul unei reflecții. Am reflectat. Iar acum sunt în măsură să scriu cele ce urmează.

Chip de foc, în regia lui Vlad Cristache, e o provocare, nu decadentă, ci utilă, o răzbunare care vine din necesitate, ceea ce nu o face mai puțin răzbunare, un show insolent, provoacă, intrigă, fără neapărat să instige.

Nu este, probabil, adecvat cu publicul îndeobște conservator al teatrelor, mai ales al celor din provincie. Dar cineva trebuie să joace și adevărul lui Marius von Mayenburg. Iar adevărul acestui bavarez cu o privire destul de fixă este acesta: lumea trebuie să dispară, lumea a apărut din foc și se dizolvă la loc în foc (refren rock, cântat chiar pe scenă, dar fără priză la spectatori), familia este, de cele mai multe ori, o constrângere, o absurditate, o oroare.

Menirea

Copiii incestuoși din această piesă de teatru (căci, da, se întrepătrund și sexual) nu sunt o glumă simplă și nici sinistră. “Chip de foc” este, evident, un act de revoltă, nu e expusă aici o oarecare piromanie a unor dezaxați. Glasul autorului nu e niciodată altfel decât aspru cu universul întreg.

Și nu-mi pot opri retorica – de ce ar fi altfel? Și dacă Marius von Mayenburg are dreptate? Dacă lumea chiar a ajuns atât de detestabilă? Dacă tot ce mai pot face copiii noștri este paricidul? Dacă îl merităm? Dacă am ajuns doar bătrânei scârboși în rutina lor, în comportamentul lor adolescentin întârziat? Dacă merităm toată această cumplită brutalitate?

Sunt multe întrebări pe care „Chip de foc” le sapă, ca pe tranșeele unui război, în inima spectatorilor. Avem totodată și puține răspunsuri valide. Răspunsurile nu sunt, mai ales în lumea noastră, unice și nici irevocabile. Lumea poate fi și așa – a unor copii care înțeleg că totul e defect și vor să distrugă totul. Să nu îi condamnăm, să nu le ridicăm în contră piatra, dar nici să nu le dăm mai multă dreptate decât au.

Citiţi şi: 8 regizori importanți, la Festivalul de Teatru Toma Caragiu

“Chip de foc” este, întâi de toate, cum am arătat două paragrafe mai sus, un spectacol necesar. E bine să nu ne ferim de această lupă pusă deasupra familiilor noastre.

E bine să înțelegem că, undeva, ceva am făcut cu toții greșit. De aici înainte se deschid doar două drumuri – apocalipsul sau înțelepciunea. Cred că înțelepciunea va salva lumea, înțelepciunea de a lua furia tinerilor și a o transforma nu în clișeu, ci în schimbări care să împace permanenta nevoie a oamenilor de a se redefini.

Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești, fără să fie neapărat în avangardă, își face datoria de a nu ocoli și acele adevăruri care ne sunt cele mai incomode. Cu alte cuvinte, își împlinește, concret, menirea.

Foto din Chip de foc – Maria Ştefănescu



20
/01
/19

Se joacă la Teatrul Bulandra din București spectacolul „Treapta a nou”a (în adapterea scenică a Ancăi Maria Colțeanu), după un text de Tom Ziegler, cu actrițele Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ștefănescu și Adela Bengescu.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »