cineGHICITOARE
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineghicitoare-5/

Regizat de  Andrey Zvyagintsev, filmul a câştigat premiul juriului la Cannes în 2017 si a fost nominalizat la Oscar si la Globul de Aur.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2018

Despre această impresionantă peliculă, criticul Magda Mihăilescu spunea, după vizonarea de pe Croazetă:

“Este unul dintre cele mai crude filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Ca o operație rece, fără anestezie. De altfel, autorul însuși își expune incredibil de cinic miezul subiectului: „Doi soți vor să se despartă. Situație mai degrabă banală. Amândoi au alte proiecte, vor să o ia de la capăt, să înceapă un alt capitol de viață, cu noi parteneri. Nu le rămâne decât să se descotorosească de piedica ce le stă în cale, copilul lor Alioșa, păpușa de cârpă pe care și-o aruncă unul altuia în față”. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată, în tot ceea ce ne-a trecut prin mână ca literatură rusă, prin fața ochilor ca film rusesc, un portret de mamă mai necruțător, ca această harpie cu privire de gheață.

Deși acțiunea se petrece undeva prin împrejurimile St. Petersburg-ului, nu zărim nicio clipă frumusețile marelui oraș. Decoruri reci, de iarnă, copaci cu chiciură deschid și închid filmul. Ritmurile existenței se succed, mereu aceleași. Dar foștii soți au alte familii, și-au uitat fiul. Doar un afiș, o fotografie rămasă cine știe cum pe un stâlp, mai păstrează amintirea lui Alioșa. Ca și în „Copilăria lui Ivan” al lui Tarkovski, dar pe coordonate atât de diferite, mica viață a eroului, atâta câtă va fi fost, a trecut pe lângă noi ca atingerea unei aripi de înger mustrător.”

Asadar, o cineGHICITOARE destul de simpla, ca de obicei

(foto: Nelyubov, de Andrey Zvyagintsev – via Cinesseur … https://www.facebook.com/search/top/?q=cinesseur)

Citiţi şi:
10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.