Cineaşti români la Sarajevo Film Festival 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineasti-romani-la-sarajevo-film-festival-2018/

Cea de-a 24-a ediţie a Sarajevo Film Festival se desfăşoară în perioada 10-17 august 2018. Institutul Cultural Român de la Viena este pentru al patrulea an la rând partener al Sarajevo Film Festival, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

Un articol de Liliana Matei|12 august 2018

12 producţii cinematografice româneşti, dintre care şapte filme în cadrul secţiunilor de competiţie, vor fi prezentate anul acesta:

„Un prinț și jumătate” (regia Ana Lungu) difuzat în premieră mondială în cadrul competiției de lungmetraj și proiectat în data de 12 august, ora 09:00 şi ora 19:30, la Teatrul Naţional şi în data de 14 august, ora 12:00, la Multiplex Cinema City;

„Luna de miere/Lemonade” (regia Ioana Uricaru) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de lungmetraj și proiectat în data de 13 august, ora 09:00 şi ora 19:30, la Teatrul Naţional şi în data de 14 august, ora 17:00, la Multiplex Cinema City;

„Dragoste 1: Câine” (regia Florin Şerban) difuzat în premieră mondială în cadrul competiției de lungmetraj şi proiectat în data de 13 august, ora 11:30 şi ora 22:00, la Teatrul Naţional şi în data de 15 august, ora 12:00, la Multiplex Cinema City;

„Morski Briz” (regia Cecilia Ștefănescu) difuzat în premieră mondială în cadrul competiției de scurtmetraj şi proiectat ca parte din programul Competition Shorts 1 în data de 14 august, ora 14:00, la Teatrul Naţional;

„Totul e foarte departe” (regia Emanuel Pârvu) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de scurtmetraj şi proiectat ca parte din programul Competition Shorts 2 în data de 15 august, ora 14:00, la Teatrul Naţional;

„Albastru şi roşu”, în proporţii egale (regia Georgiana-Elena Moldoveanu) prezentat în premieră regională în cadrul competiției studenţeşti şi proiectat ca parte din programul Competition Student 2 în data de 12 august, ora 11:30, la Art Cinema Kriterion;

„16 lovituri” (regia Alexandru Badea) prezentat în premieră mondială în competiţia de film studenţesc şi proiectat ca parte din programul Competition Student 3 în data de 13 august, ora 11:30, la Art Cinema Kriterion;

„Fotbal infinit” (regia Corneliu Porumboiu) prezentat în cadrul secțiunii In Focus și proiectat în data de 11 august, ora 14:00, la Teatrul Naţional;

„Nu mă atinge-mă” (regia Adina Pintilie) prezentat în cadrul secțiunii In Focus și proiectat în data de 13 august, ora 16:00, la Teatrul Naţional;

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude) prezentat ca parte din programul Dealing with the past şi proiectat în data de 14 august, ora 17:30, la Meeting Point Cinema;

„Scris/Nescris” (regie Adrian Silişteanu) difuzat în cadrul programului Short matters! 3 în data de 16 august, ora 18:00, la Art Cinema Kriterion.

„De Natura” (regia Lucile Hadžihalilović) difuzat în cadrul secțiunii de filme pentru copii, la categoria Shorts MiniArena și proiectat în zilele de 11 august şi 16 august, ora 12:00, la Sarajevo Youth Theatre;

În afara secţiunilor enumerate mai sus, cineaşti români participă la programele dedicate industriei cinematografice: CineLink, Docu Rough Cut Boutique şi Talents Sarajevo.

CineLink Industry facilitează întâlnirea distribuitorilor şi producătorilor cu realizatorii unor filme aflate în stadiul de post-producție, prezentând cele mai promițătoare proiecte regionale.

