CINEVARA continuă seria de proiecții de film în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinevara-continua-seria-de-proiectii-de-film-in-aer-liber/

Joi, 23 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenţei BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic filipinez Insiang, regizat de Lino Brocka, în cadrul seriei de proiecţii de film în aer liber CINEVARA. Accesul se va face pe bază de bilet, achiziţionat prin Eventbook, locurile disponibile fiind limitate.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2020

Ediția din acest an a programului CINEVARA este una specială, fiind organizată în parteneriat cu Film Foundation, organizație neguvernamentală înființată de regizorul Martin Scorsese cu scopul de a contribui la recuperarea și conservarea patrimoniului cinematografic mondial. 

Insiang este o melodramă sfâșietoare în care gelozia și violența sunt teme principale. Lino Brocka creionează portretul unei fiice inocente și a mamei sale abuzive. Insiang duce o viață relativ liniștită, ocupată de treburile casei, însă după ce este violată de iubitul mamei sale și abandonată de tânărul care pretinde că este îndrăgostit de ea, caută răzbunare. Un comentariu feroce despre degradarea sărăciei urbane, în special pentru femei, Insiang a fost primul film filipinez proiectat la Cannes. Performanța actriței Hilda Koronel în rolul protagonistei eponime a dus la apariția ei pe prima pagină în cotidianul francez Le Monde.

Scenariul filmului este scris de Mario O’Hara și Lamberto Antonio pornind de la un scenariu realizat de O’Hara pentru micul ecran. În anul apariției, filmul a fost înscris în Festivalul de Film Metro Manila din 1976 și a câștigat toate cele patru categorii pentru care a fost nominalizat: Cea mai bună actriță (Koronel), Cel mai bun actor secundar (Ruel Vernal), Cea mai bună actriță în rol secundar (Mona Lisa) și Cea mai bună cinematografie (Conrado Baltazar). În timpul festivalului de la Cannes din 1978, filmul a avut premiera în cadrul selecției paralele „Quinzaine des Réalisateurs” și a fost aclamat de critici. 

În 2015, Insiang a fost restaurat digital datorită efortului programului World Cinema Project al organizației americane The Film Foundation, împreună cu L’Immagine Ritrovata și Consiliul de Dezvoltare a Filmului din Filipine (FDCP). În 2015, Insiang a fost proiectat în secțiunea Cannes Classics în cadrul Festivalul de Film de la Cannes, apoi la Festivalul de Film de la New York (găzduit de Film Society of Lincoln Center) pe 28 septembrie și la Museum of Modern Art (MoMA) în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie a aceluiași an. În anul următor, filmul a fost proiectat și în prestigiosul Festival Internațional de Film din Toronto (TIFF).

Lino Brocka, născut Catalino Ortiz Brocka pe 3 aprilie 1939, a fost un regizor filipinez, considerat unul dintre cei mai influenți și mai importanți regizori din istoria cinematografiei filipineze. Brocka a co-fondat organizația Artiștii Preocupați din Filipine (PAC), cu scopul de a ajuta artiștii să abordeze problemele cu care se confruntă țara, precum și Mișcarea pentru Eliberarea Artiștilor. 

Pe lângă Insiang, considerat de mulți ca fiind cel mai remarcabil film al său, Brocka a mai regizat filme valoroase precum Tinimbang Ka Ngunit Kulang (1974), Maynila sa Muko Kuko Liwanag (1975), Bayan Ko: Kapit sa Patalim (1984) și Orapronobis (1989). După moartea sa într-un accident de mașină, în 1991, i s-a acordat postum premiul Artistului Național din Filipine pentru film, oferit pentru „contribuții semnificative aduse la dezvoltarea artelor filipineze”.

CINEVARA

CINEVARA este un program de proiecții de film în aer liber al Fundației9, disponibil publicului larg pe toată durata verii, produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9, hotspot cultural BRD – Groupe Société Générale. Anul acesta CINEVARA ajunge la a doua ediție, după debutul său din 2019.

Selecția filmelor a fost făcută de către Richard Peña, profesor la School of The Arts, Columbia University și fost director de programe la Film Society of Lincoln Center din New York, Statele Unite ale Americii. CINEVARA readuce în atenția publicului documentare, dar și lungmetraje clasice de ficțiune semnate de regizoare ca Djibril Diop Mambéty, Kim Ki-Young, Metin Erksan și Sergei Parajanov. 

După „Insiang”, proiecțiile CINEVARA vor continua pe 30 iulie cu Vara secetoasă (1963, Metin Erksan), apoi 6 august: Servitoarea (1960, Kim Ki-young), 13 august: Mumia (1969, Shadi Abdel Salam), 20 august Culoarea rodiei (1968, Sergei Parajanov), 27 august, Touki Bouki (1973, Djibril Diop Mambéty) și 3 septembrie: Poveste din Taipei (1985, Edward Yang).

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.