Cinci filme din cinci colțuri ale lumii, în competiția mare Pelicam
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-filme-din-cinci-colturi-ale-lumii-in-competitia-mare-pelicam/

Cele mai importante cinci documentare de mediu din lume vin la Pelicam din cinci colţuri diferite ale lumii: Danemarca, Statele Unite, Malaezia, Columbia şi Peru. Acestea au fost alese din peste 300 de filme şi vor fi proiectate în competiţia mare a Pelicam 2015.

Un articol de Liliana Matei|22 mai 2015

Sfârșitul unui tip de agricultură în armonie cu natura, lupta oamenilor simpli cu o companie canadiană care vrea aurul de sub casele lor și supraviețuirea unei comunități care trăiește sub apă sunt câteva dintre poveștile pe care Pelicam le aduce anul acesta la Tulcea în cadrul competiției principale a celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 11 și 14 iunie.

Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, Farida Pacha, regizoare și câștigătoare a marelui premiu Pelicam 2014 cu filmul “My Name is Salt” (Elveția, India, 2013), și André Abreau de Almeida, director de mediu și politici climatice în cadrul organizației Tara Oceans, sunt membrii juriului care vor decide Marele Premiu Pelicam 2015.

“Natura și mediul înconjurător reprezintă nu doar cadrul de viață pentru noi, dar sunt viața însăși. Omul, ca parte din ea, dar și beneficiar al naturii, prin liberul său arbitru, are posibilitatea de a contribui la armonia vieții sau de a distruge această armonie, prin comportamentul său. Pentru a face alegerea justă de fiecare dată, este nevoie de educație, dar mai ales de conștiință. Ceea ce ne propune festivalul internațional Pelicam acționează pe ambele paliere”, a declarat Dacian Cioloș, fost comisar european.

“Good Things Await”/ „Lucrurile bune se lasă așteptate” (Danemarca, 2014) spune povestea lui Niels, un fermier danez de 79 de ani, unul dintre ultimii fermieri idealiști din Danemarca. El produce alimente de calitate apreciate de consumatori, dar și de cel mai bun restaurant din lume, Noma din Copenhaga. Tipul de agricultură pe care îl practică Niels este prietenos cu natura, un model nu foarte popular în rândul autorităților care îl amenință că îi retrag licența. Cum face el față și care este viitorul fermei lui biodinamice, în documentarul “Good Things Await” regizat de Phie Ambo.

Filmat de-a lungul a șase ani, “Marmato” (SUA, 2014) spune povestea oamenilor din localitatea columbiană Marmato ai cărei munți adăpostesc aur de 20 de miliarde de dolari. Cei 8.000 de locuitori se confruntă cu riscul de a fi relocați din cauza goanei după aur a unei companii canadiene. Regizorul Mark Grieco urmărește de-a lungul filmului confruntarea dintre oamenii simpli și compania canadiană. Documentarul a fost în selecția oficială la Sundance 2014 și va fi proiectat la Tulcea în cadrul Pelicam.

Alexan, ultimul scafandru ce folosește alimentare de la suprafață pe insula Mabul, aproape de Borneo, îl învață pe Sari, în vârstă de 10 ani, tot ce știe, de la tehnici periculoase de pescuit și ispitele economiei turismului la sfaturi despre lumea subacvatică. “Walking under Water”/”Pășind sub apă” (Polonia, Malaezia, 2014) prezintă tradițiile străvechi și experiența colectivă ale tribului Badjao sub forma unei narațiuni magice, reunind presiunile și probleme urgente cu care aceștia se confruntă într-un hibrid de fantezie, ficțiune și realitate. Regizoarea Eliza Kubarska va fi prezentă la proiecția filmului din cadrul Pelicam.

În competiția oficială mai sunt incluse “Finding Gaston” (Peru, 2014), povestea lui Gaston, bucătarul care și-a propus să schimbe mentalitățile din Peru prin mâncare, și “Black Harvest” (Luxemburg, SUA, 2014) care urmărește destinele a doi americani din vest, unul în căutarea unui loc de muncă în industria exploatării gazelor și unul care ține cu dinții de ultimele fărâme de natură. Toate filmele vor fi proiectate în premieră națională.

“Le monde secret du plancton” / “Lumea secretă a planctonului” este expoziția foto care va ajunge din Paris la Tulcea special pentru Pelicam. Tulcenii și participanții la festival se vor putea bucura de o serie de fotografii extraordinare realizate de studenții de la École nationale supérieure des Arts Décoratifs în jurul tematicii poluării din Marea Mediterană, unde nava științifică Tara a organizației Tara Oceans desfășoară
activități de cercetare. Expoziția adusă de Tara Oceans la Pelicam va putea fi vizionată în centrul civic din Tulcea pe perioada festivalului, între 12 și 14 iunie.

Tara Oceans este o organizație neguvernamentală internațională, cu 10 ani experiență în cercetarea climei planetei, organizație care a obținut statutul special de observator permanent la ONU. Tara Oceans a realizat filmul de deschidere a Conferinței Climatice COP 21 de la Paris, în cadrul cărei va coordona pavilionul dedicat apelor și oceanelor.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.