Claudiu Bleonț, despre cum se cuceresc femeile: „Iubirea nu cere nimic în schimb“
https://www.ziarulmetropolis.ro/claudiu-bleont-despre-cum-se-cuceresc-femeile

Claudiu Bleonţ face spectacol din cuvinte, într-un interviu în care vorbeşte despre căutările din roluri, despre căsniciile ratate şi iubirile câştigate.

Un articol de Monica Andrei|20 Mai 2015

Monica Andrei: Să vorbim despre spectacolul Teatrului Metropolis, „Cum se cuceresc femeile”, unde joci Allan Felix, un bărbat al zilelor noastre care se droghează și pe care nevasta îl anunţă că vrea să divorţeze. Cum ai reuşit să te apropii de personaj?

Claudiu Bleonţ: Terapeutic.

De ce?

Pentru că Woody Allen are această forţă extraordinară de introspecţie şi cu o maximă sinceritate devastatoare, în scenarii, el mărturiseşte natura umană cu toate conflictele sentimentale şi dezvoltă teritoriul psihologic. Mi se pare un text din zona marilor texte, voit sau nevoit de specialitate neuropsihiatrică.

În toate comediile lui tratează relaţia “eu-tu”. Seamănă relaţiile sentimentale ale lui Allan cu ale tale?

Natura relaţiilor mele cu femeile a fost determinată de relaţia cu mama. Într-un fel, o spune şi Woody Allen în text. Este o dublă căutare după mama şi, în acelaşi timp, de a depăşi acest model şi a-l regăsi pe celălalt în tine. Practic, relaţia asta “pozitiv –negativ”, „masculin-feminin” e o trudă pentru a deveni un întreg.

E benefic divorţul în toate condiţiile lui, pentru că are o jumătate de dimensiune a căderii, şi, în acelaşi timp, o chemare adâncă din cădere tocmai ca să descoperi întregul, împlinirea în relaţia „eu-tu”. Structura textului e ca a oricărui text de teatru. Cineva are o problemă în sine, neputinţele sunt proiecţiile lui, imposibilitatea de a se cunoaşte şi de a fi un întreg.

Woody Allen o tratează cu spumă comică de situaţie şi de replică, mesajul fiind profund spiritual şi terapeutic pentru că, se “dezbracă” în faţa oamenilor în pielea goală şi mărturiseşte tot ce poate fi zbucium în complexitatea identităţii pierdute, în permanentă căutare de sine, în relaţia “eu-tu”. Să vezi spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, de la Teatrul Metropolis, timp de o oră şi 40 de minute, e o terapie în linişte şi bun prilej de autocunoaştere.

Pomeneai despre divorţ. Ai divorţat de mai multe ori.

De trei ori şi sunt fericit pentru chestia asta. Aveam momente când eram acolo, în acea relaţie, căsnicie, iar căderea era totală şi profundă.

Şi cum ai reuşit să te ridici? Următoarea femeie te-a ajutat?

Nu. Fiecare situaţie de viaţă din mariaj a fost un prilej de creştere pentru mine.

Irina, Beatrice, Andra… Femeile cu care ai fost căsătorit sunt foarte diferite. Inclusiv Iulia, soţia ta de acum.

Dacă eram în căutarea unei singure forme, a unei femei, ratam întâlnirile. Cred că diversitatea este prilejul universului de a celebra unicitatea lui. Există doar femeia care are miliarde şi miliarde de forme. Şi vreau să-l citez pe Goethe care spunea cam aşa: “misterul feminin e în permanentă modificare”. Apoi mă gândesc la Hermes Trismegistus şi principiul fizicii: “nimic nu se pierde, totul se câştigă, totul se transformă”.

Există o constantă a lumii, iar constanta pe care o găsesc în mine nu e de natură sexuală, religioasă, culturală, sau de mascul în România a acestor ani. Sufeream la divorţuri, apoi îmi spuneam în sinea mea: “Doamne, ce bine!” Am conştientizat un lucru despre care am citit, una este teoria practicii şi alta este practica teoriei.

