Cinesseur’s best films of 2016 predictions: Crème de la crème. Predicțiile lui Paul Merson
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinesseurs-best-films-of-2016-predictions-creme-de-la-creme-predictiile-lui-paul-mersson/

Paul Merson, faimosul analist sportiv al celor de la Sky Sports, s-a încumetat în penultima zi a anului să ne ofere (în premieră & exclusivitate) previziunile sale legate de tradiţionalul şi mult aşteptatul “Crème de la crème”, cine-retrospectiva lui 2016 by Cinesseur.

Un articol de Petre Ivan|30 decembrie 2016

The Neon Demon, de Nicolas Winding Refn

Ineluctabil – spune Merson – imarcesibilul top al lui Cinesseur  va îngloba The Neon Demon, filmul lui Nicolas Winding Refn. Ar fi o decizie nejustificată, parțial nesăbuită, din partea sa, ca unul dintre redutabilii regizori-poeţi ai vremurilor noastre (și al vremurilor ce vor să vie) să rămână “decât” înglodat în blatul rumen și pufos al elitistelor producții cinematografice ale anului. Intuiția îmi spune că acest “trip plastic şi sonor pe frontiera abstracţionismului ireductibil” se va cocoța în top, undeva între locurile fruntașe și podium. With that in mind, I’m going to sit on the fence, așteptând glacial, și oarecum rigidizat, anunțul oficial al președintelui cinesseur.blogspot.ro, de la ora 21.00.

PREDICȚIA LUI PAUL: The Neon Demon, cu părere de rău, (doar) locul 4 în top

Toni Erdmann, de Maren Ade

Filmul nemțoaicei Maren Aden a obținut multe premii anul acesta, printre care și titlul de cel mai bun film european al anului la gala Premiilor Academiei Europene de Film (așa numitele „Oscaruri europene”). A impresionat la Cannes, dar și la Cluj, și a schimonosit numeroase nume din virtualul românesc individualiCrème de la crèmezându-le prin fraternizare. Filmată aproape integral în România și coprodusă de Ada Solomon, singura peliculă lansată în 2016 și inclusă în Top 100 cele mai bune filme ale secolului 21 nu poate lipsi din farfuria festivă a talentatului Mr. Cinesseur.

PREDICȚIA LUI PAUL: Toni Erdmann, cu părere de bine, (doar) locul 7 în top

Arrival, de Denis Villeneuve

Un nou SF introspectiv, poetic și plin de suspans după Interstellarul din 2014 al lui Christopher Nolan. Pur și simplu nu știu cum ar putea lipsi din top Arrival-ul canadianului Denis Villeneuve, un film care, mă tem (dar nu prea tare) are toate datele să devină un clasic al genului. Să mai amintesc că Amy Adams… Mai bine nu!

PREDICȚIA LUI PAUL: Arrival, cu părere de rău, (doar) locul 9 în top

Rester Vertical, de Alain Guiraudie

Bunul simț îmi spune că Rester Vertical, considerat filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes, se află acolo, la loc călduț, între nici prea prea, nici foarte foarte, în preferințele prietenului nostru pe anul 2016. Această fabulă imposibil de rezumat, mai deraiată și fantezistă decât L’Inconnu du lac, precedenta „realizare” a lui Alain Guiraudie, merită puțină bunăvoința, chiar dacă unii dintre dvs s-ar putea să ieșiți din sală bulversați și aproape inconștienți, precum protagonistul Leo, plecat în căutarea lupului din pădure.

PREDICȚIA LUI PAUL: Rester Vertical, cu părere de bine, (doar) locul 6 în top

Julieta, de Pedro Almodóvar

Îmi place Almodóvar. Și mi-a plăcut mai mereu (cu mici excepții în ultimii ani) când l-am socotit pe nedrept retrogradabil. Întoarcerea (“Volver-iană”, corect!) lui Don Pedro la propriul său univers feminin înseamnă o reinventare (ușor melodramatică) a cineastului spaniol și, totodată, o îndepărtare de „clasicul” Almodovar, fără a renunța la distinctiva sa melancolie.

