Clădiri emblematice din București incluse în premieră pe harta Spotlight
https://www.ziarulmetropolis.ro/cladiri-emblematice-din-bucuresti-incluse-in-premiera-pe-harta-spotlight/

Între 12 şi 15 aprilie, Calea Victoriei devine o expoziţie itinerantă în aer liber, cu ocazia celei de-a patra ediţii SPOTLIGHT – Bucharest International Light Festival. Harta instalaţiilor de lumină va fi extinsă în 2018 cu noi locaţii din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2018

Astfel, pe lângă traseul deja consacrat – Calea Victoriei între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței – clădiri emblematice din București precum Arcul de Triumf, Ateneul Român sau Palatul Știrbei vor face parte în premieră din programul celei de-a patra ediții Spotlight, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Un alt element de noutate este concursul internațional de video mapping pe fațada Palatului CEC.

Cu o temă inspirată de celebrarea Centenarului, ediția Spotlight din acest an este intitulată United We Shine și aduce la București 27 de instalații, proiecții și sesiuni de video mapping din Franța, Australia, Israel, Germania, China, Rusia, Italia, Spania și România.

La fel ca în anii anteriori, locația centrală a festivalului Spotlight este Calea Victoriei, care va găzdui cele mai multe evenimente ale ediției, dintre care amintim doar câteva: instalații interactive la Muzeul Național de Istorie, sesiuni de video mapping pe fațada Hotelului Novotel, a Palatului Loteriei sau pe fațada Clădirii Rosenthaler. În toate zilele de festival, Calea Victoriei devine pietonală între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței, între orele 20:30 și 23:00.

Pentru prima dată la Spotlight, lucrări de artă impresionante vor fi proiectate pe fațadele următoarelor clădiri: Muzeul Antipa, Palatul Știrbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, clădirea Ministerului Afacerilor Interne și Ateneul Român. Primăria Municipiului București și Teatrul Național București devin locațiile unor sesiuni de video mapping spectaculoase. În premieră, Piața Universității găzduiește între 12 și 15 aprilie o instalație de lumină și sunet din Israel, iar Direcția Generală de Poliție a Municipiului București devine locația unei instalații interactive din România.

În exclusivitate pentru ediția cu numărul patru a Spotlight, șase artiști internaționali transformă Palatul CEC prin proiecții de video mapping selectate în urma open call-ului Spotlight. Cele șase lucrări finaliste vor fi proiectate pe toată durata festivalului pe fațada Palatului CEC, urmând ca marele câștigător Spotlight 2018 să fie ales de public, prin vot online, din proiectele finaliste.

Pentru deschiderea ediției Spotlight din acest an, una dintre cele mai căutate trupe high-tech de dans și lumini ale momentului, Light Balance din Ucraina aduce la București un spectacol care a făcut senzație în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită și China. Spectacolul de deschidere a celei de-a patra ediții a festivalului internațional de lumină din București are loc în Piața George Enescu, joi, 12 aprilie, începând cu ora 20.30. Show-ul Light Balance de dans și lumini este precedat de reprezentația de muzică live, coregrafie și light design dată de artiștii britanici de la Spark.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 și se încheie la ora 23.00.

Foto: Spotlight  – spotlightfestival.ro.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.