Am creat ataşamente la un moment dat, în timpul căsătoriilor mele, am iubit şi am cerut ceva în schimb; am iubit şi am cerut confirmarea relaţiei, stabilitatea relaţiei, am obţinut-o; am ajuns la concluzia că stabilitatea relaţiei este şi negarea relaţiei.

Şi atunci de ce s-au prăbuşit toate căsniciile tale? Ce n-a mers?

Nu s-au prăbuşit, au crescut şi s-au transformat în altceva. Le-am iubit la fel pe toate, singura diferenţă este că trei dintre femeile mele nu mai sunt o prezenţă constantă în viaţa mea, dar le port recunoaşterea adâncă, profundă, că prin întâlnirea cu ele eu m-am format. Unde e căsătoria? Divorţul? Este ca o etapă în viaţa ta, legi o anumită relaţie, treci în “clasa” următoare.

Spun: „îţi mulţumesc că am fost împreună, simt că trebuie să o iau pe acolo, şi ne despărţim”. Într-un fel, în adâncul uman, nimeni nu înşală pe nimeni într-o relaţie. Apare doar modificarea ataşamentului. “Să nu-mi faci mie chestia asta…” sau „te-am prins cum te uitai la celălalt…” Nu mai merge. Celălalt este un teritoriu de maximă libertate cum ai şi tu. „Da, m-am căsătorit de atâtea ori şi susţin libertatea!”. Ştiu, susţin un paradox acum, spunând asta.

Claudiu Bleonț înregistrat în cadrul proiectului Romanian Actors by Simion Buia

De fapt, libertatea este absolută, iubirea nu cere nimic în schimb. Şi mi-a plăcut ultimul mesaj al Papei de anul acesta: „iubirea se dă…” . Nu există diferenţe, între sex, orientare, religie. E ca dansul. La mijlocul acestei experienţe umane sunt evoluţia şi celebrarea. Am avut partenere de viaţă extraordinare. Am fost căsătorit mulţi ani cu o parteneră. Sunt un trasmiţător, dau din ce am primit.

Să ne gândim cum se manifestă în viaţa sentimentală două personaje, unul pe care l-ai jucat şi cel de acum: Richard al III-lea (rol jucat la teatrul din Râmnicu Vâlcea) şi Allan Felix. Care dintre cele două personaje te împlineşte pe tine ca actor?

O, bună întrebare! Amândouă. Sunt două roluri diferite.

Richard al III lea e rege, vrea puterea, iar drumul spre tron e presărat cu sânge. Îi ucide bărbatul rege, o obligă pe Lady Ann să fie cu el, apoi o ucide. Allan Felix este un bărbat al zilelor noastre care vrea dragostea, în situaţie de criză sentimentală şi plin divorţ, alege varianta de a ajunge în pat cu nevasta celui mai bun prieten, dar nu ucide.

Richard al III-lea e infirm, are cocoaşă, îşi trage un picior, e conştient că nu poate avea dragostea pe care şi-o doreşte el, şi atunci, face totul pentru a avea tronul. Ucide. La fel şi Allan, nu poate întreţine o relaţie. Amândoi nu pot construi punţi cu anumite femei, pentru că au un fel al lor de a vedea cealaltă persoană, tranşant, sălbatic. Din raţiuni de stat, politice, o omoară pe Lady Ann, după ce se culcă cu ea. Sufleteşte, cele două personaje sunt identice. Sunt goi pe dinăuntru, şi o vedem prin alegerile pe care le fac, chiar dacă unul e rege, iar celălalt doar un bărbat…

Unde crezi că greşesc ei?

