Cine a murit când a murit Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-murit-cand-a-murit-valentin-nicolau/

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizaţia orală, oamenii din peşterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte poveşti breaking news, aşa că funcţia de preşedinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca şi cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

Un articol de Val Vâlcu|18 ianuarie 2015

Un director de televiziune face rating, un scriitor sau un manager de editură, nu. Drept este că Valentin Nicolau a realizat ceva memorabil în TVR. Dacă la Nemira sau la trusturile private pe care le-a condus a dovedit că este un bun manager, la TVR a realizat performanțe olimpice.

Este aproape de neimaginat că a reușit să treacă înot acea mlaștină, fără să se murdărească, că a supraviețuit atacului șerpilor din Turn și a menajat, cât s-a putut, plevușca studiourilor, care îl pomenește în rugăciuni până în ziua de azi. Talent de administrator, fler politic, știința de a lucra cu oamenii-mult peste medie. Ar fi fost un mare politician. De aceea, mediocrii care fac jocurile l-au scos pe linie moartă. Totuși, edituri bune mai sunt, poate mai apar, ici-colo, manageri de succes, chiar și la stat.

Cred că titlul corect era ”A murit dramaturgul Valentin Nicolau”.

Până în septembrie 2013, n-aș fi putut da un astfel de titlu. Mă întâlneam, zilnic, cu Vali Nicolau pe Facebook, unde posta fotografii fantastice, cu generozitatea artistului care oferă și altora din porția sa de frumusețe. Ne vedeam la facultate, discutam la telefon politică, mă anunța ce mai apare la Nemira. Niciodată nu a ”promovat” ceva scris de el.

Întâmplător am văzut, la Festivalul Undercloud, că Victor Ioan Frunză pune în scenă un spectacol-lectură cu o piesă de Nicolau: ”Aleluia”. Istoria anilor de tranziție, transfigurată artistic, cu o atât de actuală dimensiune religioasă. O piesă care pleacă de o știre din ziare: o cârciumă a fost transformată în biserică.

Nu am simțit când au trecut cele două ore de lectură. Repet: actorii, cu un magistral George Costin în rolul preotului, citeau, așezați pe scaune, dintr-un volum de Teatru scris de Nicolau. Cum ar fi fost să fie pusă în scenă piesa, de-adevăratelea? Atunci mi-am amintit că ”Uzina de plăceri” s-a jucat la Nottara un deceniu după ce Nicolau n-a mai fost directorul TVR. Recunosc că nu m-am dus la premieră fiindcă am crezut că e un spectacol de conjunctură. La Undercloud am recunoscut că m-am înșelat.

”Aleluia”, cel mai bun răspuns la caricaturile anti-religie

Ce bine ar fi fost dacă un teatru bucureștean juca ”Aleluia”, în săptămâna fierbinte a discuțiilor despre religie și mass media, de după atentatul de la Charlie Hebdo. Cea mai potrivită reacție la provocările ”artistice” îndreptate împotriva credinței nu e cenzura (violența nici nu poate intra în discuție). Ci un act artistic mai convingător, care să readucă dimensiunea religioasă în proiectul de viață al omului modern. Cam asta se întâmplă în singura piesă de Nicolau pe care o cunosc și care mă îndreptățește să-l consider un dramaturg valoros.

Bețivi, târfe, șuți de cartier, îmbogățiți de carton, oameni de pe stradă-fiecare personaj al pisei încearcă să ajungă la Dumnezeu. Autorul, cu siguranță a reușit!

Articol publicat și pe site-ul DC News

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Pagina 3 din 1112345...10...Ultima »