Cine ești dumneata, domnule Huțuleac?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-esti-dumneata-domnule-hutuleac/

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Astăzi vi-l prezentăm pe Andrei Huţuleac (douăzeci şi patru de ani), actor, pe la Metropolis, pe la Godot, pe la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”. Un actor, dar şi un personaj, căci Huţuleac este, dacă nu ştiaţi, şi puţin cam poet.

Un articol de Andrei Crăciun|30 august 2015

Atenție, cititori! Urmează un interviu sincer, total, despre călătorii și imposibilul an sabatic și literatură și jocuri video și friptura ca maturitate și bunul Dumnezeu ca iluzie. Anul acesta, Huțuleac al nostru a fost printre finaliștii de la Gala Premiilor UNITER. Era să ia premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (pentru cum joacă în „Mobilă și durere”, în regia lui Victor Ioan Frunză, spectacol pus în scenă la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”), dar nu l-a mai luat. Ceea ce nu înseamnă că Andrei Huțuleac nu e deja mare, foarte mare.  

Călătorești și tu prin lume, Andrei Huțuleac?

Da, mi se mai întâmplă. Îmi doresc să călătoresc și să scriu despre aceste locuri în care ajung. E una dintre marile mele dorințe.

Și cum e?

Stai! Călătoresc destul de puțin, pentru că nu am timp și asta e o mică suferință a mea, că nu reușesc să călătoresc atât cât aș vrea, dar uite că am mai plecat. Am plecat la Paris cu un spectacol, am mers în America – m-am mai strecurat, așa. Dar mi-aș dori să fiu…

…să fii un călător profesionist?

Să fiu un călător profesionist, da. Mi-aș fi dorit foarte mult să am acel an de pauză pe care îl au americanii.

Anul sabatic.

Da. Pe lângă faptul că nu există în cultura noastră, n-ar putea exista – nici măcar în teorie – în familia mea (n.r. – familia medicilor Huțuleac de la Galați). Să-mi iau un an de pauză? Să nu fac nimic un an?! Dacă îi ziceam mamei că vreau… Doamne, cred că înnebunea! Se ducea la serviciu și zicea: „Doamne, băiatul meu a luat-o razna! E nebun, săracul, asta e! Am încercat, dar nu s-a putut mai mult”. Dar mi-aș fi dorit mult să am acel an, pe care nu l-am avut, și asta e. Nici n-o să-l am prea curând.

Eu am încercat să-l iau și e aproape imposibil, financiarmente vorbind.

Depinde cum alegi să trăiești, depinde ce vrei – căci da, suntem și obișnuiți cu un soi de confort, dar sunt și oameni care renunță la confortul ăsta.

Dar ca să călătorești, chiar și la minim, tot îți trebuie ceva. Mai mult de o traistă și un băț.

Îl știi pe Runcanu (n.r. – Andrei Runcanu, actor)? Sigur îl știi.

Da. A plecat? Gata, s-a dus Runcanu?

Da. E a patrușcincea zi de când e plecat..

Nu e așa mult.

Acum e la Rimini. A plecat într-o seară, eram la ziua iubitei mele, întâmplător. Și zice Runcanu: „Bă, uite, n-am nimic de făcut vara asta; ce tare ar fi să călătoresc și să-mi plătesc călătoria numai din fotografiat! Adică eu să prestez servicii de fotografie și lumea să plătească – o masă, un drum”. Și a doua zi și-a făcut blog și a zis că el într-o săptămână pleacă. Și a plecat, fără bani. Sunt foarte curios cum a fost, abia aștept să se întoarcă, să-mi povestească. Dar se poate! Depinde ce așteptări ai. Și eu sunt un om comod, și eu aș vrea să am bani, să am siguranța asta că pot să mănânc un prânz, dar poți să pleci și așa – de nebun. Îți iei casa în spinare…

Câți ani are băiatul ăsta?

Nu știu, cred că treizeci împlinește. Se poate, trebuie să ai timpul și curajul. E o doză de nebunie; nu pot să zic sigur că aș face-o. Dacă aș fi vrut să o fac, probabil aș fi făcut-o până acum. Dar nu mă roade, ci mă preocupă așa, teoretic.

În abstract.

În abstract, da.

