cineGHICITOARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineghicitoare-3/

Imaginea este dintr-un film de referinţă al anului 2006, ultima creaţie a unui mare regizor american

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2018

Despre acest film, regretatul critic Alex Leo Șerban spunea:

“Filmul invită comparaţii cu E la nave va al lui Fellini şi All That Jazz al lui Fosse, dar – dincolo de sertarul cinefil în care poate fi aşezat – este o operă clar testamentară: Altman ştia că era ultimul său film, aşa că l-a vrut mai mult o oglindă întoarsă spre lume decît spre el însuşi. Bătrînul copil teribil, care se jucase de-atîtea ori “de-a Hollywoodul” punînd mustăţi Giocondelor venerate de producători (de la genuri la trenduri şi de la star-system la box-office), îşi permitea o tiflă finală ce trimitea finanţiştii veroşi direct în Iad, împărţindu-şi totodată inima (el, veşnicul mizantrop) la toţi cei care se bucură şi ne bucură făcînd show; filmul său e o scrisoare de adio trimisă celor a căror inimă bate în ritmul Artei, bătînd mai tare atunci cînd Arta e în pericol…

Căci, dacă lumea e o scenă, scena însăşi a devenit scîndura unei corăbii pe care unii (personajul lui Tommy Lee Jones, în film) încearcă s-o lege la chei; showul pe care-l dă mica familie a teatrului Fitzgerald în faţa unui public nevăzut (şi care-i are ca protagonişti pe Meryl Streep, Lily Tomlin, Lindsay Lohan, Woody Harrelson, John C. Reilly etc.) este ultimul: teatrul urmează să se închidă. O femeie frumoasă şi misterioasă într-un impermeabil alb (Virginia Madsen) trece de la unul la altul, făcînd parcă inventarul final. Cei de pe scenă cîntă, spun cuplete şi glume, sînt mereu profi. Melancolia nu e pe scenă, e în culise.

Altman nu apare, dar ni-l închipuim plecînd în aceleaşi culise, scoţîndu-şi pălăria cu boruri largi şi punînd-o pe capul (bustului) lui Scott Fitzgerald, rebelul elegant. Şi lăsînd cortina ridicată – pentru că showul (în care toţi sîntem actori) se joacă în continuare…” – Alex Leo Șerban, în Adevărul literar şi artistic, mai 2009

——————————————–

(citind invers, vei afla răspunsul corect: “noinapmoc emoh eiriarp A“)

Foto: cineGHICITOARE – facebook

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.