Despre spectacolul de mare succes „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play”, de Sarah Ruhl, în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
Un articol de Monica Andrei|22 iunie 2017
Pe blogul personal, Sarah Ruhl scria: „Am primit de la un prieten o carte intitulată The Technology of Orgasm și m-a fascinat să aflu că doctorii obișnuiau să trateze femeile isterice cu vibratoare, iar înainte de invenția acestora, manual. Mi s-a părut că ar putea ieși o piesă de aici”. Cu gândul la Cehov și Ibsen, Sarah Ruhl a scris o comedia „The Vibrator Play”, care a fost finalistă la premiile Pulitzer și Tony. Are 43 de ani și piesele sale de teatru, traduse și jucate în 12 limbi, au prins viață pe scenele de pe Broadway și de peste tot în Statele Unite. Marile fundații de literatură și artă i-au decernat premii importante: „The PEN Center”, „Whiting Writers”, „Feminist Press’ Forty under Forty”, Premiul „Lili”. Cartea sa despre teatru și maternitate, „100 Essays I dont have time to write” („100 de eseuri pe care nu am timp să le scriu”) a fost declarată cartea anului de revista „Times”.
Într-un decor cu interior de secol XIX, construit de către Andreea Simona Negrilă, cu două camere și o ușă, ce amintește de cele trei capodopere ale filmului expresionist german, Caligari, Mabuse și Faust, se derulează povestea din epoca cu blazon la poartă din spectacolul cu piesa „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, spectacolul de mare succes de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Personajul principal e Doctorul Givings, rol interpretat de către Claudiu Bleonț, care face o creație unică și remarcabilă în acest spectacol. În halatul negru, pe care-l agață de scheletul uman din cabinetul său, îl slăvește pe Thomas Alva Edison, mulțumește lui Benjamin Franklin pentru instrumentele lui din epoca cu “simptome istorice și isterice” în timp ce-și plasează pacienta, pe o masă ca la ginecolog, ajutat de către asistenta sa Annie (Alina Mangra). Tratează isteria prin masaj vulvar, trei sau cinci minute în cazuri extreme, prin impulsurile electrice ale unui aparat de el construit. E un Faust cuceritor care provoacă tresărirea publicului de câte ori intră în scenă, ținându-l așa până la final, ca într-o vrajă.
Spectacolul nu se rezumă doar la povestea unui medic ce își vindecă de isterie pacienții cu un vibrator, este povestea despre viața între Eros și Thanatos a oamenilor de atunci și de acum care se ascund în cupluri, despre cine, cum, unde și de ce domină, despre tabuuri și adevărata politică a plăcerii. Este povestea care îmi amintește de ceea ce scria Muchemblet în cercetarea sociologică „Orgasm și Occident” despre ideea de plăcere, care trece prin „fericiri” omenești de scurtă durată, cum ar fi deliciile culinare sau bețiile perverse și se lovește de variații atunci când trupul și sufletul nu mai vorbesc pe aceeași voce. Cine îmbrățișează prea mult și pe cine nu trebuie, strânge prost!
De-a lungul secolelor, una dintre cele mai frecvente surse de conflict în arte a avut la bază sexualitatea sau dorința de putere, iar titlul spectacolului nu este dat întâmplător. „Elefantul din cameră” nu-i decât erosul ce ne arată că sexualitatea omului seamănă cu mecanismul orologiului plasat în decor pe peretele din stânga scenei. Fiecare parte a mișcării acelor de ceasornic dă sens întregului. Cea mai mică modificare care afectează o parte se repercutează asupra restului. Exemplele sunt numeroase despre cum animalul masiv încălecat de către regi, în unele culturi semnifică puterea, în altele cunoașterea, sau erotismul. În budism Regina Maya l-a zămislit pe Budha cu un elefant. În India și Tibet sprijină lumea etc.
