Cinemateca Patria Brașov, primul popas al Caravanei Docuart 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinemateca-patria-brasov-primul-popas-al-caravanei-docuart-2015/

Caravana Docuart ajunge sâmbătă, 28 februarie, în Braşov, la Cinemateca Patria, cu filmele premiate la Bucureşti Docuart Fest 2014, singurul festival dedicat exclusiv documentarelor româneşti.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2015

Caravana, o inițiativă Docuart, promovează filmul documentar autohton și tinerii regizori. Ca și în 2014, evenimentul se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Prima oprire va fi la Brașov, acolo unde, începând cu orele prânzului, vor rula proiecții urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri care îi au ca protagoniști pe realizatorii filmelor. Discuțiile libere și sesiunile de Q&A au devenit o tradiție în cadrul evenimentelor Docuart.

Vor rula: „Afacerea Tanase” (R: Ionuț Teianu), „O altă zi a omenirii” (R: Alexandru Vlad), „Iulian” (R: Alexandru Mironescu), „În spatele cortinei” (R: Bogdan Mustață), „Sorin Chifiriuc: compromis” (R: Alexandru Badea), „George” (R: Alexandra Coca-Cozma) și „Aici Nora Iuga” (R: Vlad Rotaru). Documentarele spun povești reale construite în mod original, care sapă în istorie, în adâncurile muzicii și printre ițele vieții de om literar sau în alte povești de viața reale, rar întâlnite.

Programul caravanei, aici.

Simultan cu formarea tinerilor artiști, trebuie acordată grijă și educării publicului, prin dezvoltarea gustului său pentru artă, cinematografie și încurajarea participării la evenimente culturale care să le deschidă orizontul și să îi învețe despre importanța teribilă a calității în detrimentul cantității. Odată asimilată și înțeleasă această idee, ierarhia în societate se stabilește în mod corect și odată cu interesul publicului, cultura va prospera și va aduce cu sine, în mod natural, creșterea nivelului și a mult discutatei și necesare calități.

Intrarea este liberă pentru toti cinefilii curioși și dornici de documentar românesc. Sunteți așteptati pentru o zi bogată în proiecții, cultură și experiențe noi.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.