Ciprian Mega: „Nu sunt cineast. Sunt doar preot“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ciprian-mega-nu-sunt-cineast-sunt-doar-preot/

Duminică, 20 noiembrie, în Italia, filmul românesc „Dimineaţa care nu se va sfârşi” a fost proiectat în cadrul galei de închidere a Festivalului Internaţioal de Film de la Terni.

Un articol de Petre Ivan|29 Noiembrie 2016

„Povestea în sine, jocul actorilor, imaginea… Toate sunt fără cusur. Am plâns, dar am şi râs pe alocuri, urmărind acest minunat film despre emigraţia românească” a spus criticul de film Stefania Parisi, directorul Institutului Istess, cea care, alături de celebrul regizor Krzysztof Zanussi, a susţinut ca filmul să primească premiul Istess per il Giubileo della Misericordia, cea mai importantă distincţie oferită anul acesta de Festivalul de la Terni. Faptul că regizorul filmului este preot ortodox a constituit ineditul serii. Despre film, dar şi despre un discurs religios în cinemaul modern, vom vorbi cu preotul Ciprian Mega.

Ciprian, când te-au invitat pe scena festivalului, criticii au remarcat ineditul situaţiei: un preot regizor! Oferă-ne o cheie pentru a înţelege bivalenţa aceasta de preot şi cineast.

Ciprian Mega: Nu sunt cineast. Sunt doar preot. E singura responsabilitate pe care mi-o recunosc şi pe care mă străduiesc să mi-o asum. Filmul e, pentru mine, un fel de continuare a predicii, o propovăduire dincolo de anvon. Ineditul de care vorbeşti şi pe care l-au remarcat cei de la festival vine, poate, din forma aceasta atipică de exprimare pentru un preot. La mine, însă, lucrurile stau foarte simplu: astăzi simt să mă exprim prin cinema. E posibil ca, pe viitor, să nu mai consider filmul calea potrivită de exprimare sau să nu-mi mai fie la îndemână.

Debutul tău în lungmetraj a fost încununat cu un premiu important chiar de la primul festival la care a participat. În ce fel te ajută această recunoaştere? 

N-am făcut un film de festival. De aceea, să fiu sincer, premiul mă lasă indiferent. M-a încântat, însă, participarea. Şi, mai mult decât toate, faptul că în acea sală imensă de cinema au fost foarte mulţi români. Au venit împreună cu preotul lor, Părintele Vasile Andreica, un om de mare fineţe sufletească. Şi le-am simţit empatia faţă de poveste. Sigur, şi pentru că acolo, în Italia, problemele cu care se confruntă sunt cam aceleaşi cu ale noastre, în Cipru. Faptul că le-am simţit emoţia, că au plâns, că au şi râs, acolo unde îmi doream aceste reacţii de când am conceput scenariul – aceste lucruri sunt pentru mine mult mai importante decât părerea criticilor şi, dacă vrei, vin ca o confirmare.

De unde a pornit ideea acestui film? 

Aveam scris un alt scenariu, a cărui realizare, însă, implica o producţie mult mai costisitoare. La începutul acestui an, am scris scenariul acestui film, după o poveste care creionează foarte bine situaţia comunităţii româneşti din Cipru. Scriind scenariul, am început să cred că se poate realiza. L-am contactat pe Liviu Mărghidan, un director de imagine foarte talentat, care a prins imediat ideea şi s-a implicat în proiect, devenind coproducător. Filmările au avut loc la începutul lui martie.

Bugetul extrem de mic ne-a permis doar treisprezece zile de filmare. Am avut şansa de a lucra cu oameni dedicaţi. Mă gândesc, în primul rând, la Iulia Andriuţă, care a făcut montajul. Ca editor, numele ei nu e foarte vizibil, însă forma finală a filmului depinde întotdeauna foarte mult de munca editorului. Ea este cea care a petrecut cel mai mult timp cu filmul în faţă, care a adormit şi s-a trezit cu povestea în minte, cu replicile actorilor, cu chipurile lor. Tot la montaj, am avut şansa de a lucra cu doamna Nita Chivulescu, devenită un clasic al cinematografiei româneşti. La fel, pe partea de procesare a sunetului ne-am bucurat de sprijinul domnului Mihai Orăşanu.

Vorbeşte-ne puţin despre personajele din film şi despre actori! 

Chiar dacă acţiunea se petrece în afara ţării, filmul vorbeşte despre România şi despre români. Despre o Românie trăită departe, însă cu aceleaşi temeri, cu aceleaşi neîmpliniri şi cu frustrări mai adânci decât cele întâlnite acasă. Emigraţia, în sine, este un fenomen nefericit. În Cipru, ea are anumite particularităţi, care aruncă totul într-o umbră tristă şi rece. Personajul principal, Eva, a prins contur prin fascinanta interpretare a Elei Ionescu, o actriţă extrem de talentată, de mare profunzime şi cu o înţelegere uluitoare. Eva aduce cu sine toată durerea, frica, incertitudinile din vieţile de coşmar al tinerelor românce venite în Cipru, după ’90, pentru prostituţie, mascată de contracte care presupuneau aşa-numita ”viză de artistă”.

