Cișmigiu, povestea unui loc magic
https://www.ziarulmetropolis.ro/cismigiu-povestea-unui-loc-magic/

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Un articol de Monica Andronescu|5 august 2018

A fost odată o grădină minunată a cărei poveste a început demult, acum mai bine de 200 de ani: Grădina Cişmigiu. Istoria europeană a Cişmigiului a început de la o dorinţă practică: Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti, voia să construiască cişmele, care să dea apă proaspătă. Prima s-a ridicat lângă intrarea de astăzi dinspre Strada Ştirbei Vodă, iar în spatele ei şi-a construit o casă Dumitru Suiulgi-basa, şeful lucrărilor, având titlul de Marele Cişmigiu (şeful cişmelelor).
Până la începutul secolului al XIX-lea, Cişmigiul era numit balta lui Dura neguţătorul, mult mai întinsă decât suprafaţa de astăzi a parcului. Aşadar, balta plină de mâl, cu izvoare subterane nesecate, şi îmblânzirea locului i-au revenit unui străin. Vienezul Carl Friederich Wilhelm Meyer, arhitect peisagist, a fost adus mai târziu, sub domnia lui Gheorghe Bibescu. Iar balta cea mâloasă s-a transformat în lac cu arteziană în mijloc. Grădina a început să se construiască încet, încet, s-au adăugat straturi peste straturi şi ani peste ani…

Au urmat plantarea a mii de arbori indigeni sau din specii ra­re, proiectarea de grote artificiale şi poduri. Aici a existat într-o vreme chiar şi o minigrădină zoologică, unde se găseau lupi, urşi, vulpi şi castori, iar suprafaţa grădinii a fost definitiv deli­mi­tată în 1850, după ce parcului i s-a adăugat o bucată din grădina familiei Creţulescu.

Inaugurarea oficială a avut loc în 1854, iar grădina a început să găzduiască tarafuri lăutăreşti şi ritmuri mi­li­tare. În noua şi minunata bijuterie a oraşului, trăsurile şi că­lăreţii nu aveau voie să intre şi nici câinii sau vânzătorii am­bu­lan­ţi. De atunci şi până în anii dintre cele două războaie mondiale, când Cişmigiul a devenit parcul servitorilor, Grădina a cu­noscut admiraţia unor personalităţi pitoreşti, a nobililor şi a va­ga­bonzilor, căpătându-şi aura simbolică încă devreme, da­to­ri­tă întâlnirilor de întrajutorare a săracilor. Grădina a acceptat imediat semnele modernităţii timpurii, găzduind primul chioşc de ziare din Bucureşti şi un restaurant, Monte Carlo, proiectat de arhitectul Ion Mincu pe malul lacului, care însă a fost bombardat în timpul războiului şi n-a avut deloc o soartă prea lu­mi­­noasă după aceea. Iar în zona unde e biserica se spune că ar exista un tunel care ar duce până la centrul civic…

Cişmigiul e locul unde odată, demult, răsuna taraful lui Anton Pann şi se amesteca frumos cu valsurile vieneze ale lui Strauss, Cişmigiu e locul unde se organizau deopotrivă meciuri de box în aer liber, care stârneau uimiri şi zâmbete, pentru că oameni serioşi – nu-i aşa? – se băteau fără pricină, aici aveau loc baluri şi serbări. Doar în timpul ocupaţiei germane din vremea primului război mondial, destinaţia de grădină publică a Cişmigiului a fost schimbată şi, în locul florilor, pe lângă alei, au fost plantate zar­zavaturi. Tot atunci se pare că şi Liceul Lazăr a fost transformat pentru o vreme în Comandatura germană, iar biblioteca, extrem de bogată, a avut mult de suferit, fiind arse exemplare rare.

Parcul Lăzăriștilor

Dar Cişmigiul, cu farmecul lui de nesurprins în cuvinte, cu aerul pe jumătate boem, pe jumătate elegant, cu strălucirea lui discretă, cu aleile pline de adolescenţi, cu Buturuga cea gălăgioasă, care acum nu mai există, cu toate culorile care-l traversau în anotimpuri, şi-a trăit frumoasa istorie până azi… când, în fapt, nimic nu s-a schimbat de la poveştile pe care cu umor le istorisea Grigore Băjenaru în „Cişmigiu et Comp.”, romanul lăzăriştilor şi al tuturor adolescenţilor care au „chiulit” vreodată de la ore ca să se piardă printre aleile parcului lor iubit.

„Nu cunosc aşezarea tuturor liceelor din ţara noastră, dar nu cred să existe vreunul mai pitoresc şi mai fermecător încadrat ca Liceul Lazăr, care este înconjurat din trei părţi de Cişmigiu, grădină cu reputaţia de a fi cea mai frumoasă şi cu cele mai variate specii botanice din Europa. Când primăvara se hotărăşte să-şi facă popasul în Bucureşti se opreşte în prima zi în Grădina Cişmigiu. Vestitorii şi i-au trimis cu câteva zile înainte… (…) Şi dacă astăzi ai trecut pe aleile discrete ale Cişmigiului, privind la bobocii de pe crengi… peste noapte, Primăvara înfăptuieşte minunea: în zori, la fiecare pas, te întâmpină miresme de basm, încremenite de un vrăjitor poznaş – buchete uriaşe de zăpadă proaspătă îţi dăruiesc miresme suave şi de un farmec înfiorător de dulce. (…) Lacul albastru verzui oglindeşte siluetele plopilor înalţi, ale stejarilor, arţarilor, brazilor şi molizilor, ienuperilor, castanilor, ulmilor şi platanilor uriaşi ce-l străjuiesc de pe maluri, întocmai unor sentinele înfipte în pământ pentru veşnicie.” E una dintre puţinele pagini din „Cişmigiu et Comp.” în care Băjenaru se lasă furat de nostalgia pe care o naşte grădina tinereţii lui şi îi povesteşte farmecul de nepovestit.
În vremea adolescenţei lui, în acea minunată lume care a fost Bucureştiul interbelic, când liceenii fugeau la Buturuga celebră ca să bea un pahar cu lapte bătut şi, uneori, o halbă cu bere, dar ştiau şi să numere frunzele care cădeau din pomi, îngălbenite, toamna, şi petalele floricelelor de liliac primăvara, Cişmigiul era însă un fel de „nimeni’s land şcolar”.

Din „Cişmigiu et Comp.” citire: „Marele privilegiu de a fi adăpostit la marginea unei grădini publice şi, mai ales, de a avea o intrare prin această grădină nu-i este hărăzit nici unui alt liceu din Bucureşti… (…) Intri în clasă cu pieptul săgetat de bucurie, dar şi străbătut de o justificată mâhnire că nu te poţi bucura din plin de frumuseţile dăruite acestui pământ din belşug şi aruncate cu nemiluita în Cişmigiu!”

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?