Codobatura cenușie. Toată lumina care ni s-a arătat
https://www.ziarulmetropolis.ro/codobatura-cenusie-toata-lumina-care-ni-s-a-aratat/

Campionatul European de Fotbal s-a sfârşit cu victoria Portugaliei – e un amănunt care nu v-a scăpat, nu avea cum, în nebunia cu care totul se anunţă acum, fără prea multe explicaţii. Încerc, totuşi, o explicaţie culturală – şi fotbalul creează cultură, nu ştiaţi? De ce Portugalia?

Un articol de Andrei Crăciun|12 Iulie 2016

Euro 2016 a fost prea lung. E un amănunt necesar, fără să fie suficient pentru a înțelege ce s-a întâmplat vara aceasta. Portugalia și-a îndurat cel mai bine condiția. A fost – ca să înțelegem exact – în armonie cu ea însăși, profitând de calitățile ce i s-au dat, fără să dispere în fața lipsurilor. Mai concret: a arătat că știe să sufere. Să știi să suferi e foarte important ca să câștigi ceva în viață, nu neapărat un turneu final, dar cel puțin respectul. E bine că această lecție ni s-a arătat, în mileniul nostru în care prea mult se ia de-a gata: campionii suferă.

Portugalia nu a fost cea mai bună formație – asta e o nerozie -, dar a fost cea mai bună echipă, ceea ce e cu totul altceva. Nu întâmplător, finala a câștigat-o echipa, nu primadona sa. Echipa – să reținem aspectul.

Gâze, viermi și voință

Există în cartea “Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr, înspre pagina 200 încolo, o frază despre o pasăre. Pasărea aceea se numește codobatură cenușie. Doi copii, doi adolescenți, doi luptători în armata Germaniei în Al Doilea, o dezbat. Ei constată că nu e prea arătoasă, câteva grame acolo de pene și oase. Și, din acest aproape-nimic, izbucnește o concluzie splendidă: “Dar pasărea aceasta poate zbura până-n Africa și înapoi. Doar pe bază de gâze, viermi și voință.”  Vara aceasta, Portugalia a fost o codobatură cenușie. Până și împăunatul Ronaldo și-a atins visul doar prin sacrificiu – suprema probă de voință. Cultural, acest European este dovada că victoriile – toate victoriile netrucate – sunt, în definitiv, un cocktail de dorință explozivă, răbdare pură și hazard bun.

Ca una dintre frazele lungi ale lui Saramago, cu nesfârșitele ei virgule în joc

Portugalia a învățat să țeasă și să aștepte. A ajuns la glorie pe căile ocolitoare ale navigatorilor vechi, care au tot încercat și au tot pierdut. Portugalia aceasta, ca o lungă frază de Saramago, cu nesfârșitele ei virgule în joc, a terminat înaintea Spaniei, înaintea Italiei, înaintea Germaniei, fără să le fi învins. Nu e doar o întâmplare de tablou aici. E altceva: e o dovadă că drumurile spre deznodământul fericit nu sunt întotdeauna cele pline de obstacole. Există – mereu există! – și o altă cale. Portugalia a găsit-o.

Și mai este și acest Eder, venit din Guineea Bissau, trecând prin noua sa viață în Europa ca prin tranșeele secolului, cu psihologul alături. Portugalia e o țară cu care continentul nostru se sfârșește doar pentru a continua să înceapă.

Cultural, Portugalia este o istorie a curajului. Ar fi meritat să câștige această cupă în 2004. Atunci, cineva, poate Dumnezeu însuși, a făcut o greșeală care se cuvenea îndreptată.

Ca întotdeauna, zorii li se arată, însă, doar celor care nu renunță să traverseze noaptea. Portugalia nu a renunțat, în acest deceniu și încă doi ani, să lupte pentru ce a pierdut injust.

Nu ați uitat, sper, de unde am pornit: codobatura cenușie este o pasăre cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește lângă ape. Nu are prea multe de arătat, dincolo de voința sa absolută de a nu-și trăda destinul.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123