Citindu-i pe José Saramago, Joan Didion, Olga Tokarczuk
https://www.ziarulmetropolis.ro/citindu-i-pe-jose-saramago-joan-didion-olga-tokarczuk/

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopţi albastre” de autoarea americană Joan Didion şi zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărţile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

Un articol de Alina Vîlcan|21 martie 2021

JURNALUL DIN ANUL NOBELULUI, de José Saramago

Editura Polirom, 2021, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa

Publicat în original în 2018, după 20 de ani de când a fost scris, Jurnalul din anul Nobelului încheie seria Caietelor din Lanzarote a portughezului José Saramago. Acest al VI-lea jurnal, prefațat de Pilar del Rio, soția scriitorului, și recuperat din întâmplare de pe hard diskul unuia dintre calculatoarele folosite de Saramogo, cuprinde, așa cum o arată și titlul, însemnările acestuia din 1998, anul în care i se decerna Premiul Nobel pentru Literatură.

Explicația acestei întârzieri de două decenii ne-o lasă chiar autorul: „Iar dacă Al șaselea caiet n-a ajuns să vadă lumina zilei și a rămas prizonier pe hard diskul computerului, s-a întâmplat doar pentru că, prins subit în mii de obligații și compromisuri, toate urgente, toate imperative, toate de neamânat, mi-am pierdut avântul și răbdarea, deopotrivă, să revăd și să corectez cele două sute de pagini care luaseră în primire ideile, faptele, dar și emoțiile cu care anul 1998 m-a dăruit și, pe alocuri, m-a rănit”. Căci, după cum remarcă și Pilar del Rio, detaliind „renașterea Caietului al VI-lea”, „unele cărți au nevoie de o explicație, iar aceasta este una dintre ele”.

În stilu-i propriu, recognoscibil pentru atâtea generații de cititori, José Saramago lasă astfel o memorabilă mărturie asupra anului care i-a adus desăvârșirea recunoașterii pe plan literar, an pe care îl surprinde atât în detaliile sale minore, domestice – vezi felul în care își îngrijește grădina casei din Lanzarote atunci când vântul aproape că smulge din rădăcini un pin de Canare, cât și în unele detalii extrem de personale – vezi înmârmântarea Ildei Reis, prima sa soție, dar mai ales în bogate detalii livrești și intelectuale.

Și deși uneori e greu să ne mai întâlnim cu Saramago în multe dintre ideile sale, precum supremația națiunilor, aceste idei continuă să compună o lectură unică, valoroasă, care atrage prin muzicalitatea frazei, prin harul cu care acest mare povestitor așază întotdeauna cuvintele într-o pagină. Dincolo de incursiunea în biografia scriitorului și de rafinamentul textului, cartea de față este un provocator maraton al ideilor, care își merită pe deplin locul în orice bibliotecă, oricât de pretențioasă.

NOPȚI ALBASTRE, de Joan Didion

Editura Pandora M, 2021, traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu

În colecția Anansi a Editurii Pandora M, a apărut recent Nopți albastre, de Joan Didion, carte pe care scriitoarea americană i-a dedicat-o fiicei sale, Quintana Roo, după moartea acesteia, în 2005. Pornind de la o tragedie personală, Didion ne oferă astfel o meditație despre fragilitatea ființei umane și despre pierdere, fără a încerca să își ascundă vulnerabilitatea în fața cititorului.

Textul de față, care vine în continuarea Anului gândirii magice, pe care autoarea îl publica după decesul soțului ei, prozatorul John Gregory Dunne, survenit în 2003, poate fi citit ca un poem construit cu o simplitate cu adevărat cuceritoare, mizând pe repetiții care se transformă deopotrivă în autocritici și în mantre, formând un delicat schelet narativ care ajunge să-și bântuie cititorul la fel cum, cel mai probabil, acele fraze-reper trebuie să-și fi bântuit autoarea. Mi-o imaginez pe aceasta la biroul din apartamentul său new yorkez, așa cum am văzut-o în documentarul Netflix Joan Didion: The Center Will Not Hold, realizat în 2017 de regizorul Griffin Dunne, scriind în timp ce privește nenumăratele fotografii care o înconjoară, toate cu oameni care nu mai sunt.

Nopți albastre este o carte despre suferință și rezistență în fața acesteia, în care Didion își expune fără să se menajeze traumele, bolile și fricile, atât ale ei, cât și ale familiei sale, felul în care ea și soțul său s-au raportat la adopție atunci când au ales-o pe Quintana, locuințele care i-au găzduit, lifestyle-ul deloc lipsit de strălucire în care ani în șir și-au dus existența și, în final, îmbătrânirea și singurătatea. Mai mult decât o portretizare a fiicei pierdute, Nopți albastre este o meditație plină de înțelesuri.

POVESTIRI BIZARE, de Olga Tokarczuk

Editura Polirom, 2021, traducere din limba polonă de Cristina Godun

Olga Tokarczuk, recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2018, este fără îndoială una dintre cele mai originale autoare contemporane. În Povestiri bizare, forța imaginației sale este acaparatoare, și totul fără ca povestirile să își piardă vreo clipă din credibilitate.

Fie că citești despre apariția unor copii verzi, ca din altă lume, într-un ținut uitat din estul Europei, cândva prin secolul al XVII-lea, pe vremea regelui polonez Ioan Cazimir al II-lea, fie că parcurgi povestea celor două surori dintre care una va alege să se transforme în lup, într-o clinică așa cum astăzi nu există, sau că o urmărești pe cercetătoarea ajunsă să studieze clonele unor copii în timp ce, în timpul liber, caută detalii din viețile sfinților ale căror trupuri sau segmente de trup sunt scoase la vânzare, orice din toate acestea devine plauzibil, sub condeiul magic al Olgăi Tokarczuk, făcându-te să te întrebi: Oare chiar ar fi posibil?

Am putea spune că principalul aspect care atrage în cazul celor zece povestiri din volumul de față, de la Editura Polirom, aspect de altfel valabil pentru întreaga literatură a Olgăi Tokarczuk, constă în libertatea, în naturalețea cu care autoarea se plimbă print timp, din trecutul îndepărtat până într-un viitor insolit, ca și când timpul acesta nu ar fi decât o axă pe care să își înșire poveștile, o infinită și captivantă axă a poveștilor.

În toamna lui 2017, am văzut-o și am ascultat-o pe scriitoarea poloneză la Iași, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). Încă nu primise Premiul Nobel, iar eu încă nu îi citisem niciuna dintre cărți, însă țin minte că am plecat de la întâlnirea găzduită de Naționalul ieșean fermecată de felul atât de personal, atât de rar întâlnit în care aceasta combina, chiar și în discursul oral, fantezia, puterea de a crea, cu luciditatea cea mai acută. Olga Tokarczuk este una dintre vocile literaturii contemporane care merită, cu siguranță, să fie citite.

Iar dacă Al șaselea caiet n-a ajuns să vadă lumina zilei și a rămas prizonier pe hard diskul computerului, s-a întâmplat doar pentru că, prins subit în mii de obligații și compromisuri, toate urgente, toate imperative, toate de neamânat, mi-am pierdut avântul și răbdarea, deopotrivă, să revăd și să corectez cele două sute de pagini care luaseră în primire ideile, faptele, dar și emoțiile cu care anul 1998 m-a dăruit și, pe alocuri, m-a rănit. (José Saramago)

 

 

27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).