CineMAiubit își deschide porțile virtuale
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinemaiubit-isi-deschide-portile-virtuale/

Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediţie, îşi va deschide porţile virtuale unui public foarte concret, de pe întregul mapamond, în data de marţi, 15 decembrie.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2020

În timp, CineMAiubit a devenit un eveniment de tradiție a spațiului cultural și educațional românesc, fiind locul unde au debutat unele dintre cele mai cunoscute nume ale filmului românesc contemporan.

În acest context dificil provocat de pandemia SARS-CoV-2, am fost obligați să ne reinventăm, să găsim soluții pentru ca festivalul să aibă loc, iar tradiția să continue. Grație partenerului principal al festivalului, cunoscuta platformă dedicată promovării filmului românesc CINEPUB.RO, festivalul va debuta în mediul online, filmele din competiții și retrospective putând fi accesate din orice colț al lumii.

În cele aproape două decenii și jumătate de existență, CineMAiubit a fost martorul distrugerii unei părți importante a patrimoniului cinematografic național, dar, totodată, a fost și garantul viitorului: noi generații de cineaști au debutat pe ecranele festivalului, voci promițătoare au fost remarcate – și, ulterior, au confirmat. De-a lungul timpului, CineMAiubit a premiat nume care ulterior au devenit pilonii de bază ai filmului românesc contemporan: Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Corneliu Porumboiu, Adina Pintilie, Ivana Mladenovic, Iulia Rugină, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Tudor Cristian Jurgiu, Dana Bunescu, Marius Panduru, Oleg Mutu etc.

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC) și Fundația Cinemaiubit, având ca principal partener platforma CINEPUB.RO, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie și audiovizual și ICR.

CineMAiubit a luat ființă în 1996, la inițiativa Elisabetei Bostan, decanul de atunci al Facultății de film și președintele Fundației Cinemaiubit și este, încă de la debut, mai mult decât un festival, acționând ca o platformă educațională cu rol de catalizator în educația universitară cinematografică.

Festivalul este structurat în două secțiuni competitive, cu filme din 24 de țări: Competiția internațională și Competiția românească. De-a lungul a cinci zile de proiecții, publicul va avea ocazia să descopere pe marele ecran o paletă largă de viziuni cinematografice originale, din zone culturale diferite, aparținând unora dintre cei mai promițători actuali studenți, viitori autori de film, precum și să ia pulsul viitorului cinemaului românesc.

Juriul festivalului este compus din personalități recunoscute din țară și străinătate:

– regizoarea, producătoarea și inițiatoarea de festivaluri Suzy Gillett – președinte (UK) – criticul și istoricul de film Janka Barkoczi (Ungaria)

– actrița Alina Grigore

– organizatoarea festivalului Early Bird Sofia, Nora Angelova (Bulgaria)

– regizorul Andrei Gruzsniczki

– monteurul de film și profesorul Davor Svaic (Croația)

– directorul de fotografie Tudor Vladimir Panduru.

În ultima zi de festival, CineMAiubit va prezenta două proiecții speciale:

– o selecție din filmele premiate la ediția anterioară

– o proiecție din ciclul Arhiva Activă: filme de patrimoniu din filmoteca UNATC, restaurate și redate publicului. Proiecția va fi urmată de o dezbatere.

În paralel cu secțiunile competitive, CineMAiubit se definește anul acesta și ca o foarte puternică platformă educațională, workshopurile din cadrul festivalului reunind nume mari din cinematografie: Melissa Leo, Herve Schneid, Jaroslaw Kaminski, Rebekah Jorgensen, Csaba Bollok, Cristian Lolea, Suzy Gillett. Workshopurile vor fi transmise în direct pe rețelele de socializare.

Programul festivalului poate fi consultat pe site-ul nostru: festival-cinemaiubit.ro, precum și pe paginile de Facebook: CINEMAIUBIT, CINEPUB și UNATC.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.