ANDREI HUȚULEAC PARCURGE ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ PRESA. ȘI NU E ÎNGRIJORAT DE VIITOR

Dacă te făceai ziarist, călătoreai de nu-ți mai trebuia, te săturai. Dar să trecem peste. Ești preocupat de chestiunile socio-economico-politice din țara noastră, te uiți la ele? Sau le privești detașat?

Mă uit; nu sunt detașat, pentru că mi-am creat acest reflex de a citi presa dimineața, când mă trezesc. Deci îți vorbește un copil de douășpatru de ani, dar pare că…

… e un bătrânel simpatic.

Pare că, săracul, a ieșit la pensie. Dar nu pot să zic că mă preocupă chestiunile socio-economico-politice macro sau că am o părere. Citesc mai mult, așa, ca să am pretenția informării. Dar nu mă pricep, n-aș ști să analizez, nu. Văd și eu ce se întâmplă.

Ai îngrijorări cu privire la viitor?

Niciun fel de îngrijorare.

Nici că vine Rusia…

Nici vreo speranță, nici vreo îngrijorare. Nu am, pentru că nu sunt chiar atât de informat.

Mai sunt oameni care trăiesc cu spaime de-astea.

Nu, n-am. E un capitol separat.

ANDREI HUȚULEAC SE REFUGIAZĂ ÎN POEZIE, FUGIND DE MARILE STRUCTURI EPICE

Îți vezi de treaba dumitale, la teatru.

Da.

Dar de scris, scrii? În afară de poezioare.

De scris, scriu numai poezie. Proză, nu. Poezioare – bun cuvânt. Poezeluri. Nu scriu proză din comoditate, dintr-un soi de lene ancestrală, i-aș spune. Neavând exercițiu, mi-e foarte greu să creez structuri mari epice. Și atunci, cumva, și poezia e un soi de refugiu din ăsta: „Atâta pot”.

Poezia e, din punctul meu de vedere, o formă superioară, chiar dacă e mai ușor – aparent! – de făcut. Reclamă o esențializare. E foarte greu să nu fii ridicol în poezie.

Da. Aia e problema.

Andrei Hutuleac în „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian,  directia de scenă Victor Ioan Frunză. Foto: Adriana Grand

Andrei Hutuleac în „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian,
directia de scenă Victor Ioan Frunză. Foto: Adriana Grand

Și mie mi se pare că nu ești.

Nu-mi dau seama.

Ridicol e Marius Tucă. Nu e cazul.

Da, dar vezi? Îmi dau și eu cu părerea chiar ca un profan, pentru că nu sunt poet, și asta zic – aș jigni poeții dacă aș afirma că sunt un poet. Am avut șansa să cunosc așa, în diverse ipostaze, băieți de vârsta mea sau un pic mai mari, poeți care au publicat, care au luat premii… Oameni care se luau foarte în serios. N-aș ști să-ți zic nume acum; am participat la niște “Seri de poezie”, oameni de-ăștia…

Dar cum ai ajuns tu în situația asta?

Înainte să public, am fost foarte curios cum arată; eu am organizat, împreună cu Alex Bogdan, o seară de poezie la facultate, și voiam să văd cum se desfășoară – evident că noi am făcut ceva complet comercial, adică dacă veneau băieții ăia de la „Serile de poezie” ziceau: „Ce faceți, mă? Vă bateți joc de poezia românească?!”. Și adevărul e că ne cam băteam joc. Alex Bogdan citea Eminescu cu voce de cocalar, aveau loc tot felul de profanări.

Profanați poezia fără niciun pic de rușine.

Profanam poezia, da.

Vă pălmuia alde Eugen Simion.

(Râde) Da, da, da.

Unde ai publicat tu, la ce editură?

La editura Karth. Și am întâlnit acești oameni care se luau foarte în serios – cum, probabil, și eu mă iau cu actoria. Dacă mă duc printre actori, mă preocupă și mă interesează să vorbesc… dar văzându-i pe poeți că se iau atât de în serios și că eu eram atât de degajat, mi-am dat seama că ar fi jignitor pentru ei să spun despre mine că sunt poet. Deci din punctul ăsta de vedere îmi dau cu părerea ca un profan; cred că poezia este, într-adevăr, cum spui, o esențializare, dar… am pierdut-o!

Superb!

Era să fie un citat.

