Cine câștigă Concursul de Debut al Editurii Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-castiga-concursul-de-debut-al-editurii-polirom/

„Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu” de Iulian Bocai este textul care a câştigat Concursul de Debut din acest an al Editurii Polirom.

Un articol de Liliana Matei|29 aprilie 2018

Priţă Barsacu s-a născut şi creşte într-un sat de cîmpie de pe malul Oltului, în apropierea unei hidrocentrale, care deseori ia ca tribut vieţi omeneşti, transformîndu-le apoi în energie electrică.

Băiatul străbate lumea copilăriei lui împotriva curentului, candid şi curios, pasionat precoce de ştiinţele naturii, neasemănându-se cu nimeni, dar fiind nevoit să semene cu toţi. Trecerea sa meteorică prin viaţă e o aventură a cunoaşterii naturii umane, dar mai ales a lumii necuvântătoarelor, de care se apropie cu pasiunea primilor naturalişti şi cu rigoarea naivă a taxonomistului amator.

„Bildungsnovella” lui Iulian Bocai este un caleidoscop al primei copilării într-o lume a lipsurilor, a cruzimii şi a violenţei, iar forţa ei stă în scriitura ironică şi în aceeaşi măsură plină de înţelegere, care nu lasă povestea să devină o simplă fabulă socială, ci face din ea o încercare de a salva de la uitare o lume anonimă, frumoasă şi sălbatică.

„Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectaţi emoţional, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. Oricît am fi de obişnuiţi deja cu atrocităţi de viaţă şi de limbaj (Céline, Bataille, Pynchon, Burroughs etc.), ceea ce se întâmplă în aceste câteva zeci de pagini nu ne şochează mai puţin”, spune Mircea Martin. „Întâlnim aici o lume de jos (de foarte jos, sociologic vorbind), văzută de jos (adică dinăuntru, stilistic vorbind), o lume despre care ne e greu să credem că există în penuria, precaritatea şi brutalitatea ei de comportament şi de expresie – o lume pe care autorul ne-o aduce în faţă cu o nonşalanţă jucată, cu un fel de cinism inocent, modul său de a învălui (protector) evoluţia personajului principal. Talentul lui Iulian Bocai se vădeşte în fineţea observaţiei psihologice, în comentariul indirect liber care îngână ironic gesturi şi replici, în morala implicită a acestei povestiri înfricoşătoare şi înduioşătoare în acelaşi timp.”

Iulian Bocai s-a născut în 1986 și este absolvent de Literatură universală şi comparată al Universităţii din Bucureşti. Între 2010 şi 2012 a făcut un masterat de Teoria literaturii la Facultatea de Litere şi începînd cu 2015 studiază pentru un doctorat în istorie intelectuală la aceeaşi facultate, unde a ţinut seminare de Teoria literaturii şi Poezie modernă. Volumul „Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu” de Iulian Bocai, va fi lansat în cadrul Târgului de Carte Bookfest 2018, care se va desfășura între 30 mai și 3 iunie, la Romexpo.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.