Cine a murit când a murit Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-murit-cand-a-murit-valentin-nicolau/

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizaţia orală, oamenii din peşterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte poveşti breaking news, aşa că funcţia de preşedinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca şi cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

Un articol de Val Vâlcu|18 ianuarie 2015

Un director de televiziune face rating, un scriitor sau un manager de editură, nu. Drept este că Valentin Nicolau a realizat ceva memorabil în TVR. Dacă la Nemira sau la trusturile private pe care le-a condus a dovedit că este un bun manager, la TVR a realizat performanțe olimpice.

Este aproape de neimaginat că a reușit să treacă înot acea mlaștină, fără să se murdărească, că a supraviețuit atacului șerpilor din Turn și a menajat, cât s-a putut, plevușca studiourilor, care îl pomenește în rugăciuni până în ziua de azi. Talent de administrator, fler politic, știința de a lucra cu oamenii-mult peste medie. Ar fi fost un mare politician. De aceea, mediocrii care fac jocurile l-au scos pe linie moartă. Totuși, edituri bune mai sunt, poate mai apar, ici-colo, manageri de succes, chiar și la stat.

Cred că titlul corect era ”A murit dramaturgul Valentin Nicolau”.

Până în septembrie 2013, n-aș fi putut da un astfel de titlu. Mă întâlneam, zilnic, cu Vali Nicolau pe Facebook, unde posta fotografii fantastice, cu generozitatea artistului care oferă și altora din porția sa de frumusețe. Ne vedeam la facultate, discutam la telefon politică, mă anunța ce mai apare la Nemira. Niciodată nu a ”promovat” ceva scris de el.

Întâmplător am văzut, la Festivalul Undercloud, că Victor Ioan Frunză pune în scenă un spectacol-lectură cu o piesă de Nicolau: ”Aleluia”. Istoria anilor de tranziție, transfigurată artistic, cu o atât de actuală dimensiune religioasă. O piesă care pleacă de o știre din ziare: o cârciumă a fost transformată în biserică.

Nu am simțit când au trecut cele două ore de lectură. Repet: actorii, cu un magistral George Costin în rolul preotului, citeau, așezați pe scaune, dintr-un volum de Teatru scris de Nicolau. Cum ar fi fost să fie pusă în scenă piesa, de-adevăratelea? Atunci mi-am amintit că ”Uzina de plăceri” s-a jucat la Nottara un deceniu după ce Nicolau n-a mai fost directorul TVR. Recunosc că nu m-am dus la premieră fiindcă am crezut că e un spectacol de conjunctură. La Undercloud am recunoscut că m-am înșelat.

”Aleluia”, cel mai bun răspuns la caricaturile anti-religie

Ce bine ar fi fost dacă un teatru bucureștean juca ”Aleluia”, în săptămâna fierbinte a discuțiilor despre religie și mass media, de după atentatul de la Charlie Hebdo. Cea mai potrivită reacție la provocările ”artistice” îndreptate împotriva credinței nu e cenzura (violența nici nu poate intra în discuție). Ci un act artistic mai convingător, care să readucă dimensiunea religioasă în proiectul de viață al omului modern. Cam asta se întâmplă în singura piesă de Nicolau pe care o cunosc și care mă îndreptățește să-l consider un dramaturg valoros.

Bețivi, târfe, șuți de cartier, îmbogățiți de carton, oameni de pe stradă-fiecare personaj al pisei încearcă să ajungă la Dumnezeu. Autorul, cu siguranță a reușit!

Articol publicat și pe site-ul DC News

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

Pagina 2 din 1112345...10...Ultima »