Nu este o greşeală. Undeva în noi avem o rană. Această rană o primim, prin tradiţia culturii, prin a părinţilor. E un mare cadou din partea universului. Avem exemple – mulţi oameni care au suferit cumplit şi au rămas senini mental. Uite, Stephen Hawking, cel mai mare fizician englez al lumii, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deținută cândva de Isaac Newton. La polul opus este condiţia lui fizică.

Aici îl citez şi pe actorul Şerban Ionescu, prietenul meu care a murit. Paralizase, eram în casă la el şi mi-a spus: „Claudiu, mă simt arestat în propriul meu trup”. Mărturisea un lucru pe care-l spun şi ortodoxia şi budiştii tibetani. Suntem creştini ortodocși şi mă gândesc acum la patimile lui Hristos. Mărturisesc că există acel ceva sub formă de energie care nu va pieri dacă eşti evoluat spiritual. Undeva în existenţa ta din acest univers, tu poţi să-ţi scrii perspective. Această rană şi trudă umană o au şi personajele Allan Felix şi Richard al III-lea.

Dintre toate personajele pe care le-ai interpretat în teatru şi în film cu care te-ai întâlni aici şi ce i-ai spune?

Numai cu Claudiu Belonţ.

Eşti primul actor care-mi spune asta de când fac interviuri. Eşti tu întotdeauna? Când eşti altcineva?

Am primit această lecţie, la Berlin, la Bienală, când unul dintre actori l-a întrebat, cât este el şi cât este personaj, iar Patriarhul teatrului contemporan, Peter Brook i-a spus: “întotdeauna jumătate şi jumătate”. Ivan Patzaichin, canoistul român care mi-e prieten, mi-a spus după toate performanţele lui: “Claudiu, cel mai greu lucru este să mă reinventez”.

Tot aşa şi cu relaţia “eu-tu” detaliile contează, în primii patru ani eşti în aceeaşi relaţie. Apoi… Lucrez prin teatru, nu la Claudiu Bleonţ, ci doar la înţelesurile lumii. Am doar acest scop, această identitate. Studiez umanul prin teatru. Aşa fac şi într-o relaţie umană, dincolo de teatru. Am lucrat cu regizori mari: Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Lucian Pintilie, Robert Wilson, Cătălina Buzoianu. Avem o aşteptare şi o căutare în acelaşi timp. Dincolo de rol, e fascinant să fii în viaţă…

Eşti în viaţă mai mult decât în rol?

Teatrul este o artă. Şi aici îl citez pe Brecht, “toate artele lumii n-au decât un singur rost, să-l înveţe pe om arta de a trăi!” Practicam un exerciţiu din şcoala lui Lee Strasberg la repetiţiile spectacolului „Cum se cuceresc femeile”. Există o fractură undeva ce cuantifică o frustrare a ta de dimineaţă, poate n-ai făcut sex azi noapte, îţi miroase gura, sau o păsărică ţi-a făcut pe maşină ceva; e acel ceva ce nu-ţi convine, te macină…

Undeva este un scurtcircuit. Ajungi la repetiţie, te aşezi pe scaun, 40 de minute faci exerciţiul, îşi aminteşti senzaţia aia neplăcută, apoi o plasezi undeva în corp pornind de la genunchi, vârful degetului mic, picior, noadă, oriunde, pentru că aia e energie, apoi, de acolo o duci spre rana aia pe care o purtăm cu toţii. Căderea e principul ridicării. E o dinamică. Richard al III-lea ştie că nu poate avea dragostea, iubirea femeilor, vrea doar coroana. Allan Felix vrea şi el dragostea. Şi aici, amintesc, îmi place mult mitul lui Sisif, încă de la liceul german, când făceam mitologia greacă, apoi l-am întâlnit şi la Camus.

