Tudor Călin Zarojanu: cinci motive pentru care merită să citeşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-motive-pentru-care-merita-sa-citesti/

Citeşti „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ţi cere nimic şi nu te bate la cap…“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenţilor la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aş citi?“

Un articol de Tudor Călin Zarojanu|12 aprilie 2013

Citești „ca să fii cum vrea mușchii tăi, ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ţi cere nimic și nu te bate la cap…“. Într-o prezentare punctată de bancuri și de exemple, Tudor Călin Zarojanu, jurnalist și Director Editorial al Editurii Corint, le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“.

Fragment din conferinţă:

În şcoală ne obligă să citim. Acum au inventat şi clasa zero, ca să ne ia mai repede. Dă-i cu „A“, dă-i cu „M“, ma-ma, ta-ta, o-i-oi, Ana-are-mere, Neamul Şoimăreştilor! Aşa începe. Citeşti manuale, citeşti notiţe, citeşti cărţi, culegeri, mai târziu cursuri… Ce e obligatoriu e obligatoriu, n-ai ce-i face. Dar pentru ce motiv în lume m-aş apuca să citesc o carte pe care nu mi-a cerut nimeni s-o citesc, nu mi-a băgat-o pe gât, nu mă ascultă din ea, nu-mi dă notă pe ea, nu risc să pic vreun examen dacă n-o citesc?

Eu am reuşit să identific, până acum, 43 de motive pentru care merită să citeşti fără să fii obligat. Dar vă voi povesti doar despre cinci dintre ele.

Ca să te linişteşti că nu eşti nebun

Că nu eşti blestemat, deocheat, freaky, naşpa, defect, bulit. Sigur că acelaşi lucru poţi să-l afli şi din filme, dar acolo e o problemă: majoritatea personajelor sunt ATÂT de freaky încât nu-i nici o consolare faptul că tu nu eşti chiar aşa de dus cu capul. În cărţi, în schimb – şi mă refer la cărţile scrise în ultimii 7.000 de ani – întâlnim oameni ca noi, cărora le merge când bine, când rău, care trec prin momente penibile, ca şi noi, care au serioase îndoieli că viaţa lor e normală, ca şi noi, şi care, de regulă, miracol repetitiv – supravieţuiesc. Trăiesc, există, îşi revin, trec peste.

Fiecăruia dintre noi i se întâmplă, din când în când, câte o chestie despre care eşti tentat să spui: „Moşule, asta numai mie mi se putea întâmpla! Dracu’ m-a luat!” Nu, nu te ia dracul, decât, mă rog, dacă ţii neapărat să te ia, dacă te străduieşti, dacă perseverezi, atunci, da, te ia. Dar de regulă nu. Şi ASTA afli citind: că de la 1200 toamna au tot trecut diverşi prin ce treci tu acum. Nu era tequila, era cidru, nu erau slim-uri, era narghilea, nu era breakdown, era năuceală, nu era dependenţă de calculator, era dependenţă de cal – adică tot aia, în esenţă. Şi, cumva, o scoteau la capăt. De-aia e bine să citeşti. Te calmează.

Ca să trăieşti o sută de vieţi în loc de una singură

Ca să fii, când şi cât şi cum vrea muşchii tăi, Căpitanul Nemo, Madame Bovary sau dl. Grey… Ăla cu 50 de umbre sau vicii sau ce-are el acolo. Aaa, dacă aveţi o viaţă absolut minunată, exact aşa cum v-aţi dorit-o, strălucitoare, haioasă, relaxată, epică, marfă – atunci, nu, probabil că n-aveţi nevoie să vă identificaţi cu altcineva, să intraţi în pielea lui, să-i trăiţi trăirile, să-i suspinaţi suspinele.

Dar dacă mai e, aşa, un pic de lucru la viaţa dumneavoastră ca să fie cea mai tare din parcare, n-ar trebui să daţi cu piciorul şansei de a fi profesorul Robert Langdon din „Codul lui da Vinci” sau Detectivul Arkadian din „Sanctus”. Asta ca să aleg două personaje din cărţi la modă, thrillere religioase amândouă, că nu-i musai să ne identificăm cu Ghilgameş sau cu Ulise, deşi… Ulise a avut o viaţă destul de mişto, la urma urmei.

