Cinematograful-dom revine în inima Sibiului cu un program dedicat poveștilor imersive, la Astra Film Festival 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinematograful-dom-revine-in-inima-sibiului-cu-un-program-dedicat-povestilor-imersive-la-astra-film-festival-2019/

Astra Film Festival propune şi pentru ediţia 2019 o selecţie vastă şi incitantă de filme creative realizate cu cele mai noi tehnologii în format VR (realitate virtuală) şi full-dome (proiecţie 360 de grade).

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2019

Producții inovatoare vor oferi publicului o experiență audiovizuală la intensitate maximă, între 14 și 20 octombrie, în Domul amplasat în Piața Mare din Sibiu pentru al patrulea an consecutiv.

Spațiul dedicat poveștilor imersive în cadrul Astra Film Festival, reunite în secțiunea specială Viitorul e Azi, prezintă filme care utilizează tehnologiile imersive pentru a-și aprofunda conceptul și a crește gradul de conștientizare asupra subiectului pe care îl abordează, oferindu-le spectatorilor o experiență unică. Spre deosebire de proiecțiile clasice bidimensionale din sălile de cinema, filmele imersive din Domul mare (full-dome) și Domul mic (VR) modifică percepția publicului asupra noțiunilor de spațiu, mișcare și interacțiune pe durata vizionării lor.

Cu ajutorul dispozitivelor și echipamentelor VR dedicate, 6 filme realizate în realitate virtuală sfidează limitele așa cum le cunoaștem în viața cotidiană și transpune spectatorii în mijlocul unor noi realități sau locuri. 5 titluri sunt din colecția Al Jazeera, post de televiziune care a revoluționat mass-media din lumea arabă, și anume: Winter, Leave – explorează motivele pentru care aerul a devenit atât de toxic în timpul iernii la Skopje; From Waste to Taste – prezintă idei inovative împotriva risipei alimentare în Brazilia; The Curse of Palm Oil – surprinde conflictul dintre companiile forestiere și indigenii din Malaezia; Dreaming in Zaatari – prezintă viața tinerei generații din Siria, după războiul civil izbucnit în 2011; Pearls of the Past – ne introduce în trecutul Qatar-ului, înainte ca petrolul să o transforme în cea mai bogată țară din lume. Programul VR din acest an este completat de producția românească Atinge, care are ca obiectiv conștientizarea consecințelor inechității sociale.

Lineup-ul filmelor de non-ficțiune realizate pentru proiecții full-dome include în acest an producții care explorează începutul vieții și al universului (Genesis), spațiul și galaxia noastră (Touch the Stars, Sphere, Galactica, Kyma – Power of Waves), recifele de corali din adâncurile apelor (The Reefs of Belize), misterele unor megastructuri antice (Memory of Light, Luminokaya, Hidden Garden Version Saiho), poveștile din spatele unora dintre cele mai vechi forme de artă din lume (Remote Sense), dar și producții care oferă un spectacol vizual profund și abstract (Sonolumin, Urban Levitation, Uncharted Domain, Desconexion, The Snowflake Adventure).

Alte 9 titluri sunt incluse în selecția Astra Film Junior, primul și cel mai amplu program de educație audiovizuală prin film documentar din România, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 11, și promit o experiență cinematografică extrem de captivantă pentru copii și adolescenți. Filmele abordează subiecte diverse, de la cum a devenit pământul o planetă locuibilă (Birth of Planet Earth), misiuni spațiale (The Adventures of Rosetta & Philae, CAPCOM GO! – The Apollo Story, Destination Mars: The New Frontier, Khrumka and the Magic Rocket), fascinația oferită de cerul nopții (American West), fenomenul Aurorei Boreale (Arora), la descoperirea originilor celor cinci elemente esențiale ale lumii materiale (Vis cu balene) și legende despre creație, lună și galaxie (HOW IT WAS TOLD TO ME: Maori Legends from New Zealand).

Tehnologia este doar o latură a filmelor din programul Viitorul e Azi, deoarece storytelling-ul este cel care justifică în primul rând utilizarea tehnologiei. Filmele selecționate în cadrul acestui program special al Astra Film Festival reinventează cinematografia tradițională, propun noi moduri de vizionare și oferă o intensă experiență imersivă, ce nu poate fi reprodusă acasă. Astfel, Domul din Piața Mare, este o ocazie rarisimă pentru spectatori de a se transpune în locuri imposibile, de a le explora și descoperi ca și cum ar fi acolo. Ca în fiecare an, preocuparea noastră a fost să alcătuim un program atractiv atât pentru cei mai mici spectatori, cât și pentru publicul general. Asta înseamnă o foarte mare varietate de experiențe de neratat”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator al Astra Film Festival.

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Foto: Astra Film Festival – facebook

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).