Claudiu Bleont fotografiat de Simion Buia Tel- 0763654920-1537

Veşnic vei fi condamnat să urci un bolovan în vârful dealului, veşnic, iar şi iar. Eram blocat în acest “veşnic”. Citesc mitul lui Sisif, îl uit, am avut o eliberare, la un moment dat se naşte ceva din neputinţă – este unul din principiile vieţii noastre. Îmi închipui că la un moment dat Sisif râde de noi.

Mai trec nişte ani şi am revelaţia. Făcând veşnic acelaşi lucru, valoarea puterii se schimbă în opusul ei. Principiul e static absolut, iar manifestarea lui e totul din tot. Totul se transformă. Aşa e şi în relaţia “eu-tu”. Într-o nouă relaţie schimbi ataşamentul cu altcineva. Nu e veşnic la fel. Trebuie să ajungi să iubeşti.

Şi ajungem de unde am plecat. Că tot vorbim despre cum se cuceresc femeile, e nevoie să cucereşti, în relaţia femeie-bărbat?

Woody e unul din marii iniţiaţi hâtri. Îl vezi cu ochelari, mic, dar înăuntrul lui tot procesul asupra situaţiilor pe care el le mărturiseşte în comediile sale, filme, scenarii, dovedeşte că are un enorm câmp vizual al conştiinţei. El nu se povestește pe el, sare într-o groază de alte personaje. Ne arată cum suntem la nivel de relaţie umană.

Ca şi Shakespeare. Şi-a şocat tradiţia cultural-religioasă, moda americană, momentul cu femeia adulteră, relaţia lui cu fiica adoptivă, tot universul lui, că vrea să trăiască, ajutându-i şi pe alţii. Sunt jumătate feminin şi jumătate masculin. La ora de filosofie de la liceul german, l-am îmbrăţişat din instinct pe Blaise Pascal cu afirmaţia: “omul e pe jumătate porc, pe jumătate sfânt”.

Paradoxul e acesta: cu cât îşi doreşte să devină mai sfânt, devine mai porc. În plan uman, recunosc în mine energii care ţin de distrugere şi în acelaşi timp de natură întunecată, dar şi lumina. Există această energie în univers a chemării spre haos, care solicită apariţia ordinii. Întunericul caută lumina, iar lumina are nevoie de întuneric ca să se manifeste. Aceste principii zac în noi. În relaţia “eu cu mine”, în primul rând. Apoi, noi şi ceilalţi.

Am anumite momente de conştientizare, dar sunt neputinţele mele de a armoniza. Şi când mă gândesc la relaţia “eu-tu”, cred mult în lucrul mărturisit de Blaga: “Spre soare râd/Eu nu-mi am inima în cap/Nici creier n-am în inimă/Sunt beat de lume şi-s păgân, dar mă întreb /Ar rodi ogorul meu de atâta râs de n-ar fi căldura raiului?/Şi ar înflori pe buza ta atâta vrajă sfântă de n-ai fi frământată de voluptatea ascunsă a păcatului?/Ca un eretic stau pe gânduri şi mă întreb: de unde-şi are raiul lumina?/Ştiu, îl luminează iadul cu flăcările lui.”

Claudiu Bleont fotografiat de Simion Buia Tel- 0763654920-1481

Fotografiile cu Claudiu Bleonț au fost realizate în cadrul proiectului „Romanian Actors by Simion Buia“

 

Am găsit această poezie dintr-o neputinţă, când am divorţat, am luat-o ca mesaj, ca practică, şi-mi amintesc cum atunci, părintele Ioanichie Bălan îmi spunea că “ultimul sfânt din rai se roagă pentru ultimul drac din iad”. La bază, eu zic, îl cucereşti pe celălalt cum te cucereşti pe tine însuţi. Faci pace cu războiul şi cu tensiunile din tine. Războiul sfânt despre care se vorbeşte în Coran este o practică spirituală individuală.

Ajung la lumina realizărilor mele din acceptare, armonizare. Cuvintele vor fi puţine de a spune mai departe ce e de făcut.

12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Page 1 of 3112345...102030...Last »