Cine-concerte la TIFF.23: cel mai influent film realizat vreodată și un horror japonez provocator
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-concerte-la-tiff-23-cel-mai-influent-film-realizat-vreodata-si-un-horror-japonez-provocator/

O proiecţie specială a filmului „Metropolis” (r. Fritz Lang, Germania, 1927) deschide lista de cine-concerte TIFF.23 (14 – 24 iunie 2024). Mega-producţia expresionistă va fi proiectată, într-o variantă restaurată, în decorul Castelului Bánffy din Bonţida.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2024

Proiecția va fi însoțită de muzica originală a italienilor de la Edison Studio. Cine-concertul Metropolis va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:30. Biletele au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/ „Metropolis este una dintre marile realizări ale erei mute, o operă atât de curajoasă în viziune și atât de furioasă în mesaj, încât este mai puternică astăzi decât atunci când a fost realizată”, spune Roger Ebert.

Plasat în viitor, „Metropolis” este un oraș perfect, super-tehnologizat, în care oamenii trăiesc fericiți. Dar aparențele sunt înșelătoare. În spate se află, de fapt, o prăpastie enormă între clasa de sus și muncitorii care trudesc neîncetat pentru a susține această lume. E posibilă medierea între cele două categorii sociale? Filmul are la bază romanul omonim scris de Thea von Harbou în 1925. O poveste imaginată acum 100 de ani este la fel de relevantă și astăzi. După o istorie turbulentă, în care varianta originală părea pierdută, „Metropolis” a fost restaurat digital în anul 2010.

După ce au creat muzică pentru mai multe capodopere ale filmului mut, Edison Studio prezintă acum la Cluj-Napoca poate cea mai impresionantă muncă a lor. Caracterul vizionar al filmului se împletește perfect pe tehnica electro a italienilor, care îmbină instrumente polifonice și sunete naturale. Edison Studio a mai fost la TIFF în 2021, pentru cine-concertul Inferno. Muzica pentru „Metropolis” a fost creată și va fi interpretată live de Mauro Cardi, Luigi Ceccarelli, Alessandro Cipriani, Vincenzo Core, Andrea Veneri cu vocile artiștilor Anna Clementi, Martin Figura, Eric Moser, Marco Noia și Andreas Otto.

„Metropolis” este un eveniment prezentat la TIFF.23 cu sprijinul Institutului Italian de Cultură.

Lista cine-concertelor TIFF.23 continuă cu un horror japonez provocator – „A Page of Madness / O filă de nebunie” (r. Teinosuke Kinugasa, Japonia, 1926), în interpretarea live a Irinei-Margareta Nistor și a formației CelloFun. „A Page of Madness” este un thriller experimental mut. Considerat ca fiind pierdut timp de 45 de ani, filmul este produsul unui grup avangardist de artiști din Japonia, cunoscut sub numele de Shinkankakuha (Școala Noilor Percepții), care a încercat să depășească reprezentarea naturalistă în film, fiind influențat de cinematografia expresionismului german. Evenimentul va avea loc marți, 18 iunie, de la ora 18:00, la Cinema Dacia – https://tiff.eventbook.ro/

Acțiunea filmului este plasată într-o instituție psihiatrică din Japonia rurală. În mijlocul unei ploi torenţiale, un îngrijitor se plimbă pe holurile unui azil populat de pacienți cu boli mintale… Folosind supraimpresiuni extravagante, secvențe halucinante și structuri vizuale rapide și insistente, filmul construiește o atmosferă intensă și claustrofobică. Nici pro, nici anti-nebunie, deloc tradițional, dar nici pur modern, „A Page of Madness” este luxuriant și ambiguu, meritându-și pe deplin statutul de film cult.

Acompaniamentul muzical live al formației CelloFun este realizat în manieră electro-acustică, în care se combină teme originale cu foley și improvizație, și dispune de o reconstituire a dialogurilor filmului (în limba engleză, pe baza scenariului original, publicat în 1976), în lectura inconfundabilă a Vocii Filmelor, Irina-Margareta Nistor.

Formația CelloFun este formată din Attila J. Szabó (violoncel, efecte electronice, compoziție), Koszika (voce, vioară), Edith H. Toth (flaut, flaut drept) și Radu Rădescu (percuție, foley, texte adiționale).

Abonamentele pentru TIFF.23 au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/ Cine-concertele TIFF.23 sunt sprijinite de MOL România.

06
/11
/24

Miercuri, 13 noiembrie, ora 19:30, la sala Mică a Teatrului Metropolis, are loc conferința aniversară „Caragiale. Scrisori regăsite”. La 140 de ani distanță de la prima reprezentație pe o scenă de teatru a piesei O scrisoare pierdută, criticul literar Cosmin Ciotloș revizitează, într-un scenariu investigativ, bine-cunoscutul text al dramaturgiei românești. Conferința va fi deschisă de teatrologul Tiana Alexe.

06
/11
/24

New Draft #3, rezidența de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, și-a încheiat și ultima etapă. Sesiunea de pitch în care au fost prezentate proiectele a avut loc la Apollo 111, în fața unor producători, regizori și alți profesioniști din lumea filmului.

06
/11
/24

Fundația Culturală „Camil Petrescu” îşi continuă demersul de promovare și susţinere a literaturii de teatru. În prezent, oferta sa editorială însumează peste o sută de titluri atât pe gustul profesioniștilor, cât şi al spectatorilor pasionați, acoperind genuri precum: monografia, dramaturgia, analiza teoretică, eseistica, exegeza critică.

05
/11
/24

În urma documentării unui fenomen social în expansiune în România: migrația inversă către sat, explorând motivele personale și contextul care au condus la această schimbare, Patrupetrei prezintă o primă concluzie a „În căutarea paradisului pierdut” prin proiecțiile filmului documentar realizate în etapa de cercetare și vernisajul unei expoziții foto-video.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

05
/11
/24

Asociația Designers Thinkers Makers a lansat proiectul „Culture & Cultures. Connecting the dots”, o inițiativă dedicată valorificării patrimoniului cultural din colinele Transilvaniei, cu accent pe satele Biertan și Chirpăr. Proiectul urmărește să evidențieze moștenirea culturală valoroasă a regiunii, în special prin promovarea siturilor UNESCO și a valoroasei moşteniri locale aproape necunoscută publicului larg.

05
/11
/24

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) lansează marți, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, „Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale”, cel mai amplu studiu care analizează practicile consumatorilor de cultură, la nivel național.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

01
/11
/24

Începutul anului 2025 aduce în atenția publicului un eveniment unic, ce va reuni două figuri emblematice ale cercetării științifice și spirituale contemporane. Profesorul neurolog și psihiatru Dumitru Constantin-Dulcan, autorul cărții „Inteligența materiei”, și Neale Donald Walsch, autorul celebrei serii internaționale „Conversații cu Dumnezeu”, vor oferi o experiență de neuitat la Sala Palatului.