Chutney se joacă pentru copiii cu autism
https://www.ziarulmetropolis.ro/chutney-se-joaca-pentru-copiii-cu-autism/

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac, str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari. Spectatorii pot face donaţii în obiecte şi pot vedea, printre altele, şi spectacolul „Chutney“.

Un articol de Andrada Văsii|24 octombrie 2013

Evenimentul „Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special“ are loc sâmbătă, 26 octombrie, între orele 12.00 şi 19.00, în cafeneaua La mine-n copac (str. Lipscani nr. 43, Pasajul Șelari) și include spectacolul Chutney.

Cufărul cu zâmbete este singurul eveniment artistico-educativ dedicat strângerii de lucruri pentru copiii aflați în grija Centrului de consiliere și asistență pentru persoane cu autism din orașul Buzău.

Artiști din domeniul teatral, precum și cel muzical, s-au alăturat inițiativei de ajutorare a copiilor marginalizați.

Programul evenimentului Cufărul cu zâmbete – Fii special pentru un copil special este următorul: între orele 12.00-16.00 pisicile străzii, Streetcats, s-au gătit special pentru atelierul de joacă.

Ulterior, între orele 16.00-17.30, spectatorii vor asista la întâlnirea culturală dintre bucătărie şi teatru prin vizionarea spectacolului „Chutney“ – cu actorii Istvan Teglas, Valentina Popa şi Vitalie Bichir. Chutney este singura piesă de teatru în care actorii gătesc şi joacă în acelaşi timp.

Chutney – un spectacol plin de viaţă

Vitalie Bichir spune că se afla la ceainăria de la Teatrul Act şi abia citise cartea „Kitchen“ de Banana Yoshimoto. „Îmi plăcuse, iar piesa trebuia să fie cu ceremonia ceaiului japonez. Între timp, am aflat că pentru a prezenta ceremonia ceaiului trebuie să fii iniţiat în treaba asta, nici măcar nu te poţi atinge de obiectele acelea.”

Citiţi şi: Călătorie în adevărata bucătărie a teatrului 

„Pentru japonezi e o chestie sacră. Iniţial păstrasem numele japoneze şi ne-am dat seama că românii nu erau obişnuiţi cu liniştea aceea specifică şi atunci a trebuit să-i schimbăm numele, să luăm povestea din roman şi s-o românizăm. ”

Chutney

Vitalie Bichir şi Istvan Teglas, în spectacolul Chutney

La final, după „Chutney“, de la ora 17.30 până la ora 19.00, oamenii veniţi pentru fapte bune vor avea parte de un  concert instrumental condus de  Muse Quartet. Grupul instrumental Muse Quartet este un cvartet clasic îmbrăcat în formă nonconformistă. Repertoriul abordat cuprinde muzică de film, tangouri, jazz, blues şi cover-uri.

Înființat în 2012, Centrul pentru copiii cu autism din Buzău se ocupă de integrarea în societate a 139 de copii, dintre care 39 sunt abandonați de părinții lor.

Copiii, cu vârste între 3 și 16 ani, au nevoie de hăinuțe, jucării de lemn, șervețele umede și scutece de unică folosință (pamperși). Obiectele strânse în urma evenimentului de pe 26 octombrie, vor fi transportate a doua zi la centrul din Buzău.

Info:

La acest eveniment nu se acceptă donații în bani. Toate donațiile trebuie să se încadreze în lucrurile necesare tratamentului celor 139 de copiii autişti, acestea fiind: şerveţele umede, scutece de unică folosinţă, jucării de lemn şi hăinuţe.

Foto credit: Cătălina Flămînzeanu, spectacolul Chutney

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).

07
/01
/21

Pe 8 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatru³ va avea loc premiera „Libertate la Bremen” de Rainer Werner Fassbinder, un spectacol realizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași în coproducție cu FaPt – Fabrica de Artă și Producție Teatrală Iași și Centrul Cultural German Iași. Următoarea reprezentație este programată pe 11 ianuarie.

07
/01
/21

La sfârșitul acestei săptămâni, Teatrul de Stat Constanța va difuza online prima premieră a anului 2021, „Copilul acesta” de Joël Pommerat, traducerea Anca Rotescu, un spectacol - lectură în regia lui Vlad Cristache. Difuzarea spectacolului pe pagina Facebook a Teatrului de Stat Constanța este programată sâmbătă, 9 ianuarie 2021, de la ora 19:00.

05
/01
/21

PREVIEW Deși sunt riscante previziunile pentru anul care tocmai a început, există totuși speranțe că situația va fi mai bună decât în 2020. Inclusiv în privința cinematografiei. Prin urmare, încercăm să anticipăm cele mai așteptate filme românești din 2021 – de la noi titluri de Radu Jude sau Daniel Sandu, la debuturi promițătoare.

Pagina 4 din 942« Prima...23456...102030...Ultima »