Cinci spectacole vor marca 30 de ani de la Revoluție, în Festivalul Tânăr de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-spectacole-vor-marca-30-de-ani-de-la-revolutie-in-festivalul-tanar-de-la-sibiu/

Cinci spectacole româneşti care vorbesc despre comunism sunt incluse în programul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care va avea loc între 1 şi 10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Un articol de Liliana Matei|8 octombrie 2019

„Amalia respiră adânc”, „An Tan Tina”, „Cultul personalității”, „În umbra marelui plan” și „Tipografic Majuscul” vor fi prezentate pentru a marca 30 de ani de la Revoluție.

Adrian Tibu, manager al Teatrului Gong și al festivalului, declară: „Prin programul din acest an, am ținut neapărat să nu uităm. Sunt 30 de ani de la Revoluție și vorbim prea puțin despre asta. Memoria este o formă de adevăr fără de care nu putem să construim o societate puternică, iar prin selecția propusă la Sibiu deschidem un dialog responsabil și asumat între generații. Poveștile ne aduc împreună și ne salvează!”.

Amalia respiră adânc”, realizat de Asociația culturală Bis, este un spectacol ce recompune destinul României, din anii 1960 și până în 2000, în toată absurditatea sa, prin povestea unei femei în ipostazele de adolescentă-pionier, mamă și cetățean în vârstă. One-woman-show cu Andrada Grosu, după un text al Alinei Nelega, este un mozaic al sensibilităţii şi al emoţiei fireşti. Spectacolul are o durată de 1 oră și 10 minute și este recomandat persoanelor cu vârste de peste 14 ani.

An Tan Tina”, performance independent, este o adaptare liberă după volumul „Fals tratat de manipulare” al Anei Blandiana. Recomandat persoanelor cu vârste de peste 16 ani, spectacolul o are în centru pe actrița Nicoleta Lefter. Cu înregistrări din timpul Revoluției din decembrie 1989, e un spectacol de teatru-document în care artiștii mixează live imagini, povești și sunete pentru a reproduce atmosfera de panică și teroare care predomina în toată țara în acea perioadă. Ana Drăghici s-a ocupat de partea vizuală, Alexandros Raptis, de sunet, iar Denisse Conn Tubacu a realizat montajul video. „An Tan Tina” are o durată de 55 de minute.

Cultul personalității”, scris și regizat de Mihai Lukács, este un spectacol al companiei Giuvlipen. Oana Rusu, Andrei Șerban și Raj-Alexandru Udrea alcătuiesc distribuția, Iulia Toma a semnat scenografia, Nicky Stevens și Rekabu, muzica, iar Claudiu Cobilanski, partea video. „Cultul personalității” este un experiment performativ de relaționare cu istorii recente și personalități decedate, pornind de la stenograme ale Biroului politic al Partidului Muncitoresc Român și dosare de Securitate. Personajele sunt Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Spectacolul, care are o durată de 90 de minute, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 18.00.

În umbra marelui plan”, producție a companiei Reactor de creație și experiment, este semnat de Catinca Drăgănescu. Distribuția este formată din Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar și Doru Taloș, scenografia a fost realizată de Anda Pop, iar Catrinel Bejenariu a asigurat asistența creativă. Spectacolul este o cronică de familie care urmărește mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului și vieții lui intime. „În umbra marelui plan” este o ȋncercare subiectivă de a reconstitui istoria unui experiment social de proporţii ale cărui consecinţe ȋncă ne bântuie: omul nou şi mitul naţional al promised land-ului autohton. Recomandat tuturor grupelor de vârstă, spectacolul, cu durata de 1 ora și 35 de minute, va fi prezentat pe 1 noiembrie, de la ora 20.00.

Tipografic Majuscul” este un spectacol al Teatrului Odeon semnat de Gianina Cărbunariu. Scenariul care stă la baza spectacolului este un colaj de documente și interviuri. Producția e un exercițiu de imaginație, o ficțiune ce încearcă să chestioneze urmele unei realități din istoria recentă și felul în care ele ne ajută să înțelegem lumea în care trăim astăzi. Distribuția este alcătuită din Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache și Silvian Vâlcu. Scenografia este semnată de Andrei Dinu, coregrafia a fost realizată de Florin Fieroiu pe muzica lui Bobo Burlăcianu. Spectacolul cu durata de 1 ora și 25 de minute este recomandat persoanelor cu vârste de peste 12 ani.

Tema din acest an a Festivalului se regăsește și în vizualul posterului celei de-a V-a ediții, realizat de Dan Șușa. Un proiect ambițios care își propune să promoveze spiritul tânăr cu tineri din comunitatea locală.

Personajele sunt doi sibieni: Anabela Rusu, în vârstă de 3 ani, care învață în grupa germană la Grădinița nr.16. Cu cravată sau fără, cu pampoane sau fără ele, pentru ea ședința foto a fost o „joacăʺ cu personaje imaginare specifice vârstei: ursuleți, dinozauri, vrăjitoare, prinți și prințese. Abia așteaptă spectacolele pentru copii din cadrul festivalului.

David Roth are 18 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazărʺ din Sibiu. „De mic am avut visul de a deveni un «star», de a ajunge cunoscut și am încercat să îl ating în diferite domenii – actorie, regie, prin scris scenarii, prin muzică și poate chiar prin felul meu de a fi. Am vrut să particip la Festivalul Tânăr în acest mod pentru că am iubit fiecare colaborare cu Teatrul Gong prin intermediul SibiuPlays și pentru că e încă un pas făcut în direcția visului meu. Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge «model», dar a fost o experiență foarte interesantă și mulțumesc teatrului pentru oportunitateʺ.

