Cinema și teatru outdoor, yoga și trasee montane – începe Gărâna Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinema-si-teatru-outdoor-yoga-si-trasee-montane-incepe-garana-jazz-festival/

Joi, 6 iulie, începe ce de-a 21-a ediţia Gărâna Jazz Festival. Departe de agitaţia oraşului, la capătul unui drum cu privelişti memorabile, Gărâna păstrează neatinse răcoarea Munţilor Banatului şi nopţile cu jazz care urmează să se dezlănţuite în curând.

Un articol de Petre Ivan|4 Iulie 2017

Pe lângă cele 18 trupe care vor urca pe scena de la Poiana Lupului si din Biserica Catolică Văliug, vizitatorii se vor putea bucura, pe parcursul festivalului, de trasee montane, cinema sub cerul liber, spectacole de teatru, clase de Yoga, târguri și multe alte activități incluse în program.

De joi până sâmbătă, după terminarea concertelor, Poiana Lupului devine cinema și gazda unui program special de scurtmetraje oferite de Institutul Francez. O serie de comedii, drame tragi-comice și animații scurte vor aduce la viață povești din prezent și personaje din cele mai diverse. Tot în zona de cinema, gărânezii vor viziona în premieră scurtmetrajul fotografului român Andrei Becheru, “Nature laughs as Time Slips”, inspirat de albumul cu același nume al muzicianului american Tor Lundval.

Trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentațiile ”mobile” din orașe, sate și chiar de peste ocean, va fi prezentă în fiecare seară la festival cu momente de spectacol aducătoare de inspirație, întrebări și răspunsuri. Scriitorii timișoreni Nicolae Strâmbeanu, Brândușa Armanca, Daniel Vighi și Viorel Marineasa îți vor lansa cele mai noi apariții editoriale în cadrul festivalului, iar spectatorii pasionați de jazz românesc pot participa la lansarea celor mai noi albume semnate de muzicienii Marius Preda și Mircea Tiberian.

De sâmbătă până duminică, Poiana Lupului de lângă Gărâna va găzdui a doua ediție a Târgului Național al Colecționarilor de Discuri, un eveniment menit să aducă la un loc pasionații de viniluri și muzică bună. Natura sălbatică din Semenic e spațiul perfect pentru meditație și relaxare, așa că diminețile de festival vor începe cu clase de Yoga ținute de ”Mișcarea de Piatră”, începând de la ora 09.00, în satul Văliug, stațiunea Crivaia, pe pontonul Hotelului Aquaris.

Pe lângă experiența muzicală care reunește artiști din cei mai prestigioși, sunete și instrumente din toate colțurile lumii, Gărâna Jazz Festival rămâne o experiență unică prin împrejurimile și patrimoniul natural al Munților Semenic. Satul Brebu Nou, Lacul 3 Ape, Cheile Carașului și Peștera Comarnic, Lacul Gozna din satul Văliug sau Platoul Semenic sunt câteva puncte turistice care n-ar trebuie ratate pe parcursul mini-vacanței din Gărâna. Cei pasionați de biking montan se pot bucura de cel puțin 10 trasee cu bicicleta pe lângă păduri, lacuri și priveliști spectaculoase, cu plecare din Brebu Nou sau Lacul Gozna, detaliate pe larg pe blogul festivalului.  Bunătățile culinare ale zonei includ păstrăvăria din Crivaia, vestitul gulaș al Hanului ”La Răscruce” ori ștrudelul cu vișine de la Pensiunea Gasthof Tirol, salatele cu bureți de fag și multe altele, care vor fi descoperite la fața locului.

Gărâna Jazz Festival are loc între 6 și 9 iulie în Munții Semenic, județul Caraș-Severin, cu un line-up ce cuprinde 18 trupe: Tonbruket (Suedia), David Torn – Sun of Goldfinger (USA), Wolfgang Muthspiel Quintet (Austria), Sebastian Spanache Trio (România), Raul Kusak (România), Melt Trio (Germania), Hà Nôi (Vietnam, Franța), Vasil Hadžimanov Band (Serbia), Thy Veils (România), Mircea Tiberian & Marta Hristea – Magellan (România), Bill Frisell Trio w/Tony Scherr & Kenny Wollesen (USA), Omar Sosa Quarteto Afrocubano, Håkon Kornstad Quartet (Norvegia), Marius Preda Quartet (România, Italy, Kingdom of the Netherlands, Arcuș Trio (România), Enrico Rava – Tomasz Stańko Quintet (Italia, Polania), John Scofield Überjam Band (USA) și Bobo Stenson Trio (Suedia).

Programul complet Gărâna Jazz Festival precum și informații despre transport, locație și cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Biletele pot fi achiziționate online, în avans prin BiletMaster.ro, MyTicket și Bilete.ro, online sau din rețeaua magazinelor partenere, la prețul de 300 de lei în varianta de abonament pentru patru zile de concerte sau 85 de lei în varianta de bilet pentru o singură seară de festival.

Parteneri media: National Geographic România, Radio Guerrilla, Iqads, Life.ro, Times New Roman, Hot News, HauteCulture, Ziarul Metropolis, Evenimentul Zilei, Radio Romania Cultural, Scena9, Art7, TimesNewRoman, Metropotam, Transindex, Sunete, Zile și Nopți, Dilema Veche, Festivalier, DecatORevista, Observator Cultural.

Foto:

10
/01
/18

Doi laureaţi ai premiului Nobel pentru Chimie sunt invitaţi la Conferinţele Ateneului Român, în 2018, la 150 de ani de la înfiinţarea instituției. Este vorba despre francezul Jean-Marie Lehn, laureat în 1987 al prestigiosului premiu, şi germanul de origine română Stefan Walter Hell, laureat în 2014. Cele două personalități vor fi prezente în lunile aprilie-mai, la Conferinţele Ateneului Român.

20
/12
/17

Corul de Copii Radio are tolba plină de suprize muzicale în luna decembrie! După concertul susținut la Sala Radio pe 17 decembrie și un prim concert în aer liber la Târgul de Crăciun din Piața Constituției din București, organizat de Creart, pe 18 decembrie, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, aduce bucuria colindelor la Alt.Crăciun, pe 21 și 22 decembrie!

14
/12
/17

După succesul înregistrat cu Orchestra Sinfonia Bucureşti la debutul din Parcul Colţea, urmat de periplul prin oraşe si localități importante ale României (București, Constanța, Iași, Rm. Vâlcea, Pitești, Baia Mare, Tg. Mureș, Bacău, Botoșani, Ilfov, Poiana Brașov, Giurgiu), maestrul Florin Totan revine cu al doilea concert din cadrul proiectului ”Bucuriile Muzicii”.

13
/12
/17

Trei generații de jazzmani se întâlnesc joi, 21 decembrie, la ARCUB pentru un concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc. Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian sunt R.C. & The Melody Makers în ultimul concert din acest an al seriei de jazz Artist in Residence de la ARCUB.

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.

11
/12
/17

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus la finalul săptămânii trecute unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona. Primele cuvinte ale artistului după ce s-a trezit din operaţie au fost de recunoştinţă către echipa de medici.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

06
/12
/17

Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, este pentru al doilea an consecutiv, găzduit de Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul ajuns la cea de-a V-a ediţie este considerat cel mai grandios eveniment care celebrează şi premiază performanțele lirice ale Operelor din ţară.

06
/12
/17

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ''Johnny-Imperator'', cum l-a supranumit ziarul ''Le Monde'' a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

Page 30 of 140« First...1020...2829303132...405060...Last »