Proiectele cinematografice „Balaur” (regia şi scenariu Octav Chelaru, producători Radu Stancu, Ioana Lascăr şi Livia Rădulescu), „Chemistry” (regia şi scenariu Adina Dulcu, producători Tudor Giurgiu şi Bogdan Crăciun) şi „Summer night, half past ten” (regia Ivana Mladenović, scenariu Ivana Mladenović şi Adrian Schiop, producători Jelena Mitrović şi Ada Solomon) au fost selectate alături de alte 12 proiecte din Albania, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Muntenegru, Slovenia, Serbia, Turcia şi Ungaria în programul CineLink Co-Production Market (proiecte în dezvoltare).

CineLink Work in Progress, secţiune dedicată filmelor aflate în postproducție, cuprinde producţiile Legacy (regia Dorian Boguţă, producător Oana Giurgiu), Zavera (regia Andrei Gruzsniczki, producător Alexandru Teodorescu) şi documentarul The Motherlands (regia Gabriel Babsi, producători Ágnes Horváth-Szabó şi András Pires Muhi).

De asemenea, proiectele documentare „Maia – Portrait with Hands 1999-1905” (regia Alexandra Gulea, producător Ana Maria Pîrvan) şi „The Red Sheep” (regia Sara Tirelli, producător Ioana Țurcan) au fost selectate alături de alte opt producţii în cadrul Docu Talents. Prezentarea proiectelor are loc în data de 15 august, cele 10 producţii concurând pentru Docu Talent Award, premiu în valoare de 5000 de euro, oferit de Current Time TV.

Docu Rough Cut Boutique prezintă printre cele 5 producţii finaliste, proiectul The Chalice (regia Cătălina Tesar, producător Anda Ionescu). Acest atelier de dezvoltare a proiectelor de film documentar reuneşte în sesiuni de grup, întâlniri individuale şi sesiuni intense de story editing specialişti din domeniu şi echipele filmelor selectate. Proiectele selectate la Docu Rough Cut Boutique intră în competiţie pentru cinci premii în bani şi sprijin non-financiar pentru post-producţie. În acest an, Docu Rough Cut Boutique este organizat în două module, primul desfăşurându-se la Sofia la finalul lunii iunie.

Talents Sarajevo se desfășoară pe toată durata festivalului, fiind o platformă regională de întâlnire și pregătire a 61 de artiști aspiranți din lumea filmului, dintre care opt din România. Iniţiat în 2007 în colaborare cu Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi Berlinale Talents, programul reuneşte participanţi din Europa de Sud-Est şi Caucazul de Sud. Din România au fost selectaţi următorii participanţi: Alfredo Constantin Minea şi Pavel Ulici (actori), Andreea Lăcătuş (regizor), Ana-Maria Voicu (producător), Livia Diana Plopeanu şi Răzvan-Gabriel Dutchevici (scenarişti), Letiţia Gabriela Ştefănescu (editor) şi Victor Morozov (presă). Pentru Pack&Pitch Projects a fost selectat proiectul „The Day the Child in me Died ”‒ producător  Ana-Maria Voicu.

Sarajevo Film Festival pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est, incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Publicul poate viziona premiere mondiale, internaţionale sau regionale şi o retrospectivă a celor mai de succes producţii ale anului anterior.

18
/06
/14

Filmul My Name is Salt (Elveția / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deșert, este câștigătorul Marelui Premiu al ediției a treia de Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.

15
/06
/14

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

14
/06
/14

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din București, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediție, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

14
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Proiectat în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, alegere pentru care organizatorii au fost aspru atacați de critici, „Grace de Monaco”, de Olivier Dahan, este o cronică plină de glamour și cumințenie a unui moment de criză din viața celebrei prințese, fosta actriță americană Grace Kelly.

13
/06
/14

Laureată cu Premiul Oscar, fermecătoarea Nicole Kidman uimeşte publicul cu o interpretare fără cusur, în filmul biografic ,,Grace de Monaco”, povestea fascinantă a celebrei actriţe devenite prinţesă, care are premiera în cinematografe pe 13 iunie.

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.

10
/06
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.