Cine a murit când a murit Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-murit-cand-a-murit-valentin-nicolau/

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizaţia orală, oamenii din peşterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte poveşti breaking news, aşa că funcţia de preşedinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca şi cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

Un articol de Val Vâlcu|18 ianuarie 2015

Un director de televiziune face rating, un scriitor sau un manager de editură, nu. Drept este că Valentin Nicolau a realizat ceva memorabil în TVR. Dacă la Nemira sau la trusturile private pe care le-a condus a dovedit că este un bun manager, la TVR a realizat performanțe olimpice.

Este aproape de neimaginat că a reușit să treacă înot acea mlaștină, fără să se murdărească, că a supraviețuit atacului șerpilor din Turn și a menajat, cât s-a putut, plevușca studiourilor, care îl pomenește în rugăciuni până în ziua de azi. Talent de administrator, fler politic, știința de a lucra cu oamenii-mult peste medie. Ar fi fost un mare politician. De aceea, mediocrii care fac jocurile l-au scos pe linie moartă. Totuși, edituri bune mai sunt, poate mai apar, ici-colo, manageri de succes, chiar și la stat.

Cred că titlul corect era ”A murit dramaturgul Valentin Nicolau”.

Până în septembrie 2013, n-aș fi putut da un astfel de titlu. Mă întâlneam, zilnic, cu Vali Nicolau pe Facebook, unde posta fotografii fantastice, cu generozitatea artistului care oferă și altora din porția sa de frumusețe. Ne vedeam la facultate, discutam la telefon politică, mă anunța ce mai apare la Nemira. Niciodată nu a ”promovat” ceva scris de el.

Întâmplător am văzut, la Festivalul Undercloud, că Victor Ioan Frunză pune în scenă un spectacol-lectură cu o piesă de Nicolau: ”Aleluia”. Istoria anilor de tranziție, transfigurată artistic, cu o atât de actuală dimensiune religioasă. O piesă care pleacă de o știre din ziare: o cârciumă a fost transformată în biserică.

Nu am simțit când au trecut cele două ore de lectură. Repet: actorii, cu un magistral George Costin în rolul preotului, citeau, așezați pe scaune, dintr-un volum de Teatru scris de Nicolau. Cum ar fi fost să fie pusă în scenă piesa, de-adevăratelea? Atunci mi-am amintit că ”Uzina de plăceri” s-a jucat la Nottara un deceniu după ce Nicolau n-a mai fost directorul TVR. Recunosc că nu m-am dus la premieră fiindcă am crezut că e un spectacol de conjunctură. La Undercloud am recunoscut că m-am înșelat.

”Aleluia”, cel mai bun răspuns la caricaturile anti-religie

Ce bine ar fi fost dacă un teatru bucureștean juca ”Aleluia”, în săptămâna fierbinte a discuțiilor despre religie și mass media, de după atentatul de la Charlie Hebdo. Cea mai potrivită reacție la provocările ”artistice” îndreptate împotriva credinței nu e cenzura (violența nici nu poate intra în discuție). Ci un act artistic mai convingător, care să readucă dimensiunea religioasă în proiectul de viață al omului modern. Cam asta se întâmplă în singura piesă de Nicolau pe care o cunosc și care mă îndreptățește să-l consider un dramaturg valoros.

Bețivi, târfe, șuți de cartier, îmbogățiți de carton, oameni de pe stradă-fiecare personaj al pisei încearcă să ajungă la Dumnezeu. Autorul, cu siguranță a reușit!

Articol publicat și pe site-ul DC News

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »