Cine a fost Gerda Taro, prima fotojurnalistă ucisă pe front?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-fost-gerda-taro-prima-fotojurnalista-ucisa-pe-front/

Gerta Pohorylle, care avea să devină cunoscută sub numele de Gerda Taro, s-a născut pe 1 august 1910 la Stuttgart şi a fost înmormântată pe 1 august 1937 la Paris, ucisă în Războiul Civil din Spania, unde ajunsese ca fotografă.

Un articol de Alina Vîlcan|26 ianuarie 2021

A fost partenera lui Endre Ernő Friedmann, căruia i-a schimbat numele în Robert Capa, și o artistă cu o existență tumultuoasă, pe care scriitoarea italiană Helena Janeczek o reconstituie în romanul „Fata cu Leica” (Editura Art, 2020).

Gerta Pohorylle, născută într-o familie germană cu origini evreiești, și-a petrecut primii anii în Polonia, a studiat o vreme în Elveția, apoi s-a stabilit la Leipzig, de unde va emigra la Paris, la 23 de ani, în 1933; era mai degrabă un exil, pentru că deja fusese arestată pentru activitatea sa antinazistă. Opunându-se din convingere, dar și prin evreitatea sa, nazismului și fascismului, Taro se alătură tinerilor susținători ai comunismului în Paris.

Dacă la Leipzig trăise ajutându-și părinții, negustori, pe partea de contabilitate, la Paris va lucra o vreme ca dactilografă până când, prin intermediul prietenei sale Ruth Cerf, care-și câștiga existența ca model, îl cunoaște pe fotograful ungur Robert Capa. Pe atunci, acesta abia se făcea cunoscut în cercurile artistice pariziene; încă se mai numea Endre Friedmann, nume pe care nu făcuse decât să îl transpună în varianta franceză – André Friedmann. Împreună cu Gerda, va alege pseudonimul Robert Capa, cu care va deveni unul dintre cei mai faimoși fotografi din istorie.

Capa este cel care îi oferă Gerdei primul ei aparat de fotografiat, bătrâna și credincioasa Leica, de care el își permite să se despartă. Cu aparatul Leica la gât, Gerda Taro îl însoțește în Războiul Civil din Spania, o cauză importantă pentru tinerii evrei cu aspirații comuniste de atunci. Pentru ei, comunismul nu era o alegere, ci singura cale pe care o puteau urma pentru a milita împotriva nazismului și, implicit, a fascismului. Pentru a se salva.

Gerda Taro și Robert Capa

Există fotografii cu Gerda Taro și Robert Capa în Spania, așa cum există imagini cu ei în cafenelele Parisului în vogă între cele două războaie mondiale. În ultima călătorie pe care o face în Spania, Gerda Taro merge singură sfârșind într-o explozie. Fotografiile ei din Războiul Civil Spaniol sunt considerate unele dintre cele mai încărcate de emoție imagini surprinse vreodată pe front, însă multe dintre ele s-au pierdut, doar câteva fiind regăsite mulți ani mai târziu, în mileniul nostru.

Helena Janeczek, una dintre cele mai apreciate scriitoare italiene de azi, alege să o înfățișeze pe Taro prin intermediul perspectivelor oferite de alte trei personaje. Unul dintre aceștia este medicul Georg Kuritzkes, cândva și el un tânăr activist în Paris, membru al Brigăzilor Internaționale din Spania, medic stabilit în Italia și fost iubit al Gerdei. O altă voce îi aparține celei mai bune prietene a fotografei – Ruth Cerf, colegă de apartament în Paris, mereu credincioasă memoriei Gerdei Taro. În sfârșit, a treia voce (prima, în roman), este aceea a lui Willy Chardack, etern îndrăgostit de Gerda Taro, cu care aceasta are o scurtă relație la un moment dat și care acum îi evocă amintirea din America, acolo unde între timp a devenit un cercetător de succes. Sunt cele trei perspective din care este evocat, în același timp, și un Paris interbelic agitat, oraș-refugiu pentru atâția tineri artiști și intelectuali evrei, din mijlocul cărora surâde chipul ironic al carismaticei Gerda Taro, „Gerda noastră”, cum îi spuneau ei.

În ziua înmormântării Gerdei Taro, la Paris este organizată o mare procesiune, dominată de steaguri roșii, la care participă o mulțime numeroasă și în fruntea căreia se află Robert Capa. Astăzi, am spune că moartea primei femei fotograf ucise pe front a fost confiscată de comuniști, care au făcut din Taro, la acea vreme, un simbol. Pe atunci, însă, lucrurile stăteau altfel, mai ales pentru toți acei tineri evrei pentru care părea să nu existe altă opțiune. La scurt timp după aceea, toți au părăsit Parisul, fugind din calea războiului, emigrând mai ales în America. Printre ultimele gesturi ale unora dintre ei a fost acela de a salva fotografiile și negativele imaginilor realizate de Taro, de Capa, de Fred Stein și de alții.

Robert Capa a emigrat la rândul său în America. A murit în 1954, în Războiul din Vietnam. Numele cu care a devenit cunoscut a fost ales cu scopul de a suna deopotrivă neobișnuit și american, astfel încât fotografiile sale să se vândă cât mai scump și să fie cât mai căutate.

În „Fata cu Leica”, roman deținător al prestigiosului premiu italian Strega, Helena Janeczek reconstruiește, ca într-un puzzle cu detalii minuțioase, o lume fascinantă și tragică, o lume a tinereții și a morții, a artei și a groazei, a căutării și a sfârșitului, care se întinde din decorul fascinant al Parisului anilor ’30 până pe agitatul front al Războiului Civil din Spania și de acolo în Italia sau în America, într-un periplu alert, în care te însoțește permanent chipul extravagantei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front, șoptindu-ți permanent: Am fost aici. Cândva, am fost aici și am avut o poveste de spus.

Capa este cel care îi oferă Gerdei primul ei aparat de fotografiat, bătrâna și credincioasa Leica, de care el își permite să se despartă. Cu aparatul Leica la gât, Gerda Taro îl însoțește în Războiul Civil din Spania, o cauză importantă pentru tinerii evrei cu aspirații comuniste de atunci.

 

 

 

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.