Ciprian Porumbescu, Roger Moore, Errol Flynn – Ştiaţi că…?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ciprian-porumbescu-roger-moore-errol-flynn-stiati-ca/

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2016

Ciprian Porumbescu s-a născut în Şipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Golembiovschi. În limba polonă, „Golembiovschi“ înseamnă „porumbel“. Numele „Porumbescu“ a fost folosit mai întâi ca pseudonim, şi apoi ca nume oficial de către compozitorul roman.

Viitorul muzician a început studiul muzicii de la vârsta de şase ani, apoi s-a apucat de vioară, la Ilişeşti, continuând la Gimnaziul din Suceava, dar şi în particular. Pentru talentul deosebit al fiului său, preotul Iraclie a primit o vioară Amati, datând din anul 1626, de la un ţigan bătrân, ca recunoştinţă pentru hrana dăruită lui şi cetei sale de lăutari, în vremea secetei din 1866.

La 11 martie 1882, a avut loc premiera operei sale „Crai nou“, piesă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Ziarele vremii chiar îl asemuiau cu Johann Strauss şi Franz Liszt.

Tot într-o zi de 14 octombrie:

1465: Prima mențiune documentară a Bucureștilor ca reședință domnească a lui Radu cel Frumos, domnul Țării Românești (1462-1478).

1802: În Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții. (14/26)

1900: Apare cartea Interpretarea viselor a psihologului Sigmund Freud.

1947: Pilotul american Chuck Yeager zboară cu un Bell X-1 devenind primul om care a zburat cu viteză mai mare decât a sunetului.

1964: Dr. Martin Luther King devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

S-au născut:

1853: Ciprian Porumbescu, compozitor român (d. 1883)

E. E. Cummings

E. E. Cummings

1893: Lillian Gish, actriță americană (d. 1993)

1894: E. E. Cummings, poet american (d. 1962)

1927: Roger Moore, actor englez

1933: Dan Beizadea, instrumentist, dirijor și compozitor român

1940: Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică pop

1951: Lia Manțoc, scenografă română

1958: Carmen Trocan, actriță română

S-au stins din viaţă:

1959: Errol Flynn, actor american (n. 1909)

1978: Cezar Grigoriu, interpret român de muzică ușoară, regizor de teatru și televiziune (n. 1929)

1990: Leonard Bernstein, dirijor și compozitor american (n. 1918)

Foto: Ciprian Porumbescu, Roger Moore, Errol Flynn

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.