Cinema-Edu: punct și de la capăt
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-edu-punct-si-de-la-capat/

Proiectul Cinema-Edu aduce limbajul artistic al cinematografiei în vocabularul fiecărui licean. Pe parcursul a şase luni de proiecţii, elevii învaţă să aprecieze filmele de artă şi, mai ales, să înţeleagă formele sale de vizionare.

Un articol de Liliana Matei|25 iunie 2014

An de an, Cinema-Edu s-a dezvoltat și s-a extins în mai multe orașe din România, devenind astfel un proiect binecunoscut de profesori și liceeni. În ediția a IV-a, Cinema-Edu a reușit ca în 6 luni să adune peste 11.000 de participanți dintr-un total de 80 de licee, din 13 orașe.

Liceenii au participat gratuit la evenimente create în jurul filmelor de artă, europene și independente din patrimoniul internațional și național. Au dezbătut subiecte sociale și cinematografice împreună cu invitați speciali Cinema-Edu. De la regizori, critici de film, până la psihologi și redactori ai unor cunoscute ziare sau reviste. Cinema-Edu i-a familiarizat pe tineri cu diverse spații culturale precum, Institutul Italian de Cultură” Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Cercul Național Militar, Muzeul Național de Artă Contemporană, Biblioteca Națională, dar și cu cinematografe de artă, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Cinema Elvira Popescu. În celelalte orașe evenimentele au avut loc în licee, biblioteci și în alte spații de cultură. Anul acesta, Cinema-Edu a organizat 90 de proiecții de film destinate exclusiv liceenilor. Dintr-o listă generoasă de filme, printre cele mai bine primite pelicule se numără El bola/Bila și comedia canadiană Starbuck. Amintim aici doar de câteva reacții din partea participanților: Voiculesciu Livia-Ioana, elevă la Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” spune că Starbuck ” este un film amuzant şi totuşi educativ, deorece te învaţă ce înseamnă să fii responsabil”. Oprea Andreea, de la Liceul Tehnologic” Dimitrie Gusti” a rămas impresionată de drama spaniolă: ” filmul<< El Bola >>pune accentul pe unul dintre cele mai barbare lucruri care se întâmplă zilnic în întreaga lume.[…] Am avut șansa, după vizionarea filmului să vorbim cu un psiholog despre înțelegerea dintre părinți și familie, dar și despre diferența de comportament a copiilor…”

Cinema-Edu: un proiect polivalent, interdisciplinar

Prioritatea proiectului este de a oferi participanților alternative la educația formală prin proiecții de filme și discuții interactive. Astfel, Cinema-Edu oferă structura teoretică pe teme de cinematografie în corelație cu diverse tematici sociale abordate de filmele selectate (conflicte interetnice, violența domestică, probleme de socializare, procesul maturității, creativitate ș.a.). Echipa Cinema-Edu crede în calitatea unui proiect cu diversitate și astfel Simona Deaconescu și echipa sa de coregrafie de la Tangaj Dance au fost invitați să se alăture proiectului și să le arăte liceenilor ce înseamnă cu adevărat a te dărui dansului. De asemenea, anul acesta, participanții Cinema-Edu au avut ocazia să se implice în cel mai interactiv concurs ” Do you speak cinema?”. Concurenții au fost provocați să deseneze, să fotografieze și să realizeze cronici despre filmele vizionate. S-au câștigat premii de la ECDL, EEC, AVON, precum bilete la film și abonamente la DecâtoRevistă. În cadrul evenimentelor s-au oferit cărți de la Editura Polirom și multe ropote de aplauze câștigătorilor. Asta nu este tot: Cinema-Edu a organizat un festival de scurtmetraje împreună cu echipa de film LCA, de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”.

2015 – o nouă ediție, același nume, dar cu alte suprize

Anul viitor, Cinema-Edu își propune să adune mai mulți tineri cinefili atât din București, cât și din alte părți ale țării, slab dezvoltate. Nivelul de educație determină șansele de succes în viață și de aceea este necesar ca proiectele de educație să se implementeze și în zonele cu posibilități reduse. Pentru liceenii de pretutindeni, Cinema-Edu pregătește mai multe concursuri și bineînțeles o nouă selecție cinematografică de calitate.Cinema-Edu promoveză educația într-o atmosferă destinsă, prin intermediul cinematografiei. O educație bună nu mai înseamnă doar educația din sala de clasă. Organizatorii Cinema-Edu recunosc că în derularea proiectului au apărut și situații mai dificile pentru că unii profesori au fost reticienți sau că elevii care au participat pentru prima dată în proiect nu sunt obișnuiți cu producții non-Hollywood. Totuși, proiectul a strâns multe momente memorabile alături de liceeni și profesori. Mihaela Pascu, profesor la Colegiul Tehnic ”Miron Nicolescu”, Bucureşti, despre Cinema-Edu:” Oricare dintre noi ar trebui să fie interesat în a afla permanent lucruri noi şi mai ales să fie cu ai săi elevi în situaţii interesante. Astfel poate observa cum reacţionează aceştia, ce păreri au, ce comportament au…iar Cinema-Edu este locul potrivit unde ne putem descoperi unii pe alții.” Foto: Cinema-Edu

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film

Pagina 271 din 273« Prima...102030...269270271272273