Cinemateca Docuart: ultima proiecție de documentar a lunii februarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinemateca-docuart-ultima-proiectie-de-documentar-a-lunii-februarie/

Cinemateca Docuart aduce luni, 25 februarie, un nou documentar românesc la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, începând cu ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2019

Cinemateca Docuart se întâmplă pentru cea de-a doua oară în luna februarie și propune de această dată o producție semnată de regizorul Liviu Tofan (foto).

Brașov 1987. Doi ani prea devreme este un prolog pentru revoluţia ce avea să se întâmple în 1989. Filmul urmărește o situație istorică recentă, care, aflată fiind în umbra marii Revoluții din 1989, este readusă în atenție și, cel mai important, adevărurile îi sunt aduse în discuție.

Noiembrie 1987 a adus cea mai mare mișcare de protest în istoria comunismului român. După repetate tăieri de salarii, oamenii din Brașov au ieșit în stradă, în număr estimat de 10.000, și au strigat pentru prima dată Jos Ceaușescu. Sute au fost arestaţi și bătuţi, femei și copii, iar 61 dintre muncitori au fost deportaţi în orașe îndepărtate.

Brașov 1987. Doi ani prea devreme a fost premiat în cadrul festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest 2018, în secțiunea dedicată producțiilor de televiziune.

Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A) cu regizorul Liviu Tofan.

Intrarea la eveniment este liberă.

Cinemateca Docuart este o inițiativă care a luat naștere prin asociația culturală dedicată filmului documentar românesc, Docuart, și Casa de Cultură a Studenților din București și reprezintă o încercare de a aduce în atenția publicului, un produs cinematografic subreprezentat – documentarul românesc – și un spațiu cu potențial de revitalizare pe harta culturală a Bucureștiului.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.