ANDREI HUȚULEAC ȘI DEMONTAREA UNIVERSULUI ÎN BUCĂȚELE MICI DE DURERE

Plecasem de la viitorul țării noastre și divagasem; decăzusem în poezie și ce înseamnă poezia. Și te întrebam cum te-ai învârtit tu printre poeți – asta mi-ai explicat –, dar citești poezie, ești un cititor de poezie?

Citesc, dar poezie care îmi este accesibilă. De exemplu, eu de-asta sunt foarte superficial în raport cu domeniul ăsta, pentru că dacă eu citesc un prim rând care spune: „Camera albastră a abstractului îmi demonta universul în bucățele mici de durere” – deși, vezi, asta e o poezie bună – dacă citesc așa ceva, care ascunde prea mult un sens, n-am răbdare să o duc până la capăt.

Deci nu ești cu Mallarmé, cu Paul Valéry, cu ăștia.

Nu. Dacă citesc, de exemplu, Cărtărescu și optzeciștii mai înțeleg, mai înțeleg… Da, dacă citesc o poezie care îmi e accesibilă, o savurez. Dacă citesc, de exemplu, „Alcool”, al lui Ion Mureșan, că mi se pare foarte bun…

Da, e bun.

Dacă citesc Sorescu, care este ceva clar, îmi place, adică sunt teluric în domeniul ăsta, nu prea suport metafora…

Abstractizarea.

Da, da, abstractizarea. De exemplu, ceva abstract, pe care l-am suportat – dar cred că l-am suportat mai mult pentru povestea pe care o avea autorul în spate – era poezia acestui autor pe care îl cheamă Popescu.

ANDREI HUȚULEAC ȘI ARTA POPESCU. ȘI INTELIGENȚA POETICĂ

Cristian Popescu. A murit. Dar era bun, Popescu era foarte bun.

Băi, deși erau multe lucruri abstracte, era evident că poezia era scrisă de un om a cărui sănătate mintală, în sensul social al cuvântului…

…era șubredă.

Era șubredă. Dar el avea o inteligență poetică evidentă, adică am citit niște chestii acolo… Și a fost unul, vezi, al cărui mesaj nu era atât de accesibil. Dar era evident că în spatele mesajului ăluia inaccesibil e ceva puternic.

Popescu mai avea și coborâri înspre omul obișnuit.

Da, da, da. Da, uite, era un poet care mi-a plăcut și despre care n-am știut până târziu – până acum, recent.

E mort și a murit tânăr, și de-aia n-ai auzit dumneata de el. Popescu avea mustață, el era un poet cu mustață.

Țin minte că ceea ce mi-a rămas de la poetul ăsta e că, la un moment dat, se vehicula că ar fi murit după ce l-a părăsit o doamnă… Ori că nu și-a mai luat pastilele, ori a avut o perioadă din asta în care a hiperexagerat cu băutura – oricum era băutor… Nu mai știu.  Oricum, asta ilustrează un om cu o trăire poetică ce presupune o foarte mare lipsă de discernământ, care nu este în…

…în ADN-ul tău.

Nu, care ar putea fi în ADN-ul meu, dar care nu funcționează în meseria de actor.

Da, nu poți face asta.

Deși pare, meseria de actor este o meserie pentru oameni echilibrați…

ANDREI HUȚULEAC ȘI RIGOAREA DIN MESERIA DE ACTOR

Da, meseria de actor, față de meseria de poet, reclamă o rigoare.

Exact, exact. Cel mai bine zis; asta voiam să spun. Deși îmi place ideea – să stai numai în cârciumă și te sinucizi pentru o femeie, să mori pentru un ideal – nu poți să faci asta ca actor, adică n-ai cum, că a doua zi trebuie să fii la treabă, faci ceva concret, știi? Nu poți să te trezești la două noaptea și să scrii poezii, trebuie să te duci la nouă dimineața la repetiții, să fii apt. Oamenii au așteptări, proiecte…

Tu n-ai o carte de muncă pe undeva, nu? Trăiești așa…

Eu am o carte de muncă care mi-a fost făcută în urmă cu mulți ani, prin clasa a X-a, când m-am angajat la o televiziune din Galați; și mi-a rămas de atunci, dar după aia…

Și ce făceai acolo, la televiziunea din Galați?

