Cinema, bucătării urbane și descoperiri muzicale în Grădina Botanică. Marele Picnic ShortsUP
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-bucatarii-urbane-si-descoperiri-muzicale-in-gradina-botanica-marele-picnic-shortsup/

O evadare convenabilă şi o destinaţie de vacanţă accesibilă prinde formă sâmbătă, 29 iulie şi duminică, 30 iulie, la Grădina Botanică Bucureşti, cu ocazia celui de-a 4-lea an al evenimentului Marele Picnic ShortsUP.

Un articol de Petre Ivan|28 iulie 2017

Cinefilii își dau întâlnire în grădină pentru un weekend în care vor descoperi scurtmetraje internaționale recente și premiate, într-o atmosferă antrenată de muzică, bucătărie artizanală și alte arte.  Marele Picnic ShortsUP începe de la 18.00 și se termină la ora 23.30, în fiecare zi de weekend.

Ce vedem anul acesta pe ecranul ShortsUP? O selecție diversă de povești actuale, mai exact câte două ore de emoții concentrate, proiectate în fiecare seară după apusului soarelui, de la ora 21.30. Animația Iubire (r. Réka Bucsi, Ungaria/Franta, 2016), printre cele mai așteptate titluri din program, este o radiografie universală a afecțiunii, nominalizată la Premiile Europene de Film în cadrul Festivalului Internațional de Scurtmetraj din Uppsala.

Într-o zi obișnuită, locuitorii unei planete fantastice sunt luați pe sus de o pulsație nouă, o stare care va schimba totul, definitiv. Cum ar putea reveni lucrurile la normal după apariția iubirii? Aflăm sâmbătă, la proiecția Iubire.

Cu Scris, nescris (r. Adrian Silișteanu, România, 2016), câștigător al premiului cel mare la Tampere Film Festival 2017 și nominalizat la European Film Awards, facem cunoștință în seara de duminică.

O tragi-comedie la care râzi și plângi în același timp spune povestea unei familii rrome. Fiica minoră tocmai a devenit mama, însă o neînțelegere administrativă  amenință să destrame întreg arborele genealogic. Din Gratis (r. Merijn Scholte-Albers, Tobias Smeets, Olanda, 2016), cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film Nederland, aflăm că niciodată nu-i ușor să primești lucruri GRATIS în viață, sau cel puțin așa crede un cuplu de vârsta a treia obișnuit cu economiile, care trebuie să facă față, brusc, unui câștig substanțial.Marele Picnic ShortsUP

Sâmbătă, de la 19.00, Marele Picnic găzduiește concertul de jazz Ana Dubyk Cvartet, cu vocalista Ana Dubyk, Mihai Iordache la saxofon, Toma Dimitriu la clape și Răzvan Cojan la bas. O ocazie bună să dansezi desculț în iarbă sau să te bucuri de farmecul jazz-ului sub cerul liber.

Sâmbătă și duminică, copacii sunt aduși la viață de video-mapping, familiile pot participa la ateliere de gătit cu Mini Zucchini, curioșii pot descoperi Grădina Botanică cu tururi ghidate iar cei activi pot încerca un antrenament de frisbee sau slackline.

Gurmanzii vor regăsi la Picnic o selecție diversă de bucătării urbane gata să pună în valoare gusturi și experiențe culinare noi. Printre invitați se numără Burger Van, Furgoneta, Switch.Eat on wheels, Van Pizza, Simbio pe roți, Finca Alioli, Bucateria, Moritz Eis, Puro & Bio și nu numai.

Biletele la Marele Picnic pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook și Eventim la prețul de 25 lei/ seară și 40 lei/ abonament sau la fața locului la prețul de 30 de lei/ seară sau 50 lei/abonament, în limita locurilor disponibile.

Copiii sub 12 ani beneficiază de intrare gratuită în spațiul picnicului însă filmele pot fi vizionate de copiii sub 12 ani doar cu acordul părinților.

Important: deși prognoza meteo este prietenoasă pentru weekendul 29-30 iulie, în cazul în care vremea nu va permite proiecția filmelor în aer liber, evenimentul va fi reprogramat pentru weekendul următor, respectiv weekendul 5-6 august.

Foto:  Marele Picnic ShortsUP – facebook

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.