Valeriu Andriuţă, un actor realmente genial, interpretează rolul unui preot. Un preot aproape neputincios în faţa acestui fenomen social, care se izbeşte de indiferenţa autorităţilor compentente şi chiar de neînţelegerea superiorilor săi.

dimineata_frm_22

După premiera de la Terni, românii prezenţi la eveniment ne-au aşteptat în faţa cinematografului. L-au felicitat pe Ovidiu Crişan pentru autenticitatea pe care i-a dat-o personajului, un ambasador, aşa cum pare că sunt mai peste tot diplomaţii noştri: autosuficient, insensibil, indiferent faţă de problemele comunităţii. Cu Ovidiu, care e un actor incredibil, am lucrat şi anul trecut, la primul meu film, un scurtmetraj care a fost prezent la Festivalul de la Cannes din 2015.

Toţi actorii au fost minunaţi: Ana Maria Moldovan aduce  echilibru prin prezenţa ei, Valer Dellakeza e fantastic în rol de mitropolit. Câţiva prieteni preoţi, care au văzut filmul, au spus că e atât de autentic, încât îţi dă impresia că toată viaţa a fost ierarh. M-am bucurat să lucrez, de asemenea, cu Florentina Ţilea, cu Mihai Stănescu.

Despre ce este filmul?

Despre suferinţă, în primul rând. Suferinţa unei fete, care cade victimă a traficului de fiinţe umane. Ca ea, au fost multe în Cipru, foarte multe. Funcţiona o întreagă reţea. Identificau fete, de cele mai multe ori din sate sărace, le amăgeau cu un contract parafat de Ministerul Muncii de la acea vreme şi le trimiteau în Cipru. La destinaţie li se confiscau actele, erau sechestrate şi obligate să se prostitueze.

Prin acest coşmar a trecut şi eroina, personajul principal, al filmului nostru. Deşi forţată, iniţial, să se prostitueze, mai târziu acesta devine modul ei de viaţă. Numai că, la un moment dat, vine sentimentul acela care schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Despre acel moment este vorba în film.

Ce te-a determinat să spui această poveste?

Ţine mai mult de neputinţa mea de a comunica în alt mod ce s-a întâmplat în locul ăsta, în care Dumnezeu a rânduit să ajung. Şi nu oricum, ci cu o responsabilitate pastorală pe care am identificat-o în momentul primei spovedanii. Cu epitrahilul la gât, la cea dintâi spovedanie am ascultat o poveste de genul ăsta. Ţin minte că, în acea zi, am intrat cu oarecare siguranţă în biserică. Doar mă spovedisem eu de-atâtea ori, pot şi eu să spovedesc pe alţii – aşa-mi ziceam. Ca să-nţelegi cât de departe eram de ceea ce trebuie să fiu! Aveam înaintea mea o doamnă serioasă, trecută de patruzeci de ani, cu o familie frumoasă.  Când şi-a început povestea, ceva s-a întâmplat brusc cu mine. Povestea în sine era cutremurătoare, dar nu atât de mult ce spunea, ci durerea din glasul ei, privirea aia dezorientată, speriată a omului care a văzut iadul. Mă stăpâneam cu greu să nu plâng. Şi-au urmat alte şi alte cazuri de genul acesta. Peste două sute.

dimineata_frm_30

Ştiu că cineaştii români, regizorii mai ales, sunt foarte reticenţi în privinţa Bisericii. Cum te mişti în mediul lor? 

În niciun fel. Nu am legături. Şi-n cinematografie, ca şi-n literatură, ca şi-n mass-media există tendinţa aceasta progresistă. Toţi trebuie să gândim la fel. Iar Biserica e victima unei manipulări, a unor atacuri succesive. Sigur că, în istorie, cam aceasta a fost condiţia ei. În timpul persecuţiilor, Biserica şi-a întărit mesajul. Astăzi, însă, situaţia e diferită pentru că Biserica, instituţional vorbind, are un puternic discurs social. Or, tentaţia de a ceda retoricii societăţii, a politicului, e copleşitoare. Dacă la nivel instituţional Biserica e criticată – adesea pe nedrept pentru acţiunile ei neînţelese – ea îşi păstrează credibilitatea prin munca preoţilor. Şi să ştiţi că-n România sunt preoţi foarte buni, jertfelnici, conştienţi de misiunea lor.

Spuneai la începutul interviului că n-ai făcut un film de festival. Cinematografia românească face, de ani buni, impresie bună, chiar atrage multe premii în festivaluri. În ce măsură filmul tău merge după reţeta aceasta, care conduce spre succes? 

Nici măcar stilistic nu e în aceeaşi zonă. Nu cred în tendinţa aceasta cenuşie, sterilă de a prezenta lucrurile. Nu cred în valoarea acestui val cinematografic, cum nu cred nici în postmodernism.

Ce crezi că le lipseşte filmelor din acest trend?

Candoarea.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

Page 1 of 24912345...102030...Last »