Cine va fi Maria Tanase? Angela Gheorghiu, Jojo şi Alexandra Coman, vizate pentru rolul principal
https://www.ziarulmetropolis.ro/cine-va-fi-maria-tanase-angela-gheorghiu-jojo-si-alexandra-coman-vizate-pentru-rolul-principal/

Regizorul Ioan Cărmăzan a reluat proiectul cinematografic despre cântăreaţa Maria Tănase, printre personalităţile care ar putea să o interpreteze pe celebra artistă numărându-se şi soprana Angela Gheorghiu.

Un articol de Petre Ivan|8 Ianuarie 2015

Ideea documentarului despre Maria Tănase i-a aparţinut regizorului Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan precizând, în ianuarie 2013, că “există un producător şi un scenariu, însă proiectul nu a fost demarat”.

Astfel, Ioan Cărmăzan a preluat proiectul, în prezent, el încercând să atragă fondurile necesare pentru realizarea lui, sumă care se ridică la 2,5 milioane de euro, notează Mediafax.

“Era o discuţie la un moment dat, deocamdată nu suntem încă hotărâţi. Era o discuţie acum şase luni, am reluat proiectul din nou, aşteptăm să adunăm bani şi să vedem dacă îl putem face. Da, era o discuţie cu Angela Gheorghiu”, spune Ioan Cărmăzan, care a mai precizat că a primit un sms de la soprană, în urmă cu o lună, în care aceasta îi spunea să nu o “uite”.

Pe de altă parte, Cărmăzan a spus că, în momentul de faţă, “nu poate decide” cine ar putea să interpreze rolul Mariei Tănase. “În capul meu este şi Angela Gheorghiu la o anumită vârstă, şi Jojo, şi Alexandra Coman.

Jojo, Angela Gheorghiu şi Alexandra Coman, trei artiste pentru un rol - Maria Tănase

Jojo, Angela Gheorghiu şi Alexandra Coman, trei artiste pentru un rol – Maria Tănase

Toate acestea se vor decide în momentul în care ne apropiem de film, pentru că pregătirea unui film durează între trei şi cinci luni”, a mai spus acesta. Ioan Cărmăzan a precizat că bugetul acestui proiect se ridică la suma de 2,5 milioane de euro, dar că există mai multe discuţii privind sursele de finanţare.

Pe de altă parte, soprana Angela Gheorghiu a declarat că nu l-a contactat nici pe Ioan Cărmăzan şi nici alte persoane din acest proiect pentru a le solicita rolul Mariei Tănase, dar a primit “mai multe invitaţii” pentru a se implica în pelicula biografică. De asemenea, Angela Gheorghiu a precizat că o respectă şi o admiră pe Maria Tănase, dar nu şi-a dorit niciodată să o interpreteze într-un film.

Foto: Maria Tanase, Angela Gheorghiu, Jojo şi Alexandra Coman – wikipedia, facebook

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi

18
/02
/13

Publicaţia „Variety“ a scris că „Luminiţa Gheorghiu reuşeşte un veritabil tur de forţă“ în filmul „Poziţia copilului“. „The Hollywood Reporter“ a plusat, spunând că actriţa „străluceşte în rolul unei mame posesive ce începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil“. Regizorul Cristi Puiu crede că Luminiţa Gheorghiu ar merita un Oscar, […]

18
/09
/12

Maestrul Radu Beligan a avut amabilitatea de a ne primi în casa dumnealui pentru a discuta despre piesa Jubileul, al cărei regizor este. Într-o atmosferă prietenească, dar încărcată de emoţie, am avut ocazia de a îi lua un interviu celui care îşi lasă o amprentă puternică asupra teatrului românesc – fie din postura de regizor, […]

Page 4 of 41234