Chris Noth va juca la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/chris-noth-va-juca-la-teatrul-metropolis/

Un star american, la Bucureşti, pentru o singură seară. Chris Noth, cunoscut pentru rolurile din serialele „Lege şi ordine”, „Sex and the City” , „The Good Wife” a venit ieri la Teatrul Metropolis ca să vadă spectacolul „Paganini”, regizat de prietenul său, Mick Davis.

Un articol de Adina Scorţescu|27 iunie 2016

Duminică seara, pe la 9, în holul Teatrului Metropolis. Reporteri, fotografi, admiratori, curioși. Toți îl așteaptă pe Chris Noth, de vreo trei ore, din cauza întârzierii avionului. O vizită nu de la New York, ci de la Budapesta, unde actorul filmează zilele astea pentru serialul „Tyrant”.

Pășește înalt, în cămașă albă, cu zâmbetul lui din toate filmele – ușor curios, oleacă indiferent. E prima oară in România și probabil a mia oară la o întâlnire cu jurnaliști.

L-a invitat Mick Davis, prietenul lui de 20 de ani, ca să-i vadă spectacolul „Paganini”. „Nu știu nimic despre el, dar mă aștept să fie foarte bun, doar e făcut de Mick. În plus, am auzit numai lucruri bune despre școala de teatru românească, despre Andrei Șerban.” Târziu în noapte, după reprezentație, avea să declare: „A fost unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut. Actorii români sunt extraordinari, mult mai buni decât mă așteptam. M-am hotătât și abia aștept să joc la Teatrul Metropolis în spectacolul «Brîncuși» de Mick Davis, produs de George Ivașcu.”

Se așază pe scaunul din centru și așteaptă să i se pună lavaliera. Mick e în dreapta lui. George Ivașcu, directorul teatrului, în stânga.

conferinta

Deocamdată, jurnaliștii îl întreabă despre teatru (da, Chris Noth nu este doar actor de film). „În film e mai simplu, mai poți trage un cadru. Jocul pe scenă e ca mersul pe frânghie…”

Și, apoi, întrebări despre Sex and the City. „O Doamne!” Își duce mâinile la cap și se bosumflă un pic, dar nu cât să-i piară zâmbetul de tot. „O singură întrebare, vă rog!” Are 62 de ani, Sex and the City s-a terminat de mai mult de zece ani, dar…

̶  Sunteți întrebat frecvent despre Mr. Big?
̶  Doar… cam în fiecare zi. Dar m-am obișnuit.

̶  A fost distractiv să o sărutați pe Sarah Jessica Parker?
̶   E întotdeauna distractiv să săruți o femeie atât de frumoasă.

̶  Ce i-ați recomanda unei femei…
̶  OK, asta e chiar ultima întrebare!
̶  … care încearcă să-și determine iubitul să-și asume relația, așa cum a făcut Carrie cu Mr. Big?
̶  Să se urce într-un avion și să petreacă ceva timp la București. Am auzit că bărbații adevărați sunt aici.

Se uită în dreapta, Mick izbucnește în râs. E timpul altor întrebări, de la alt reporter.

̶  Care sunt planurile de viitor?

̶  Nu e ceva stabilit. Dar aș vrea să produc filme în care să joc. Îmi place să lucrez cu oameni pe care îi știu și să am mai multă putere de alegere, mai degrabă decât să fiu în show-urile făcute de alții.

IMG_0069

La final, trei minute pentru Ziarul Metropolis, pentru că doar atâta timp a mai rămas, înainte să înceapă „Paganini”. Producătorul face un semn scurt, jurnalistul se așază grăbit în scaunul celui care pune întrebările:

̶  Spuneați că vreți să fiți mai selectiv în carieră; cum alegeți proiectele?
̶  Totul începe de la pagină. Scrisul bun e ca o pânză mai mare; trebuie să poată transcende ceea ce vedem zilnic, în mass-media. Shakespeare, Marlowe, Cehov… Și există mulți scriitori contemporani minunați.

̶  Deci textul e elementul cel mai important?
̶  Cu el începi. Apoi vrei un regizor care să te stimuleze, care are o viziune asupra felului în care vor arăta lucrurile. O viziune puternică.

̶  Cum vă alegeați rolurile acum 20 de ani?

̶  Cel mai adesea, în funcție de personajul pe care trebuia să-l joc. Asta se aplică mai mult pentru cinema și televiziune. Dacă personajul era minunat, intram în proiect doar de dragul lui. Dar acum mă uit la întregul univers pe care vrea să-l redea un film. Dar – știi cum e – încercare și eroare. Când e vorba de filme, nu știi niciodată cum stau lucrurile, de fapt.

̶  Vă bazați des pe intuiție?
̶  Cred că intuiția e întotdeauna legată de text. În rest, n-am o formulă hocus pocus, de genul „O, știu că ăsta o să fie tare!”. Dar ar mai fi ceva. Era vorba să joc într-o piesă – nu-i pot spune numele, că ne aflăm într-un teatru, pot spune doar că este o piesă scoțiană – despre care Andrei Belgrader, mentorul meu, mi-a spus: „N-o face. E prea mult ghinion asociat cu piesa asta.” Și l-am crezut. Dar, cine știe, poate o să mă întorc la ea, la un moment dat.

̶  Spuneți-mi un dezavantaj al faptului de a fi vedetă de cinema.
(„Nu există așa ceva”, intervine Mick Davis. „Pentru că, până la urmă, ești într-o poziție privilegiată. Sunt oameni care conduc autobuze, construiesc șosele… iar noi suntem artiști.”)
̶  Faptul că încă mi se spune „Mr. Big”. (râde) Dar e parte din viața mea, am acceptat-o. Și când am venit la București, la vamă, o doamnă m-a oprit ca să facem o poză.

FOTO: Mihai Georgiadi

15
/06
/16

Adrian Titieni este profesor universitar și actor cu o bogată activitate în teatru, film şi televiziune. Dar spune că, în primul rând, este antrenor cu experiență de aproape 25 de ani întru formarea tinerilor actori.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

27
/05
/16

Anul acesta, Ana Ciontea a trăit emoţia declanşată de primul pas pe covorul roşu de la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Este actriţa Teatrului Naţional din București, dar a jucat în spectacole la „Odeon”, „Teatrul Mic”, „Bulandra”, „Teatrul de Comedie”, Teatrul Național din Craiova.  La Teatrul „Metropolis” o puteți vedea în „Paganini”, în regia lui Mick Davis.

03
/05
/16

În lumea teatrului sunt multe orgolii, deci relația cu un actor poate fi uneori destul de complicată. Crede Sorina Ştefănescu, pe care o puteți vedea la Teatrul “Naţional” din Bucureşti, Teatrul „I.C. Nottara”, ArCuB Godot Cafe. La Teatrul “Metropolis” joacă în spectacolele „Funcţionarii” de A.P. Cehov şi „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci.

20
/04
/16

Prezent zilele acestea la cea de-a X-a ediție a Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, în anul în care sărbătorim 400 de ani de la trecerea în eternitate a lui William Shakespeare, Michael Dobson – director al Institutului Shakespeare, Universitatea din Birmingham, al doilea cel mai mare shakespeare-olog recunoscut din lume, a oferit Ziarului Metropolis un interviu, în exclusivitate, prin intermediului celebrului fotograf Simion Buia.

Pagina 18 din 37« Prima...10...1617181920...30...Ultima »