Festivalul Tânăr de la Sibiu, cu un program dedicat copiilor și adolescenţilor, reunind întreaga familie, are ca menire construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole și evenimente.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Partener: Conceptual Lab by Theo Nissim

11
/10
/12

Festivalul Filmului de la Londra BFI a fost în ultimul timp locul de prezentare al numeroase filme româneşti. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în acest an când, atât “După Dealuri” de Cristian Mungiu, cât şi “Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude au fost selectate pentru a face parte din lista de vizionări. În […]

11
/10
/12

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, “Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

11
/10
/12

Concertul pe care cântăreţul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, programat iniţial în Piaţa Constituţiei, pe 10 mai 2013, va fi mutat pe 25 mai, la complexul Romexpo, informează organizatorii evenimentului. “Cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, iar organizatorii concertului – Project Events -, au fost nevoiţi să schimbe locaţia, pentru ca […]

11
/10
/12

În 1963, a încetat din viaţă cântăreaţa de origine franceză Edith Piaf. Numele său adevărat era Edith Giovanna Gassion. Şi-a luat pseudonimul “Piaf” (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. Este cunoscută pentru melodiile “La Vie en Rose”, “L’hymne à l’amour” şi “Non, Je Ne Regrette Rien” (n. 19 dec 1915). […]

11
/10
/12

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951 şi începând cu luna septembrie a aceluiaşi an a devenit angajata Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul ‘Nottara’. La Teatrul Tineretului […]

10
/10
/12

Cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au primit, miercuri, premiul Nobel pentru chimie pe 2012, informează site-ul nobelprize.org.   Cercetătorii americani Brian K. Kobilka şi Robert J. Lefkowitz au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru “descoperiri de o importanţă covârşitoare” privind activităţile unei importante familii de receptori – receptorii cuplaţi cu proteina […]

10
/10
/12

Sala Palatului pregăteşte pentru toţi iubitorii de muzică încă un eveniment de amploare: Army in concert.  Aflat la cea de-a treia stagiune, evenimentul promite o incursiune prin mai multe genuri de muzică, precum operă, jazz, muzică clasică, dar şi muzică de film. Pe 9 noiembrie, începând cu ora 19:00, Asociaţia Culturală Bucuriile Muzicii va pune […]

10
/10
/12

Andrei Dicu Miercuri, începând cu orele 17.00, la librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de proză „… din Epoca de Aur”, ce poartă semnătura îndrăgitului actor şi scriitor Ion Chelaru. Pe lângă importanţa editorială a evenimentului, întâlnirea cu Ion Chelaru reprezintă, însă, un minunat prilej de bucurie şi de revelaţie, mai […]

10
/10
/12

În perioada 8-18 noiembrie va avea loc Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical ,,Viaţa e frumoasă’’ organizat de către Teatrul Naţional de Operetă ‘’Ion Dacian’’. Aflat la cea de-a V-a ediţie, festivalul va fi unul complex, reunind atât concerte, cateliere, conferinţe, lansări de carte, seri tradiţionale, cât şi spectacole de operetă şi musical. În decursul […]

10
/10
/12

Începând cu 26 octombrie, scena teatrului românesc se pregăteşte pentru un nou eveniment de amploare- lansarea Festivalului Naţional de Teatru. În perioada 26 octombrie- 4 noiembrie, Bucureşti va fi locul în care spectacolul se va desfăşura în toată strălucirea sa, atât sub formă vizuală- spectacole de teatru, cât şi auditivă prin intermediul pieselor radiofonice. Conferinţa […]

10
/10
/12

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF continuă în 2012 colaborarea cu QUINZAINE DES REALISATEURS, secţiune a Festivalului de la Cannes al cărei centru de interes este reprezentat de tendinţele radical inovatoare din cinematografia contemporană.   QUINZAINE DES REALISATEURS revine la BIEFF cu cele mai interesante scurt metraje ale ediției de anul acesta – 90 […]

10
/10
/12

GOOD TASTE of Bucharest, între 13 şi 14 octombrie, la World Trade Plaza.   Delicatese fine şi lucruri de bun gust recompun imaginea surprinzătoare a unui Bucureşti cosmopolit, plin de savoare si joie de vivre. O selecţie exquisite de trufe de pădure, praline belgiene, vinuri alese, epicerie, băuturi fine, patiserie, ceaiuri elegante, cafea aromată, branzeturi […]

10
/10
/12

Filmul “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, a anunţat miercuri Voodoo Films printr-un comunicat. Trofeul este acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană […]

10
/10
/12

În 1967, s-a născut cântăreaţa Laura Stoica. În perioada 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului. A decedat în urma unui accident de circulaţie alături de viitorul ei soţ, bateristul Cristi Mărgescu, în data de 9 martie 2006, pe când se […]

09
/10
/12

Biletele pentru concertul pe care Bonnie Tyler îl va susţine pe 8 decembrie la Sala Palatului din Bucureşti au fost puse în vânzare la preţuri cuprinse între 50 şi 300 de lei. Potrivit unui comunicat Project Events transmis marţi, biletele, cu preţurile de 300 lei – categoria VIP, 250 lei – categoria I, 200 lei […]

09
/10
/12

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a promis tinerilor săi fani că următoarea sa carte, după volumul “The Casual Vacancy”, pe care l-a lansat recent, va fi dedicată copiilor. Autoarea seriei “Harry Potter” a şocat cititorii cu prima sa incursiune în piaţa de carte pentru oameni maturi, cu “The Casual Vacancy”, care include scene de sex, consum […]

09
/10
/12

Cercetătorii francez Serge Haroche şi american David J. Wineland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, informează site-ul oficial al premiului. Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei doi pentru “metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”. În 2011, câştigătorii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorii […]

Pagina 932 din 942« Prima...102030...930931932933934...940...Ultima »