Cine a murit când a murit Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-a-murit-cand-a-murit-valentin-nicolau/

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizaţia orală, oamenii din peşterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte poveşti breaking news, aşa că funcţia de preşedinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca şi cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

Un articol de Val Vâlcu|18 ianuarie 2015

Un director de televiziune face rating, un scriitor sau un manager de editură, nu. Drept este că Valentin Nicolau a realizat ceva memorabil în TVR. Dacă la Nemira sau la trusturile private pe care le-a condus a dovedit că este un bun manager, la TVR a realizat performanțe olimpice.

Este aproape de neimaginat că a reușit să treacă înot acea mlaștină, fără să se murdărească, că a supraviețuit atacului șerpilor din Turn și a menajat, cât s-a putut, plevușca studiourilor, care îl pomenește în rugăciuni până în ziua de azi. Talent de administrator, fler politic, știința de a lucra cu oamenii-mult peste medie. Ar fi fost un mare politician. De aceea, mediocrii care fac jocurile l-au scos pe linie moartă. Totuși, edituri bune mai sunt, poate mai apar, ici-colo, manageri de succes, chiar și la stat.

Cred că titlul corect era ”A murit dramaturgul Valentin Nicolau”.

Până în septembrie 2013, n-aș fi putut da un astfel de titlu. Mă întâlneam, zilnic, cu Vali Nicolau pe Facebook, unde posta fotografii fantastice, cu generozitatea artistului care oferă și altora din porția sa de frumusețe. Ne vedeam la facultate, discutam la telefon politică, mă anunța ce mai apare la Nemira. Niciodată nu a ”promovat” ceva scris de el.

Întâmplător am văzut, la Festivalul Undercloud, că Victor Ioan Frunză pune în scenă un spectacol-lectură cu o piesă de Nicolau: ”Aleluia”. Istoria anilor de tranziție, transfigurată artistic, cu o atât de actuală dimensiune religioasă. O piesă care pleacă de o știre din ziare: o cârciumă a fost transformată în biserică.

Nu am simțit când au trecut cele două ore de lectură. Repet: actorii, cu un magistral George Costin în rolul preotului, citeau, așezați pe scaune, dintr-un volum de Teatru scris de Nicolau. Cum ar fi fost să fie pusă în scenă piesa, de-adevăratelea? Atunci mi-am amintit că ”Uzina de plăceri” s-a jucat la Nottara un deceniu după ce Nicolau n-a mai fost directorul TVR. Recunosc că nu m-am dus la premieră fiindcă am crezut că e un spectacol de conjunctură. La Undercloud am recunoscut că m-am înșelat.

”Aleluia”, cel mai bun răspuns la caricaturile anti-religie

Ce bine ar fi fost dacă un teatru bucureștean juca ”Aleluia”, în săptămâna fierbinte a discuțiilor despre religie și mass media, de după atentatul de la Charlie Hebdo. Cea mai potrivită reacție la provocările ”artistice” îndreptate împotriva credinței nu e cenzura (violența nici nu poate intra în discuție). Ci un act artistic mai convingător, care să readucă dimensiunea religioasă în proiectul de viață al omului modern. Cam asta se întâmplă în singura piesă de Nicolau pe care o cunosc și care mă îndreptățește să-l consider un dramaturg valoros.

Bețivi, târfe, șuți de cartier, îmbogățiți de carton, oameni de pe stradă-fiecare personaj al pisei încearcă să ajungă la Dumnezeu. Autorul, cu siguranță a reușit!

Articol publicat și pe site-ul DC News

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.