Spectacolul nu-i o farsă despre vibratoare din vremea înființării lor și nicio publicitate mascată a celor de astăzi, căci vibratorul nu-i decât un surogat, un pretext care dezvoltă un conflict și nu arată despre depravare și ravagiile ei, sau destrămarea unor destine, ci despre femeia care domină salonul casei și cauza bolii secolului al XIX-lea cu trimiteri în contemporaneitate. Este un spectacol despre frigiditatea mentală și lucrurile stranii din viețile noastre de atunci și de azi. E procesul moral de atunci care condamnă viața sexuală la inexistență sau necunoaștere și coincide cu fenomenul transformării libidoului în muncă, profit, carieră și mai ales bani, de astăzi. Un fel de sublimare, la fel de gravă și nocivă pentru viața spirituală, mai ales.
Pe blazonul sexual al epocii victoriene figurează ipocrizia unei disperări crâncene, pe care Michael Foucault o explică cel mai bine: „Cuplul legitim procreator face legea. El se impune ca model, valorizează norma, deține adevărul, păstrează dreptul de a vorbi”. Adevărat! Bărbatul domina pe scena lumii, femeia domina scena casei. E legea secolului care dezvoltă nevroza cu originea ei ce are rădăcini adânci în secretele din patul conjugal. Cele două familii din spectacol n-au viață sexuală, ci doar probleme rezultate din lipsa ei. Din acest motiv fiecare partener caută în altă parte.
În „Istoria vieții private” sunt destule exemple despre cum femeia stă în salon, respectă modelul descris în „Usage du monde”, un manual de politețe scris de baroana Staffe. Ea trebuie să uite că are trup, ascunzându-l sub rochii mari, lungi și largi, curioasă să știe tot ce se întâmplă în teatrul vieții ei, primește lumea, dictează tonul, manierele, moda din colțul salonului cu pian. În această atmosferă, Cerasela Iosifescu cu instinctul său sigur de teatru și o experiență pe măsură, construiește plauzibil personajul doamnei Givings, cu mult umor. E soția doctorului și mama care n-are lapte pentru fetița ei Letiția și are nevoie de o doică. Ușor isterică, simte că soțul ei râvnește la pacienta lui, iar drama ei profundă se accentuează și din momentul când apare bona, pentru că îi este teamă să nu-și piardă și copilul, deoarece: “moralitatea se transmite prin lapte”, la fel ca și iubirea. Domnul Givings (Claudiu Bleonț) aduce în casă bona Elisabeth (Ramona Drăgulescu) căreia îi murise copilul recent. Trei sferturi din spectacol ea alăptează, n-are replici, iar în final spune adevăruri care dor și renunță la serviciul bine plătit. Apoi, “totul e perfect, suntem sănătoși și fericiți”, rostește obsesiv Claudiu Bleonț, în camera goală. Ce este în mintea doctorului Givings nu se vede, e de ajuns că e respectabil și cumsecade în fața lumii, se autointitulează om de știință și o așteaptă cu înfrigurare pe doamna Daldry, la tratament.
Iulia Lazăr e prezența convingătoare în rolul doamnei Daldry, pacienta care trece gradat printr-un filigran de stări, de la isterie la calm, în urma ședințelor cu vibratorul. Nerăbdătoare, apare la ore nepotrivite în familia medicului și chiar i se confesează soției acestuia. Proiecțiile imaginare puternice se răsfrâng și asupra ei, căci domnul Daldry (Angel Rababoc) o vrea tot ca la 17 ani, atunci când i-a spus că vrea să aibă grijă de ea pentru toată viața, acolo în vița de vie. Angel Rabadoc joacă rolul burghezului vremii marcat de fantasme, prea timorat pentru a se revolta, prea cuminte pentru a-și descătușa setea de viață, de putere, de plăcere. Își duce nevasta la doctorul Givings, ca să o trateze de isterie și râvnește la nevasta lui. Încearcă și e respins.
