CinePOLSKA 2020: Filme poloneze noi, disponibile gratuit pe TIFF Unlimited
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinepolska-2020-filme-poloneze-noi-disponibile-gratuit-pe-tiff-unlimited/

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacraţi şi două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecţie şi ediţia specială din acest an.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 octombrie 2020

„Pandemia ne-a schimbat foarte mult planurile inițiale. Săptămâna trecută s-a anunțat că se închid cinematografele în București, iar noi, la momentul respectiv, aveam stabilite proiecții cu patru filme la Cinema Elvira Popescu și patru proiecții pe platforma TIFF Unlimited, două dintre ele cu filme pe care le-am fi arătat și în sala de cinema”, explică Mirela Lazăr, coordonarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez.

Două dintre filmele pregătite pentru Elvira Popescu, printre care și „Corpus Christi” , de Jan Komasa, nu au putut fi obținute pentru proiecții online, a mai explicat ea.

„În momentul în care am aflat că trebuie să renunțăm la proiecțiile de la cinematograf, ne-au căzut din start două filme. A trebuit să rămânem doar la patru în total. Nu mai era timp să mai căutăm altele, cu doar o săptămână până la eveniment”, a adăugat Mirela Lazăr.

„Toate cele patru filme de la această ediție online le-am văzut anul trecut la Festivalul de la Gdynia, cel mai mare festival de filme poloneze din Polonia. Mi-au plăcut. Aș fi vrut să aduc și alte filme, apărute anul acesta, între care unul foarte important și care s-a vândut foarte bine în Polonia, doar că producătorii nu au fost de acord cu proiecții online. Filmul este pe Netflix, iar platforma nu sunt de acord să îl ofere. Mai era unul foarte bun, dar care este de asemenea pe Netflix, așa că nu l-am putut obține. Prin urmare, am fost destul de limitată în opțiuni”, a mai spus coordonatoarea CinePOLSKA.

„La aceste patru filme din program, producătorii au fost de acord să le ofere online. Așa că selecția a fost ghidată puțin și de acest lucru, până la urmă. Oricum, sunt filme bune, care mi-au plăcut, și nu au fost alese doar pentru că le-am fi putut obține”, a completat ea.

„Sunt filme care vorbesc despre oameni obișnuiți din Polonia, despre suferințele și luptele lor. Dar sunt teme universale”, a precizat Mirela Lazăr.

Cap de afiș este cel mai recent film renumitei regizoare Agnieszka Holland, „Șarlatanul”.

Cineasta abordează o istorie din Cehia, unde a studiat la celebra școală de film FAMU. În film, ea caută cheia înțelegerii secretului vindecătorului ceh Jan Mikolášek, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și cunoscut drept Znachor.

El a devenit celebru în cei peste 60 de ani de activitate. A tratat artiști, oameni de afaceri, politicieni, dar și săraci. În timpul comunismului a fost considerat dușman al sistemului, dar a fost protejat de Antonín Zápotocký, prim-ministru și președinte al Cehoslovaciei, căruia Mikolášek i-a salvat piciorul de la amputare. După moartea politicianului, vindecătorul și-a pierdut averea și drepturile civile.

Premiera mondială a filmului a avut loc la începutul anului la Festivalul de la Berlin, în cadrul unei proiecții speciale. „Șarlatanul” a fost desemnat recent propunerea Cehiei la Oscar, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”.

CinePOLSKA aduce, de asemenea, un film despre genialul pianist de jazz şi compozitor Mieczysław Kosz – „Icar. Legenda lui Mieczyslaw Kosz”. Regizorul Maciej Pieprzyca îl urmăreşte pe muzician necronologic, prezentând cele mai importante momente din viaţa lui, într-o biografie emoţionantă: de la băiatul provenit dintr-o familie săracă, trecând prin momentul pierderii vederii la o vârstă fragedă, până la îndeplinirea, prin propriile forţe, a pasiunii pentru pian, pentru ca într-un final să ajungă un pianist redutabil.

Rolul principal este jucat de Dominik Ogrodnik, unul dintre actorii de marcă ai tinerei generaţii, iar muzica este interpretată de remarcabilul pianist de jazz Leszek Możdżer.

„Supernova” este debutul în lungmetraj al regizorului Bartosz Kruhlik. O poveste aparent simplă, în care un cunoscut politician provoacă un accident de circulație în urma căruia trei oameni se luptă să trăiască, se desfășoară într-un spațiu restrâns – o porțiune dintr-o șosea de la țară. Cu toate acestea, filmul menține suspansul de la primul până la ultimul minut.

Bartosz Kruhlik a primit la Festivalul de Filme Poloneze din Gdynia în 2019 premiul pentru cea mai bună regie a unui debut. Filmul este însoțit de o discuție cu actorul Marcin Zarzeczny.

Un alt debut puternic în lungmetrajul de ficțiune este și „Totul pentru mama mea”, realizat de renumita documentaristă Małgorzata Imielska.

Desfășurat în mare parte într-un centru de reeducare pentru fete, filmul are în centru o tânără, interpretată în forță de Zofia Domalik, a cărei viață se bazează pe dorința de a-și găsi mama și de a se întoarce la casa pe care nu a avut-o niciodată cu adevărat. Un film despre relațiile de familie din Polonia contemporană. Proiecția este însoțită de un interviu cu regizoarea Małgorzata Imielska.

A 16-a ediție a CinePOLSKA se desfășoară exclusiv online pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), între 16 şi 22 octombrie. Cele patru filme din program pot fi vizionate gratuit timp de şapte zile, nefiind necesară obligativitatea înfiinţării unui cont pe platformă.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

Pagina 10 din 273« Prima...89101112...203040...Ultima »