PREDICȚIA LUI PAUL: Julieta, cu părere de bine, (doar) locul 5 în top

Paterson, de Jim Jarmusch

Acesta este un film cu totul și cu totul special pentru prietenul nostru. Nu întrebați de ce, pentru că nu am de gând să mi Crème de la crèmepetrec anul nou pe fundul Dâmboviței. Și cu asta nu am spus chiar totul, dar nici nu insist. Mai spun doar că dacă “Crème de la crème” – Cinesseur’s best films of 2016 ar fi avut, prin lege, numai trei titluri, epustuflantul poem cinematic reușit de Jarmusch, despre un blajin șofer de autobuz (Adam Driver) care trăiește în orășelul omonim din New Jersey și este pasionat de poezie, ar fi ocupat, cu mici excepții, cel puțin o poziție!

PREDICȚIA LUI PAUL: Paterson, cu părere de rău, (doar) locul 3 în top

The Handmaiden, de Chan-wook Park

Noul Park Chan-wook, mai năstrușnic aici decât oricând și oriunde, va prinde fără ezitare topul Cinesseur 2016, inimaginabil fără film asiatic pe frontispiciul său. Chiar dacă anul acesta frontispiciul va echivala cu subsolul clasamentului, unde plâpânda feblețe Hull City s-a instalat confortabil încă din ajunul Crăciunului.

PREDICȚIA LUI PAUL: The Handmaiden, cu părere de foarte bine, (doar) locul 10 în top

The Ornithologist, de João Pedro Rodrigues

Aceasta este misteroasa poveste a unui ornitolog solitar, scrisă și pusă în scenă de tânărul regizor portughez João Pedro Rodrigues. Un film pe care, recunosc, nu l-am văzut, dar despre care am informații (pe surse) că ar avea legături cu regnul și “regimul” nedemascat încă în totalitate condus de Apichatpong Weerasethakul. Ei bine, chiar un astfel de titlu să lipsească din năvodul preafericitului moș Cinesseur? I don’t think so!

PREDICȚIA LUI PAUL: The Ornithologist, cu părere de rău, (doar) locul 8 în top

Elle, de Paul Verhoeven

Thrillerul lui Paul Verhoeven, cu o Isabelle Huppert în formă maximă, șochează și amuză deopotrivă vorbind cu delicatețe & violență despre ipocriziile diurne (și mai ales nocturne) ale actualei societăți. Verhoeven, ajuns la aproape 80 de ani, pare aici un fel de Antonio Conte (stră)mutat pe Emirates Stadium în plin sezon. Revăd în minte scenele din Elle și nu am niciun dubiu, filmul ăsta nu –i poate da pace, câte zile o avea, omului nostru…

PREDICȚIA LUI PAUL: Elle, cu părere de “csf, ncsf”, locul 1 în top

Ma Loute, de Bruno Dumont

Dacă cinefilii (din estul continentului) ar fi fost pregătiți pentru aceast film versatil, unul care amintește la tot pasul de creațiile unor Buster Keaton, Bergman, Fellini, Jacques Tati sau chiar Stanley Kubrick – am fi desfăcut acum un Prosecco (îl găsiți la Carrefour cu 35 de lei) în onoarea marelui învingător. Dar cum vor mai cădea câteva guverne până la o înțelegere a geniului lui Dumont, mai amânăm umpic, măiflăcăi, momentul. Pun rămășag pe o bere Paulaner că la fel întrevede mersul treburilor (și al trenurilor) Le directeur du cinesseur.blogspot.ro.

PREDICȚIA LUI PAUL Ma Loute, cu părere de rău, (doar) locul 2 în top

Crème de la crème

* * * * *

Menţiuni (onorante şi onorabile)

Cu speranța în suflet că amicul nu a reușit să vadă nevăzutele Manchester by the Sea (deși asta pare deja un afront incalificabil la memoria lui Sir Fergie), Moonlight sau chiar Silence-lui Scorsese, la capitolul menţiuni (onorante şi onorabile) și se vor afla – nu vă faceți iluzii deșarte – pelicule ebluisante precum: Hell or High Water, de David Mackenzie, Aquarius, de Mendonça Filho, La La Land, de Damien Chazelle, Nocturnal Animals, de Tom Ford și, de ce nu populara comedie clocită pe îndelete de Puiu, Sieranevada.

Foto: Cinesseur’s best films of 2016 predictions: Crème de la crème. Predicțiile lui Paul Merson

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.