Leo, (Vlad Udrescu) în rolul pictorului, te cucerește prin rolul său de pacient și amant înfocat al nevestei doctorului. Vorbește despre pictura lui Michelangelo și liniile neterminate ale lui Dumnezeu, despre rana vie din el care l-a trimis spre artă, nimerind în cabinetul doctorului Givings, ca să-și trateze isteria.
Mai este un aspect peste care nu se poate trece cu vederea. Sarah Ruhl plasează acțiunea piesei în vremea când are loc diagnosticarea isteriei de către Joseph Breuer, acesta împreună cu părintele psihanalizei, Sigmund Freud, publică „Études sur l’ hystérie”. Cei doi specialiști scot în evidență descoperirea și tratarea bolii secolului marcată de lipsa vieții sexuale (în lb. greacă hysterion înseamnă uter). Este epoca ce “trădează” nu “afișează” spiritul lui Freud și a lui Nietzsche, care prin operele lor anticipează expresionismul. Aminteam despre capodoperele filmului expresionist german, pentru că la fel ca și Givings, Caligari, Mabuse și Faust sunt medici, iar regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu arată totul în tușă expresionistă, de altfel, o viziune excelentă, pentru că expresionismul nu e formulă sau doctrină în artă, e o stare de spirit, ceva insolit, îndrăzneț, nepermis. Să nu uităm, că primii doi sunt psihiatri inițiați în tainele freudiene ce stăpâneau arta hipnozei cu aceeași virtuozitate cu care se mișca Faust în sfera științelor oculte.
E un spectacol de mare clasă, cu o lume construită minunat și prin eleganța rafinată a costumelor semnate de către Elena du Soleil. O ambianță generală ce completează viziunea regizorală, rezultată din sobrietatea tonurilor și din ansamblul ţesăturilor care demonstrează evoluţia armonioasă a gustului, cu o muzică creată special pentru acest spectacol de către talentatul Tibor Cari. Nu dezvălui mai mult despre situațiile comice care provoacă o cascadă de râs publicului, despre cum nevasta doctorului intră cu o furie virilă în cabinetul soțului său, ca să vadă ce se întâmplă cu acel vibrator și cât de dependentă este doamna Daldry de el, căci veți vedea în spectacol.
Erau zilele Craiovei, cu mici, bere, produse de îmbrăcăminte și artizanat în fața teatrului, când lumea ar fi avut de ales între a fi în sala de spectacol sau gură cască în fața instituției. Tot atunci, eu am văzut un spectacol minunat, într-o sală plină, semn că acolo teatrul este important pentru comunitate indiferent de vreme, anotimp, sărbătoare, căci numai teatrul poate să arate atât de bine care-i evoluția și pulsul societății.
Spectacolul cu piesa „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play” de Sarah Ruhl, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, cu siguranță va avea viață lungă, nu pentru numai pentru trimiterile culturale, tema, povestea, costumele de epocă, viziunea regizorală, scenografia, ci și pentru jocul actorilor. Spectacolul valoros din punct de vedere estetic merită promovat în toate festivalurile din țară și din lume. Și dacă aveți drum prin Craiova intrați la teatru, că nu veți regreta!
ELEFANTUL DIN CAMERĂ SAU THE VIBRATOR PLAY
de Sarah Ruhl
Regia Dragoş Alexandru Muşoiu
Scenografia: Andreea Simona Negrilă
Muzica: Tibor Cári
DISTRIBUȚIA:
Cerasela Iosifescu (Doamna Givings), Claudiu Bleonţ (Doctorul Givings), Iulia Lazăr (Doamna Daldry), Vlad Udrescu (Leo), George Albert Costea (Domnul Daldry), Angel Rababoc (Domnul Daldry), Ramona Drăgulescu (Elisabeth), Alina Mangra (Annie).
Cu gândul la Cehov și Ibsen, Sarah Ruhl a scris o comedia „The Vibrator Play”, care a fost finalistă la premiile Pulitzer și Tony.
Foto: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