Ca să fii inteligent

Da’ ce, nu poţi fi inteligent şi fără citit? Ăăăă… mai greu. Poţi fi deştept, şmecher, ’oţ, dar nu inteligent, pentru că inteligenţa înseamnă, mai presus de orice, capacitatea de a face asociaţii libere de idei. Or, fără substanţa cărţilor, ce să asociezi? Hip-hop-ul cu Harelm shake-ul? Ştirile de la ora cinci cu ştirile de la ora șase? Dar, dacă citeşti…

O pereche pleacă în vacanţă pe malul unui lac. Lui îi plăcea să pescuiască, ea adora lectura.
Într-o dimineaţă, devreme de tot, când e apa liniştită şi peştele nebăgător de seamă, el plecă pe lac, prinse ce prinse, apoi se întoarse, lăsă uneltele în barcă şi se culcă la loc, mulţumit. Când soarele se strecură pe fereastră, fu rândul ei să se trezească şi să plece cu barca. Vâsli puţin, apoi îşi deschise cartea. După puţin timp, apare paznicul în barca lui:

– Vă amendez, pescuitul este interzis!
– Dar nu pescuiesc, nu se vede ?
– Poate că da, poate că nu, dar aveţi la dumneavoastră tot ce vă trebuie pentru pescuit!
– Dacă o faceţi, vă denunţ pentru viol, spuse calmă tânăra doamnă, fără să-şi ridice ochii din carte.
– Dar nu v-am violat.
– Poate că da, poate că nu, dar aveţi la dumneavoastră tot ce vă trebuie pentru asta.

Morala: Nu contraziceţi niciodată o femeie care citeşte!

Ca să ştii pe ce lume trăieşti

În romanul „Arta conversaţiei”, al Ilenei Vulpescu, personajul principal, o fată care învăţa mult, spre deosebire de colegii ei, e întrebată de unul dintre aceştia:

– La ce-ţi foloseşte să înveţi atât?
– Ca să înţeleg cum merge lumea.

Vă daţi seama că, pentru colegul ăla era un răspuns de doi lei. „Să înţeleg cum merge lumea”! Ete vax!

Dar pentru DUMNEAVOASTRĂ e un răspuns fundamental, pentru că va trebui să înţelegeţi cum merge lumea ca să ştiţi cui ce să vindeţi, ca să ştiţi ce nevoi are fiecare grup social sau, mă rog, ce nevoi trebuie să-l convingeţi dumneavoastră că are… Uitaţi-vă la TV şi pe stradă: e plin de oameni hotărâţi, dar care habar n-au pe ce lume trăiesc. Şi, chiar când descoperă ceva interesant, nu înţeleg ce-au descoperit.

O blondă intră într-un supermarket și, în timp ce face cumpărături, vede un obiect strălucitor lângă vânzător.
– Ce este chestia aia?
– Este un termos.
– Aha… Ce-i ăla un termos?
– Face ca alimentele reci să fie păstrate reci, iar pe cele calde le menține calde.
– Foarte tare! spune blonda și-și cumpără un termos.
A doua zi, la serviciu, o colegă o întreabă:
– Ce este chestia aia strălucitoare de lângă tine?
– Este un termos.
– Și la ce-i bun termosul ăsta?
– Face ca alimentele reci să fie păstrate reci, iar pe cele calde le menține calde.
– Foarte tare! Și ce ai în el?
– O cafea fierbinte și o înghețată …

Pentru că o carte, orice carte, e cel mai bun prieten cu putinţă

Nu te trădează, nu te dezamăgeşte, nu te părăseşte, nu-ţi cere nimic şi nu te bate la cap. Nu trebuie s-o opreşti din vorbit: dacă vrei, citeşti doar un capitol, o pagină, o frază.

Am spus „orice carte”? Da, orice carte. Cel care citeşte Dan Brown sau Danielle Steel este categoric câştigat faţă de cel care nu citeşte nimic. Şi nu există genuri minore! „Carrie” este un excepţional roman psihologic, în care Stephen King a ales ca personajul principal să aibă capacităţi paranormale. Putea să fie hacker şi să se răzbune pe cei care au provocat-o ştergându-le calculatoarele. Cine ar putea să spună că SF-ul e un gen minor dacă a citit măcar un roman de Isaac Asimov? Sau că romanul poliţist e un gen minor – dacă ai citit-o pe Agatha Christie?

Şi încă un lucru: nu există cărţi obligatorii. Există cărţi şi autori pe care AR FI BINE să le citeşti, dar nu obligatoriu. Important e să citeşti.

În mod esenţial, un om se poate defini în două feluri: prin ceea ce are şi prin ceea ce este.

De ce-aş citi? Pentru A FI.

Autorul a realizat, din martie 2011 până în august 2012, rubrica „De ce-aș citi?”, în cadrul telejurnalului de dimineaţă de pe TVR 1 şi TVR Info.

Foto: ASE, Facultatea de Marketing

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

13
/12
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea ediției în limba română a romanului Cinci Colțuri, de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură.

12
/12
/16

100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.