Montam niște filmulețe pentru matinal, fiecare matinal, de luni până vineri, avea o temă – ca și acum, probabile la fel. Tema de azi era…

ANDREI HUȚULEAC A FOST ȘI VLOGGER AVANT LA LETTRE

„A început școala”.

„A început școala”. Exact, chestii de-astea. Și făceam filmulețe pe temele astea. Eu, când eram în clasa a IX-a, am pornit un serial pe internet, care se numea „Viața românească”,  de care acum nu mi-e neapărat rușine, pentru că accept că era un rezultat al timpului său, dar care la vremea aia era foarte popular în Galați; și nu numai în Galați, căci făcea destul de multe vizualizări Youtube. Adică am unele clipuri, de exemplu, din serialul ăsta, care au și un milion și jumătate de vizualizări; la vârsta aia nici nu exista chestia asta cu videoblogging, nici nu știam ce e.

Erai un vlogger, «avant la lettre».

Da, am putea spune (râde). Și am făcut asta și, în urma acestor clipuri, am fost contactat de acea televiziune și am intrat…

Și ți-a rămas cartea de muncă acolo.

Mi-a rămas cartea, mi-au rămas și gusturi amare, pentru că n-am fost plătit, deși mi s-a promis, și am vrut să-i dau în judecată la vremea aia; aveam șaișpe ani și aș fi vrut să-i dau în judecată, că nu-mi dăduseră trei milioane și jumătate de lei vechi.

Și ce-ți luai de ei?

De trei milioane jumate, atunci? Ce-ți luai și acum, nu e mare diferență.

Ce ți-ai fi luat, adică ce ți-ai fi dorit? Ce așteptări aveai?

Nu știu. Eram cu electronicele, ca și acum. Cred că mi-aș fi luat un walkman, un device, niște căști. De fapt, acum mi-a mai scăzut interesul, dar atunci mă pasionau astea – cu fire, telefoane, jocuri – na, ce putea să te intereseze la vârsta aia.

Playstation, astea.

Playstation acum am. Atunci n-aveam.

Și te joci? Ești jucăuș?

Nu prea. Vreau să îl vând.

Și de ce l-ai mai cumpărat?

L-am cumpărat acum, când m-am mutat în noua garsonieră; l-am cumpărat pentru că am văzut la cineva și am zis: „Uite ce mod mișto de a-ți petrece timpul liber! Când te plictisești și așa, un sfert de oră-douăzeci de minute îți mai bagi un joc”. Și pentru că eu aveam o obsesie cu GTA San Andreas, pe care îl jucasem în liceu, și voiam să joc GTA 5 acum, l-am luat și nu… nu mai pot.

A trecut.

A trecut, chiar a trecut. Între a mă juca și a citi un articol sau a citi o carte sau a vedea un film, clar aș alege una dintre ultimele trei.

ANDREI HUȚULEAC, CĂRȚILE, FRIPTURA ȘI DUMNEZEU

Vei ajunge, scumpul meu prieten, într-o zi în care toate astea vor păli în fața posibilității unei fripturi.

Oh, dar am ajuns, sunt acolo! Sunt acolo, oricând. N-am pus mâncarea în ecuație. Oricând, între o friptură și o carte bună, voi alege friptura.

Asta se numește maturizare.

(Râde) Da, probabil.

Îți propun să tragem o cortină de fier peste convorbirea noastră…

S-o încheiem.

…cu câteva cuvinte înțelepte pe care le vei spune dumneata acum către eternitate.

N-am cuvinte înțelepte pentru eternitate, nu știu.

10348824_10204310381863495_6534555550164630469_o

Trei minute de discurs la liber. Sănătate la toată lumea…

Sănătate, Doamne ajută…

Ești un tip credincios, moldovean fiind?

Din păcate, părinții mei nu m-au educat în sensul ăsta, o educație religioasă concretă nu am; am o legătură personală cu Dumnezeu – personală, în sensul cel mai propriu al cuvântului: mi-am creat-o eu însumi, de-a lungul timpului, dar…

Și Dumnezeu ce părere are?

Dumnezeu…

…aprobă?

E o zonă încețoșată a firii mele, pentru că nu am luat o decizie în momentul ăsta, nici nu știu… De fapt, adevărul e că sunt un cinic, nu prea cred.

Foto cu Andrei Hutuleac – Facebook, Oana Monica Nae

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.