MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.
Un articol de Monica Andrei|28 noiembrie 2015
Un bărbat nu prea înalt, suplu, viguros, care transmite forţă, dar şi tandreţe. O faţă cu pomeţii puternici și maxilarele strânse când vorbește cu mişcări măsurate, calme. Ochii uşor asiatici cuceresc prin misterul pe care-l afişează. Nimic teatral în vocea sa. Nimic complicat în gestica sa, care atrage, totuși, privirile trecătorilor de pe stradă.
Colea Răutu, pe numele real, Nikolai Rutkovski, s-a născut la 28 noiembrie 1912, în Limbenii Noi, județul Bălți, astăzi în Republica Moldova, şi a decedat în 13 mai 2008, la București.
Tatăl său, polonez, era mecanic de locomotivă, iar mama sa – o educatoare basarabeancă. La 13 ani, Colea pleacă din Chişinău spre Bucureşti cu gândul să se înscrie într-o echipă de fotbal. Se cazează la un meşter de la Uzinele Mociorniţa, care-l ia în echipa de fotbal a uzinei.
În caietele sale cu amintiri, unde se destăinuia frecvent, scria că n-a iubit şcoala, că i-a plăcut fotbalul, iar bunica sa rămâne vie în amintirile lui, pomenind-o mereu printre întâmplările pitoreşti ale vieţii.
Într-o seară, merge la teatru să vadă spectacolul de revistă “Floarea din Hawai”, care era o premieră muzicală a vremii. La galerie, un anunţ îi atrage atenţia. Se căutau tineri pentru trupa lui Emil Bobescu. Pe fratele celui care solicita solişti îl cunoştea de la liceul Militar din Chişinău, deoarece îi fusese profesor de muzică. Se prezintă la audiţie, cântă “Ocii ciornâi” (Ochi negri), este acceptat în trupă, distribuit în spectacol, unde joacă alături de Ion Pulca, viitorul Ion Dacian.
Renunţă la fotbal pentru teatru şi ajunge la Teatrul de Revistă “Cărăbuş” al lui Constantin Tănase. În trupa lui Tănase a jucat în multe spectacole. “Ţi-a ieşit coşaru-n drum” de Gherase Dendrino, pe versurile lui Puiu Maximilian, a fost bisat, aplaudat, ovaţionat vreo 150 de reprezentaţii.
În timpul războiului, cântă în spectacole de teatru de revistă alături de Gică Petrescu şi de Jean Moscopol, pe Lipscani, la sala Roxy.
“În 1946, în comedia muzicală <<Haimanaua bulevardului>>, Colea arăta că era înzestrat cu o frumoasă voce de tenor. Îi făceam eu un putpuriu de melodii de mare success ale ultimilor ani,” îşi amintea Gică Petrescu, în biografia sa.
În 1956 apare la televiziune într-o emisiune alături de Ioana Radu, Mia Braia şi Gică Petrescu, și așa devine cunoscut.
Izbucneşte al Doilea Război Mondial. Se înrolează pe front alături de Constantin Brezeanu, care juca la Teatrul “Nottara”, cântând amândoi şi menţinând moralul armatei române: “chiar dacă n-am luptat cu arma în mână, puteam fi prinşi şi consideraţi spioni de către inamici”.
Cânta după ureche. N-avea studii muzicale şi interpreta versuri în comedii muzicale. Pasiunea sa era opereta. “Complet şi dificil – după mine, obişnuia să spună – este opereta pentru că artistul trebuie să spună proză, să cânte şi să danseze, ceea ce nu-i la îndemâna oricui. Neavând toate aceste date la parametrii necesari, m-am lăsat de operetă şi m-am dus la teatru”.
„N-ai să ajungi niciodată tenor sau soprană. N-ai pregătire. Fă teatru,” îi spune Puiu Maximilian, mentorul său de la care ia primele lecţii de actorie până să ajungă la facultate.
Din 1952 joacă la Teatrul „Giuleşti”, alături de Ştefan Mihăilescu Brăila, până în 1968. “Meseria de actor e una din cele mai grele meserii pentru că îţi cere o vocaţie precisă, o ardere interioară, o nevoie de a transpune în joc gândurile fără de care nu se poate trăi.”
Colea Răutu a interpretat roluri în peste 70 de filme
Fascinat de cinema, urmăreşte filmele lui Boris Karloff. Bunul simţ l-a făcut popular pe Colea Răutu. Era original şi nu s-a intepretat niciodată pe sine, nici în teatru, nici în film. “Totdeauna am crezut că în sală sau pe platou există cu siguranţă cineva care ar putea face mai bine decât mine, ar putea interpreta, ar putea specula situaţia respectivă mai bine. Bunul simţ şi simţul măsurii m-au ajutat”.
Regizorul Paul Călinescu îl distribuie în rolul Ilie Barbu din „Desfăşurare”.
“Mi-am imaginat ce poate simţi un om înălţat prima oară în viaţa lui cu nişte bocanci, mi-am imaginat că la întoarcere parcă îşi frământă degetele – senzaţia că de încordare îşi frământă degetele, parcă, iar senzaţia asta trebuie să se citească pe chipul lui Ilie Barb. Filmat în plan apropiat. E foarte important să intri cu totul în pielea personajului. Pentru mine, când îmbrac costumul este decisiv. Abia atunci văd personajele cum se mişcă, ce ticuri au, le pot construi o biografie. Cât de bine mi-am simţit în spate cămaşa de in, uzată, a lui Ilie!”
După debut, a jucat în peste 70 de filme dintre care amintim: „Moara cu noroc”, „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor” „Vânătorul de cerbi”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Nemuritorii”, „Ulzana”, „Mastodontul”, „Singurătatea florilor”, „Pintea”, „Căutătorii de aur”, „Mircea”, „Cel mai iubit dintre pământeni”; şi în câteva seariale de televiziune: Die Lederstrumpferzählungen” (serial TV, RFG 1970), „Lupul mărilor” (serial TV, Austria, 1971), „La Révolte des Haïdouks” (serial TV, Franţa/România ,1972), „Atkins” (film TV, RDG, 1985), „Toate pânzele sus!” (serial TV, 1976).
Expresivitatea, mimica, sensibilitatea interpretării arată că este un mare actor de film. Pe platou se simte ca acasă, înţelege perfect indicaţiile regizorale, colaborează cu ceilalţi colegi. În filme a fost soldat, muncitor, ţăran, han tătar, marinar.
Din caietul cu amintiri…
În “Eu, despre mine”, caietele cu amintiri ale lui Colea Răutu, actorul povesteşte cu o pasiune fierbinte, cum, după actorie, scrisul e a doua pasiune a sa.
“Talentul trece deopotrivă prin suflet şi spirit, n-a putut fi definit de nimeni sigur, există actori culţi şi actori cultivaţi, actori cerebrali care-şi construiesc personajele pe criterii logice. Intuiţia însă, cred că funcţionează într-o sferă limitată de situaţii: în viaţă ca şi în artă. Eu nu ştiu cât talent am, dar ştiu să mă desprind din viaţă foarte mult.”
“Contează şi publicul în faţa căruia evoluezi pentru că în spectacol există dublu schimb: se oferă şi se primeşte. Pe spectator trebuie să-l faci să înţeleagă că arta nu-i o joacă-în-joacă, ci un lucru serios, cu rezonanţă în inima şi judecata lor”.
“În toate rolurile pui suflet. Fiecare e al tău şi chiar dacă nu-i desăvârşit tot îl treci pe răbojul personal şi se cheamă că l-ai îndrăgit. Şi un personaj secundar poate să-ţi dea satisfacţii. Rolurile mici, episodice, dau şi ele satisfacţie. Depinde cum sunt făcute”.
Artiştii, despre Colea Răutu
Sanda Faur: „Colea Răutu e omul care aduce misterul. Pomeţii lui puternici şi ochii mărunţi, privind îngheţat şi vorbele ce se strecoară anevoie printre maxilarele strânse şi mişcările-i zgârcite, toate sunt conducătoare de enigmă. Şi de forţă. Când apare în colţul ecranului, în chip de vatman cu creştetul rar, ori de anchetator sever, ori de ţăran răsculat, aerul încremeneşte în jur, spectatorii se strâng o clipă în scaune, suspansul e creat, urmează explozia. Colea este dur. Un dur cu farmec fierbinte venind din adâncuri, un dur învăluit în aburii atrăgători ai misterului”.
Sergiu Nicolaescu: „Era unul dintre cei mai buni călăreţi. Curajos, niciodată nu i-am simţit vârsta, niciodată nu s-a plâns. Era un actor dificil la machiaj, la costume, voia ca cizma să-i stea bine, la fel cămaşa… Colea mi-a fost nu numai un colaborator, mi-a fost un prieten.”
Marga Barbu: „Pe Colea Răutu l-am cunoscut la filmări. Când apărea, era un bărbat în toată puterea cuvântului. Întotdeauna când am jucat cu el, ştiam că întâlnesc un om pregătit, un partener bun, că este serios, ceea ce este mare lucru pentru actorii noştri. Nu vorbea mult despre sine, nu se deschidea în faţa colegilor. Venea la filmare să facă treabă, nu să dea din gură şi să povestească”.
Ştefan Iordache: “E viguros. Agitat, nemulţumit, generos, gospodar, cu grija zilei de mâine, îndrăgostit veşnic de paharul vieţii ce i-a trecut mult prin mână, are umor, lăcrimează cu discreţie când trebuie, iubeşte cu patimă ceea ce face, n-a dormit foarte mult în viaţa sa, proaspăt ras, îmbrăcat lejer, fracul stă dumnezeieşte pe el, când e cazul are mers de atlet, privire de copil, în cap un sac cu poveşti, în inimă o întreagă vrajă şi o permanentă mirare pe faţă, care ar vrea să însemne: «Fraţilor, de ce m-aţi uitat!»”
Actorul a primit premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate, şi s-a numărat printre laureaţii Galei „Vârsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Naţionale în Domeniul Teatrului şi Galei Premiilor în Cinematografie.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
„Pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc” a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori.
(Sursa: Doina Bunescu – Colea Răutu)
